Posts tagged dans

Pe Alina Iacovita am cunoscut-o in clasa aX-a la olimpiada de romana. Nu-mi amintesc prea multe, doar doi ochi verzi si un zambet in care se reflecta arta, in adevarata ei esenta. Recent, am aflat ca e dansatoare.Voi lasa cuvintele sa-si spuna propria poveste. Nimic mai mult.

Jiunimea: Poti sa ne povestesti o intamplare amuzanta vizavi de dans?

Alina: Cu dansul nu e de glumit. Te loveste in ce ai tu mai rational, te seaca de energie, te umple de energie, se joaca cu tine,si daca nu esti indeajuns de puternic, nu ca eu as fi, n-ai vointa nici sa scapi, nici sa perseverezi.

J:Din cate stim, esti si in trupa Morphia. Cat de mult se influenteaza reciproc  teatrul si dansul?

A:Extraordinar de mult. As putea sa gasesc multe corespondente care sa medieze o identificare aproape totala. Dar ma limitez la a spune ca, desi teatrul e sprijinit de mai multe resurse in exprimare, dansul reprezinta cea mai veche manifestare a spiritului din toate timpurile. In fond acelasi lucru, pentru ca, pentru mine dansul nu se defineste doar in prize, legile gravitatiei, ritmului si formei. Ca sa fie dans, trebuie sa bifeze o conditie esentiala: sa exprime, si sa se exprime pe sine. Lasand teoria la o parte, daca nu exprim ceva printr-o simpla ridicare de mana, se numeste aerobic, sau orice alta miscare. Si la asta contribuie teatrul extraordinar de mult. Si asta nu inseamna ca ma prefac, inseamna ca ma deschid mai mult si incerc sa fiu adevarata, prima conditie a actorului. Ma folosesc de teatru sa dau viata dansului meu, realitate sau poveste.

J:Ce ai alege intre dans si teatru?De ce?

A:Ca idealista incurabila, marturisesc ca visez sa le fac pe amandoua, impletire pe care o recomand cu convingere. Si desi nu sunt tocmai nonconformista, dansul e ca un tatuaj. Odata gravat, nici mii de ani nu-l mai strerg. Doar daca nu ai folosit unelte ca pasiunea talentul, perseverenta, poti sa scapi din stransoarea lui. Asa ca prefer sa fac o pirueta sa ma “descarc” de claxoanele enervante, de oamenii morocanosi, de autobuzul pierdut. Cea mai sigura cale de vindecare de “lumesc”. Ca o sete de libertate, fuga de lume.

J: Ce alte pasiuni mai ai in afara de dans?

A: Dans. Teoria dansului, istoria dansului, formele lui contemporane. Teatrul si literatura, si sportul in general. Si imi place sa ma “joc” cu masina de scris si cu ideile mele. In general nu sunt prea statornica. Incerc sa le combin, si sa nu stau niciodata in loc. Imi place sa rad, umorul e o pasiune genetica. Rad in cele mai neasteptate momente, in cele mai nepotrivite, si fara control. Imi plac lucrurile care ar trebui sa-mi provoace frica si n-o fac. Mai evadez intr-o cursa cu scuterul si ma simt rebela. Si visez.

J:A existat un moment in viata ta care te-a determinat sa te apuci de dans…Sau vreo persoana anume? Povesteste-ne mai multe.

A:Ma simt batrana cand vorbesc despre inceputurile mele, pentru ca nu pot sa trasez o linie clara. Si timpul ma cam pierde de obicei. Dintotdeauna dansez. Cand eram mica aveam cele mai tari “dansuri ale victoriei”, dupa fiecare joc castigat. Cred intr-un fel intr-o forma de predestinare, si am impresia ca dansul a fost intai un proces fizic, inconstient.  Repetand un defect al meu, sunt idealista, si dansul inseamna evadare. De-a lungul timpului am avut parte de apreciere, dar mai recent, pot spune ca am aflat adevarata sursa de motivare. De cand particip la festivalurile de teatru cu trupa, m-au vazut niste oameni, care ar putea sa ma ajute, si o fac, oameni care, pe cat sunt de mari, pe atat sunt de normali si de deschisi.

J:Cat de mult timp dedici dansului?

A:Eu am vointa, sa nu ma acuze cineva de delasare. 2 ore pe zi. Daca as avea spatiu, si intimitate, si asta e o lovitura directa asupra sorei mele, care ma spioneaza, as dansa mai mult. Dansez singura. Acum, recunosc ca sunt intr-un conflict cu dansul, si ca de o luna nu mai dansez. Ceea ce se numeste tensiune, frustrare, abandonare. Imi “curat hard-ul”, cum imi place sa zic, si fac ordine in ganduri. Problema, pe care uneori o numesc binecuvantare, este ca exista prea mult, si ca imi cere prea multe. Nu ca n-as fi dispusa sa fac sacrificii, dar nu pot sa ma limitez intotdeauna la intimitatea camerei mele, foarte mici, de altfel, si am nevoie si de un cadru organizat, de oameni. Mai simplu, ma framanta, si nu pot sa reactionez, asa ca infranez. Nu recomand.

