Se prinde de TINEri!!!
Posts tagged pasiune
Carolistele au luat medalia de bronz!
Mai 24th
Caroliştii duc prestigiul liceului mai departe nu doar în domeniul materiilor şcolare, ci şi în cel al sportului. Primăvara asta, opt baschetbaliste energice din Carol, dupa ce au trecut de competiţia dintre licee, de cea locală şi de cea la nivel de judeţ, după ce au dat o lecţie rivalei “Elena Cuza”, s-au calificat la O.N.S.S.(Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar), care a avut loc la Bucureşti în perioada 16-19 mai 2010, de unde s-au întors cu metalia de bronz, adica locul al III-lea. Fetele sunt foarte mândre de acest titlu, spunând în glumă: “Adică suntem nişte Bronz-ate”. Zilele astea am vorbit cu Iuliana Selişteanu, elevă la XII I, membră a trupei de baschet, care mi-a descris cu însufleţire experienţa ei de sportivă.Cum, în general, nu prea ştiu foarte multe despre sport, am întrebat-o cum stă treabă într-o echipă. Mi-a răspuns imediat că spiritul de echipă este cel mai important, deşi, ca în orice grup se ceartă, pentru ca sunt nişte perfecţioniste şi vor ca toate să fie bune şi să nu greşeasca, dar în final se împacă, se încurajează şi… caştigă. Totuşi, pentru a se ajunge aici, e nevoie de multă muncă, Iuliana dezvăluindu-ne că timpul dedicat acestui hobby se situează undeva între “două 
antrenamente pe zide vreo două ore. Deci in total 4 ore pe zi, plus meciurile, iar în timpul anului cantonamente de o săptămână. Depinde, este foarte obositor, dar şi plăcut în acelaşi timp.” Am fost totusi curioasă cât de greu e de suportat o înfrângere, iar ea mi-a răspuns că :”O înfrângere…Hmm… E foarte greu, îţi pare rău, îţi plângi de milă, te gândeşti la o groază de lucruri, te învionovăţeşti zicându-ţi :”dacă dădeam eu liberele alea doua câştigam. Dacă înscriam acel coş de trei aveam avans” şi multe altele”. Ce simte în momentul când să coş şi toată sala o aclamă? Ne dezvăluie că “este atât de special să auzi cum o mulţime de oameni te susţin şi strigă la tine:”haaaai” si apoi “uraaaaaa”, iar apoi îţi aclamă numele. Sunt clipe scurte, dar de neuitat…” Ea ne vorbeşte şi despre faptul ca adevăratul element indispensabil al echipei, care le motivează pozitiv şi restabileşte echilibrul este, bineînţeles antrenorul, profesorul de sport Corneanu Cristian, care se dedică foarte mult echipei.Întrebată despre motto-ul echipei, raspunde scurt: “Ai caştigat,continuă! Ai pierdut, continuă!”, un motto pe care eu îl urăsc pentru că era preferatul profului de mate în generală, alături de “Nu poţi, te ajutăm! Nu vrei, te obligăm!”. Ea ne povesteşte, de asemenea, ca au parte de multe evenimente amuzante în deplasări, mergând de la filmările în autocar, unde se prostesc cântând şi spunând bancuri şi până la căzăturile din teren, unde se mai întamplă ca o movilă de 1.93 să cadă peste ele…
În privinţa orientării către o carieră în domeniu, Iuliana este cât se poate de realistă. Evident că principala opţiune este baschetul, pentru că el “rămâne în inimă, în picioare şi în mâini”, dar consideră că este esenţial să te orientezi şi către alte domenii, “deoarece nu se ştie niciodată ce îţi rezervă viitorul.”
Ce pasiuni mai au în afară de baschet? Răspunde că : “Mie îmi place să dorm…Glumesc, îmi place foarte mult să cant, să dansez, teatrul, să ma joc carti…Celelalte, ca de exemplu domnişoara Elena Dragotă adoră să joace farmville, să facă clătite şi desenează bestial, Luiza e o actriţă bună, Lori danseaza bestial, Ionela face şi aerobic şi excelează foarte bine, Creatza alias Laura ştie informatică, Doris are o pasiune pentru haine, mai ales cele de la Zara, Marry e bună la toate,adică la tot ce ţine de scoala şi nu in ultimul rând domnişoara Carmen care ştie germană şi istorie.”
