“Capodopera de final de viata a lui Orwell este o lectura obligatorie pentru intelegerea istoriei moderne.” -  Timothy Garton Ash

O carte ce a surprins prin descrierea regimului comunist ce avea sa se instaleze si in Romania dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Printr-un joc de inversare a cifrelor scriitorul a reusit sa descrie situatia anilor `80, fara sa stie ce avea sa fie, el scriind cartea in 1948.

Winston Smith traieste intr-o lume in care Fratele cel Mare vegheaza asupra tuturor, in care un tele-ecran asculta, vede si da ordine fiecarui om ce apartine Oceaniei. Sub acest regim, in care iubirea a fost suprimata, eroul pare ca gaseste licarirea sperantei in O`Brien ce da impresia ca ar fi impotriva Partidului, facand parte din Fratie si in tanara Julia cu care descopera iubirea, acolo unde ea nu exista.

Toti oamenii  se comporta pe dos,  astfel ca minciuna ia locul adevarului, razboiul inlocuieste cu succes pacea, libertatea este sclavie, iar ignoranta ia locul puterii. Smith este sceptic in multe privinte si atrage atentia SOCENG`ului. Este impins sa faca greseli din ce in ce mai mari, crezand ca a nimerit drumul spre libertate. Odata descoperit, O`Brien insusi se va ocupa de schimbarea, transformarea spirituala si mentala a personajului, deoarece Partidul nu isi elimina inamicii, ci ii tortura atat fizic, cat si psihic in vederea schimbarii personalitatii si gandirii lor.

Dubluganditul, dialectul Nouvorba si Ministerele Iubirii, Abundentei, Pacii si Adevarului constituie puncte cheie in descoperirea romanului politic si descifrarea misterelor SOCENG`ului. Schimbarea trecutului este o slujba ca toate celelalte, iar minciunile se instaleaza si in mintile oamenilor, nu numai pe hartii. Cu o floare nu se face primavara, iar cu un om ce isi doreste libertate un intreg regim nu poate cadea, iar “speranta este in proli”.

„Cine controlează trecutul controlează viitorul.
Cine controlează prezentul controlează trecutul.”