Pe 28 februarie in centru, pe Unirii era forfota mare. Toata lumea cauta martisoare, flori, intr-un cuvant, cadouri potrivite pentru 1 martie. Pe Rebecca o asteptam la intrarea in Mercur, “ la usa rotativa”. Dupa doua beep-uri scurte a raspuns: “Rebecca, am ajuns dar e agitatie si nu stiu daca o sa ma vezi. Te astept la usa rotativa”. In cateva minute in care atat eu cat si doamna care se asezase langa mine am scrutat multimea, Rebecca a aparut. Nu s-a schimbat mult de cand am vazut-o ultima data. Este la fel de slaba, are parul lung si ondulat si poarta ochelari. Era fericita, deoarece condusese pentru prima data singura masina de cand si-a luat permis. Inca nu se dezmeticise si cauta un loc ferit in geanta unde ar fi putut sa isi puna cheile.

Dupa mai multe incercari esuate de a gasi un loc linistit, ne-am asezat la masa, intr-o cofetarie si am inceput sa vorbim. La inceput s-a speriat de camera pe care o adusesem pe post de reportofon, dar si-a revenit repede. Mi-a spus ca si-a adus o parte din diplomele pe care le are si programele pe care le-a mai pastrat.

Fara prea multe ocolisuri a spus scurt:” Am inceput sa cant la pian la 6 ani si jumatate, la gradinita.” Asa incepe deci povestea Rebeccai Serban, o tanara care si-a dedicat 13 ani din viata pianului si muzicii in general. Acum a pierdut numarul diplomelor pe care le are dar este mandra ca de la toate concursurile la care a participat s-a intors cu un premiu. Are unul pana si de la cel la care a incurcat o sonata a lui Beethoven, insa a salvat-o studiul de Chopin inclus in program. A gresit putin, sesizabil in prima parte dar s-a redresat si la sfarsit a primit alaturi de premiul III, felicitarile juriului , deoarece a continuat si a reusit sa duca programul la sfarsit ca o adevarata profesionista. Pe langa acest moment de care acum isi aduce aminte cu zambetul pe buze, Rebecca rememoreaza cu drag si serile in care pleca la colindat alaturi de fratii sai care continua traditia familiei si studiaza pianul, respectiv vioara; precum si zilele in care trebuia sa formeze in cel mai scurt timp o formatie, alaturi de colegi de la scoala, pentru a sustine mici reprezentatii unde uneori juca rolul sopranei. Acum se pregateste pentru o excursie de doua saptamani in Polonia, un schimb de experienta ce a avut  printre obiective promovarea Liceului de Arta din Craiova. Va pleca miercuri, ziua in care va zbura pentru prima data cu avionul. Avea emotii inca de atunci atat din cauza zborului cat si a programului pe care l-a pregatit cu echipa din Craiova, trei concerte, Haydn, Beethoven si Mozart dar si piese din repertoriul national.

In afara de George Enescu, compozitorul sau roman preferat, Rebeccai ii plac muzica lui Michael Jackson dar si cantecele lui Charlie Chaplin precum “Smile” sau “The spring song “ pe care le-a si inregistrat.  Voleiul si fotbalul se numara de asemenea printre pasiunile sale dar si filmele lui Silvester Stalone . Este preferatul ei si a vazut toate filmele in care acesta apare, mai putin unul, o comedie, despre care spune ca “ nu vreau sa il vad cum se face de ras acolo”. Dupa o gustare dulce- ceruse choix a la crème si o cola dar s-a ales cu un ecler si un pepsi, a continuat, spunandu-mi ca ar vrea sa renunte la muzica. Pentru cat timp nici ea nu stie, dar nu regreta nici macar o secunda din anii petrecuti in fata pianului sau in sala de repetitii insa e sigura de un singur lucru:” orice as face, nimeni, niciodata nu o sa imi ia muzica.” Astfel, atat diploma pe care scrie citet: “Se acorda Rebeccai Serban pentru talentul sau muzical promitator si rezultatele deosebite in manuirea pianului”  cat si alte amintiri legate de viata de artist vor ramane bine pastrate pana cand viata va decide daca hotararea ei este una definitiva.