“Nu o sa-mi ia nimeni muzica”
Mar 7th
Pe 28 februarie in centru, pe Unirii era forfota mare. Toata lumea cauta martisoare, flori, intr-un cuvant, cadouri potrivite pentru 1 martie. Pe Rebecca o asteptam la intrarea in Mercur, “ la usa rotativa”. Dupa doua beep-uri scurte a raspuns: “Rebecca, am ajuns dar e agitatie si nu stiu daca o sa ma vezi. Te astept la usa rotativa”. In cateva minute in care atat eu cat si doamna care se asezase langa mine am scrutat multimea, Rebecca a aparut. Nu s-a schimbat mult de cand am vazut-o ultima data. Este la fel de slaba, are parul lung si ondulat si poarta ochelari. Era fericita, deoarece condusese pentru prima data singura masina de cand si-a luat permis. Inca nu se dezmeticise si cauta un loc ferit in geanta unde ar fi putut sa isi puna cheile.
Dupa mai multe incercari esuate de a gasi un loc linistit, ne-am asezat la masa, intr-o cofetarie si am inceput sa vorbim. La inceput s-a speriat de camera pe care o adusesem pe post de reportofon, dar si-a revenit repede. Mi-a spus ca si-a adus o parte din diplomele pe care le are si programele pe care le-a mai pastrat.
Fara prea multe ocolisuri a spus scurt:” Am inceput sa cant la pian la 6 ani si jumatate, la gradinita.” Asa incepe deci povestea Rebeccai Serban, o tanara care si-a dedicat 13 ani din viata pianului si muzicii in general. Acum a pierdut numarul diplomelor pe care le are dar este mandra ca de la toate concursurile la care a participat s-a intors cu un premiu. Are unul pana si de la cel la care a incurcat o sonata a lui Beethoven, insa a salvat-o studiul de Chopin inclus in program. A gresit putin, sesizabil in prima parte dar s-a redresat si la sfarsit a primit alaturi de premiul III, felicitarile juriului , deoarece a continuat si a reusit sa duca programul la sfarsit ca o adevarata profesionista. Pe langa acest moment de care acum isi aduce aminte cu zambetul pe buze, Rebecca rememoreaza cu drag si serile in care pleca la colindat alaturi de fratii sai care continua traditia familiei si studiaza pianul, respectiv vioara; precum si zilele in care trebuia sa formeze in cel mai scurt timp o formatie, alaturi de colegi de la scoala, pentru a sustine mici reprezentatii unde uneori juca rolul sopranei. Acum se pregateste pentru o excursie de doua saptamani in Polonia, un schimb de experienta ce a avut print
re obiective promovarea Liceului de Arta din Craiova. Va pleca miercuri, ziua in care va zbura pentru prima data cu avionul. Avea emotii inca de atunci atat din cauza zborului cat si a programului pe care l-a pregatit cu echipa din Craiova, trei concerte, Haydn, Beethoven si Mozart dar si piese din repertoriul national.
In afara de George Enescu, compozitorul sau roman preferat, Rebeccai ii plac muzica lui Michael Jackson dar si cantecele lui Charlie Chaplin precum “Smile” sau “The spring song “ pe care le-a si inregistrat. Voleiul si fotbalul se numara de asemenea printre pasiunile sale dar si filmele lui Silvester Stalone . Este preferatul ei si a vazut toate filmele in care acesta apare, mai putin unul, o comedie, despre care spune ca “ nu vreau sa il vad cum se face de ras acolo”. Dupa o gustare dulce- ceruse choix a la crème si o cola dar s-a ales cu un ecler si un pepsi, a continuat, spunandu-mi ca ar vrea sa renunte la muzica. Pentru cat timp nici ea nu stie, dar nu regreta nici macar o secunda din anii petrecuti in fata pianului sau in sala de repetitii insa e sigura de un singur lucru:” orice as face, nimeni, niciodata nu o sa imi ia muzica.” Astfel, atat diploma pe care scrie citet: “Se acorda Rebeccai Serban pentru talentul sau muzical promitator si rezultatele deosebite in manuirea pianului” cat si alte amintiri legate de viata de artist vor ramane bine pastrate pana cand viata va decide daca hotararea ei este una definitiva.
