Se prinde de TINEri!!!
Posts tagged peisaj
Locaţii foto – Moeciu de Sus
Mar 2nd
Fie că eşti doar entuziast, fie că eşti fotograf profesionist sau simplu turist, Moeciu de Sus este o zonă ce are de oferit peisaje care să-ţi încânte ochiul.
Modalităţi de distracţie nu prea sunt, aşa că nu vă gândiţi să vă duceţi acolo pentru aşa ceva. E un loc în care ori te relaxezi ori fotografiezi. Aerul de munte combinat cu scenele de natură ce te înconjoară din toate părţile iţi ofera o stare de recreere şi calm. Eu am o vorba: “acolo te duci să-ţi refaci nervii”; se aplică perfect pentru Moeciu.
Ultima mea vizită m-a lăsat cu câteva imagini frumoase şi întâmplări mai mult sau mai puţin hazlii.
Când am ajuns, am despachetat, iar primul meu gând a fost să cercetez zona, să văd de unde o să pice lumina la apus (fiind deja pranz), ce obiectiv să folosesc, cum împachetez astfel încât să pot urca dealurile, ş.a.m.d. Am aşteptat cu nerăbdare să se facă ora amiezii atunci când soarele e pe cale să apună pentru a porni la drum. În timp ce urcam dealul am observat o corcitura simpatică, un câine vagabond, că mă urmărea. L-am numit John şi l-am “invitat” să vină cu mine la pozat. Din lipsă de antrenament, picioarele m-au lasat cam pe la jumătatea primului deal iar pentru că lumina era decentă am tras câteva panorame. Am coborât şi mi-am răsplatit companionul canin cu ceva mâncare.
A doua zi, m-am trezit foarte devreme pentru ca răsăritul să mă prindă deja în natură. Desigur că şi John era treaz şi dornic de plimbare. Soarele m-a prins pregătit, dar o mulţime de nori îl acopereau. Am folosit filtrul neutru pentru nişte expuneri mai lungi, dar n-am reuşit să scot ceva foarte interesant. De teamă că ploaia mă poate prinde nepregătit am coborat cam întristat dar cu speranţa ca măcar la amiază o să fie însorit. N-am sperat degeaba; soarele mi-a zâmbit în cele din urmă, aşa că mi-am luat geanta şi trepiedul şi dus am fost, de data fără John, care nu era de găsit. În timp ce hoinăream pe dealuri, o lumină minunată mi-a atras atenţia: printre copaci, câteva raze formau litera “Z” în iarba plină de floricele. Am făcut setările repede, de teamă ca lumina să nu se mute şi am tras mai multe cadre. Încântat, am pus punct zilei de pozat, cu gândul la crepusculul următor.
A treia şi ultima mea zi petrecută acolo a fost de departe cea mai propice. Dimineaţa m-am odihnit şi mi-am întocmit un plan de acţiune. M-am decis să acopăr o zonă destul de mare înainte ca noaptea să se lase. Mi-am împachetat aparatura, mi-am pus trepiedul pe umăr şi am plecat chitit pe treabă. La jumătatea drumului mă aştepta el, John, amicul meu patruped ce făcea ca drumul sa fie mai plăcut; atunci când mă plictiseam sau oboseam obişnuiam să-i cânt sau să-i povestesc diverse întâmplări, iar el ca un bun auditor mă asculta cu interes. Trecând de primul deal, dau şi de primul obstacol: un câine de talia unui urs (cum sunt cei de la munte) începe să mă latre şi să se repeadă către mine. Până să reacţionez în vreun fel, John sare să-l muşte. A fost îndeajuns pentru a-l face să plece schelălăind, spre mirarea mea. Bucuros dar înca sub stare de şoc mă urc pe cel mai înalt deal din apropiere pentru a avea o privelişte completă a peisajului. Ajunsesem la timp, soarele fiind aproape de linia de orizont. Am avut doar 15 minute la dispoziţie să-mi fac setările şi să mă “desfăşor”, însa au fost suficiente. Coborând, mi-am dat seama că am uitat microfibra cu care-mi ştergeam lentilele dar, datorită faptului că era întuneric am decis că n-are rost să mă întorc să o caut. Sper sa fi fost gasita de o persoana careia sa-i foloseasca. Seara, bolta cereasca era plina de stele, care puteau fi observate foarte bine, departe de poluarea luminoasă a vreunui oraş. Am îngheţat o ora cât timp am încercat să le surprind în poze, însă rezultatul nu a fost prea încântăto
r.