J:Vrei sa urmezi o cariera in domeniu sau totul e doar un hobby?

A:Parintii spera sa fie doar un hobby. Eu le spun ca spera degeaba. Nu poti sa faci ceva atat de important pentru tine in plan second. Trebuie sa te dedici, ca sa excelezi. Vreau sa urmez o cariera in dans, chiar daca mizez totul pe cartea asta. Vreau sa regret ca am incercat. Sau poate sa iasa cum am sperat. Cei mai mari dansatori sunt departe de ochii presei si ai mondenitatii, ceea ce ii face pe cei mai multi dintre necunoscatori sa afirme ca dansul e o arta moarta. Eu ii sfatuiesc pe cei care sunt pe acceasi lungime de unda cu mine sa nu renunte. Nu stii cum vine legendarul 2012 si in ultima clipa iti zici ca trebuia sa incerci. Intelegeti substratul.

J:A existat vreun moment in viata care te-a determinat sa renunti la acest hobby?

A: Sa renunt la dans, care e ca o a treia mana, ca o a doua inima, nu stiu cu ce sa compar sa arat legatura? Ar insemna sa ma auto-mutilez. Si cum nu sunt sadica… dar acum o luna recunosc ca m-am gandit sa renunt de tot. Mi-am revenit intr-o secunda, cand mi-ai propus tu sa facem articolul. Iti multumesc. Dovada ca ai nevoie de oameni in arta. De inspiratie.

J:Crezi ca dansul a intervenit si asupra personalitatii tale, in vreun sens?

A:Cam foarte mult. Mi-a dat o anumita tinuta, pe care sper s-o insuflu si altora. Imi bat toti colegii si prietenii sa stea drepti, pentru ca asta spune multe si despre ei, ca oameni. Mi-a  adaugat multe puncte pozitive la limbajul non-verbal, si m-a ajutat, fiind un sport, sa am o gandire sanatoasa, limpede, vesnic optimista. Si-ti dezvolta si un simt ascutit pentru cultura.

J: Ce dansuri practici? In care te regasesti cel mai mult?

A: Contemporan, care imi place cel mai mult, cu atat mai mult cu care e parte din mine, pentru ca nu a fost impus de niciun professor. Latino, standard, jazz, street, krump, si acum studies, de pe net, dansurile tribale.pentru ca ador tobele si ritmurile primitive.

J:Cat de grea este pregatirea pentru facultatea pe care vrei sa o urmezi?

A: E grea, pentru ca dansul nu e ceva fix, ca matematica. Trebuie sa citesc ceva critica, tratate de dans, istorie. Si sa exersez mult, sa vad spectacole, sa ma invart prin cercurile lor…

J:Ai facut vreodata parte dintr-o trupa?Sau ai preferat sa lucrezi pe cont propriu?

A:Ceea ce ma face de fiecare data sa ma razgandesc cand imi trece prin cap sa ma las este mandria ca majoritatea lucrurilor pe care le-am invatat, le-am invatat singura. Si imi zic ca, daca am facut asta fara profesori… am fost, la un moment dat in trupa scolii un an. Si acum fac cursuri. Merg in fiecare saptamana la Bucuresti pentru asta.

J:Ce ne poti spune despre persoana din spatele dansatorului despre scena? Cum esti tu ca persoana reala?

A:Ma cam transform cand sunt pe scena. Dupa ce cobor, nu mai tin minte nimic din ce-am facut, si nu realizez ce s-a intamplat. In afara ei, sunt eu, cea care urmeaza sa danseze. Adica entuziasta ca un copil, cu un zambet larg pe fata, fericita.

J: Care este motto-ul tau?

A: Ca sa par anti-trend, prima reacte a fost sa spun ca nu am unul. Dar folosesc des “toate se intampla cu un motiv”, “orice e posibil”, si cel mai important, “CARPE DIEM”. Chestii de om care nu prea are contact cu pamentul si legile lui la prima vedere, dar mai lucid decat un matematician.

J:Ai reusit vreodata sa castigi inima unui baiat prin dans?

A: Da, dar ei nu s-au mai sinchisit sa mi-o castige mie…

J:Dansezi cu ochii inchisi sau…?

A:Ca toate lucrurile nascute din esenta ta, vrei sa le simti inzecit. Dansez asa cand nu vad dansul ca hobby, ca sport, ca arta… cand il vad ca pe singurul lucru care exista, singurul lucru care imi hotaraste existenta … cu ochii inchisi si toata fiinta deschisa. Busola, doar muzica.