Moeciu de Sus rămâne una din zonele mele favorite pentru fotografie, unde natura iţi permite să-ţi clăteşti ochii şi să te relaxezi, făcându-te să uiţi măcar pentru puţin de monotonie şi problemele cotidiene.
Bogdan Panait – magicianul timpului
Feb 7th
Articol realizat în colaborare cu Teo Nedelcu.
Orele trec însă amprentele momentului rămân. Orele au trecut alături de Bogdan Panait, omul ce se află în spatele obiectivului pentru a capta fiecare clipă ce i se pare specială. Fotografiile sale străpung realitatea şi te transpun într-o altă lume: mai colorată, mai vie şi plină de detalii. L-am întâlnit în Murphy’s Pub, un loc care-i este familiar, fiind înţesat cu o mică parte din lucrările sale.
Este unul din cei mai buni peisagişti români, având o abordare particulară a fiecărei clipe, reuşind să metamorfozeze ,,banalul” în ,, 
interesant” prin compoziţie, lumina şi cromatică. A obţinut numeroase premii şi a organizat în ultimii 2 ani un număr de 3 expoziţii personale şi doua de grup. Ultima sa expoziţie a avut loc în cadrul Galeriilor de Artă ale Cercului Militar Craiova, expoziţie intitulată „Magia timpului”, la care am participat şi noi.
De mic picta îndrumat de tatăl său: „m-a învăţat una, alta, ce ştia şi el; nu era un tip super talentat, de-aia s-a şi lasat”. A renunţat la pictură, iar „candela s-a reaprins” atunci când şi-a achiziţionat o „compacta” pentru a-i face poze fiului său. „ …Prima poză mai mişto am făcut-o fix pe 1 dec 2006 în Petroşani; era un peisaj superb, de dimineaţă, c-un plafon de nori, dar nu a ieşit nimic; atunci m-am apucat să citesc şi să o iau de la capăt, …şi-n afară orelor de program asta faceam” ; s-a ambiţionat ,, si uite că acum fotografiez în fiecare zi, nu trece o zi fără să fac un cadru, …ideea e că la un moment dat nu mai poţi face poze proaste; după ce înveţi nişte chestii o să fie un reflex” .
Drumu
rile l-au purtat prin toată Europa şi, deşi este convins că încă nu a ajuns în acel loc care îl defineşte ca şi peisagist, ne-a mărturisit că: ,,Din tot ce am văzut până cum, Grecia mi s-a părut cea mai fotogenică: marea, munţii ăia cu ceva pete galbene pe ei, formaţiuni în centrul ţării care sunt sub formă de piramidă…. Am fost acolo anul trecut şi cred că tot acolo mă duc la vară.” În Grecia purta ,, ochelari de cal”: ,,nu m-au interesat oamenii, aveam ochi decât pentru natură şi peisaj”.
De la natură la uman
În ultimul timp abordează un alt gen dificil de fotografie, şi anume fotografia cu model. Nu lucrează cu modele profesioniste ci are trei prietene care-i pozează, pe care le mai ,,chinuieşte” , ,,norocul este că le place”. Fascinat de subiect, ne relatează că atunci când Henri Cartier-Bresson a venit în România, şi se afla la o cafenea împreună cu mai mulţi fotografi români le-a mărturisit ca dacă nu are prezenţă umană în imagine, fotografia nu poate fi agăţată pe perete. Consideră că orice eveniment ai surprinde în imagini, atunci când ai o prezenţă umană în ele, subiectul principal devine omul, şi că ,,până la urmă, cel puţin în domeniul portretului, când ai un om în fotografie care îţi ocupă aproape tot cadrul, este evident că privitorul este atras de faţa omului; e foarte greu să suprinzi sau să introduci în fotografie expresia omului, se leagă de geometrie, de linii, de unghiuri ”.
Estetica urâtului în fotografie
Fotografiile lui Bogdan Panait surprind frumosul în toate formele sale, dar oare ar putea vreodată să reprezinte ,,urâtul” într-o manieră surprinzătoare? Există anumite întrebări care nu au răspuns dar omul ce stă în faţa mea, deschis îmi răspunde: ,,Uite sunt mai multe teorii, există nişte limite ale noastre, putem percepe urâtul în mai multe forme, există nişte percepte universale despre ceea ce insemana urât. Dar nu poţi să distingi urâtul ca formă linii, unghiuri, curbe dacă nu ai educaţia frumosului”. Subiectul îl atrage dar îl şi intrigă, gânditor continuă: ,, Ceea ce este urât prin natura lui rămâne urât orice ai face. Poţi să compensezi, prin talent, dar din punctul meu de vedere nu poţi să te aproprii…”. Îşi aduce aminte de încercările lui Arghezi cu ,,Flori de mucigai”, de Bacovia sau de Baudelaire.
Convertirea urâtului în conceptul mai vechi al frumuseţii poate reprezenta o provocare pentru un artist, deşi majoritatea sunt sceptici aşa cum şi Bogdan Panait subliniază: ,, m-am gândit de ceea ce trebuie să mă feresc şi de ceea ce trebuie să mă aproprii. Nu ştiu, poate e vorba şi de talent să poţi identifica urâtul din faţa ta şi să ai pretenţia că poţi să îl faci frumos; nu e treaba mea, dacă poţi să îl transformi printr-o fotografie, e de discutat; o să mă mai gândesc…”
Sfaturi şi învăţături
În decursul a peste două ore, cât ţinut discuţia noastră, printre experienţe de viaţă, amintiri şi păreri s-au aflat şi sfaturi . Aceste sfaturi sunt rezultatul multor ani de studii şi practică în care ambiţia a fost factorul determinant. Fie că le puteai selecta din vorbe, fie că-mi erau directe adresate, cert este că nu strică să le dedic un paragraf separat pentru cei ce vor să meargă pe această minunată cale a fotografiei.
,,Cine stă în fund ca boul cu aparatul pregătit o prinde, cine nu, nu.” În primul rând, lumina este acea barieră care face trecerea de la o imagine banală la una interesantă. Nu poţi avea pretenţii ca fotografia ta să fie bună atunci cand, tu, ca şi fotograf, ieşi la ora 12 din casă în căutarea unui cadru interesant. Momentul ideal al zilei pentru fotografie este la crepuscul.
,,Starea de spirit este esenţială… depinde ce vrei să faci sau ce ai în cap să faci, poţi realiza poza vieţii tale şi să nu profiţi de ocazie pentru că nu ai chef” Starea de spirit în care te afli atunci când eşti la pozat îţi afectează enorm imaginile. Poţi fi binedispus iar atenţia să-ţi lucreze, sau poţi fi supărat şi poţi rata evenimente sau peisaje interesante. De asemenea, starea sufletească a fotografului trebuie să fie prezentă şi în imagini, într-un mod pozitiv şi constructiv.
,,Încă un sfat ,,Bogdan Panait”: foloseşte proporţiile alea consacrate”. Asta mi-a spus privind una din fotografiile mele. Atunci când tăiaţi o fotografie, făceţi-o utilizând proporţiile cunoscute (3:2, 4:3, 4:4, 6:4, etc).
,,N-am făcut niciodată ce se cere, ce e mai frumos”. Întotdeauna încercaţi să abordaţi orice subiect într-o manieră cât mai personală şi să experimentaţi, dar orice aţi crea, să fie cât mai expresiv.
,,Singurul sfat veritabil pe care l-am primit până acum este să vezi poze, poze despre care ştii că sunt bune; singur devii mai pretenţios, singur ştii ce vrei, singur vezi cadrul şi ai idee ce să faci cu el…” În opinia mea acesta este cel mai important sfat pe care ni l-a oferit, şi asta o pot spune din propria-mi experienţă.
În viitorul apropiat va muta expoziţia ce staţionează în Murphy’s Pub (,,Magia timpului”) la Bucureşti. De asemenea, lucrează la o altă expoziţie, cu oameni de data aceasta.
