Se prinde de TINEri!!!
Posts tagged comunism
O mie noua sute optzeci si patru- George Orwell
Ian 16th
“Capodopera de final de viata a lui Orwell este o lectura obligatorie pentru intelegerea istoriei moderne.” - Timothy Garton Ash
O carte ce a surprins prin descrierea regimului comunist ce avea sa se instaleze si in Romania dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. Printr-un joc de inversare a cifrelor scriitorul a reusit sa descrie situatia anilor `80, fara sa stie ce avea sa fie, el scriind cartea in 1948.
Winston Smith traieste intr-o lume in care Fratele cel Mare vegheaza asupra tuturor, in care un tele-ecran asculta, vede si da ordine fiecarui om ce apartine Oceaniei. Sub acest regim, in care iubirea a fost suprimata, eroul pare ca gaseste licarirea sperantei in O`Brien ce da impresia ca ar fi impotriva Partidului, facand parte din Fratie si in tanara Julia cu care descopera iubirea, acolo unde ea nu exista.
Toti oamenii se comporta pe dos, astfel ca minciuna ia locul adevarului, razboiul inlocuieste cu succes pacea, libertatea este sclavie, iar ignoranta ia locul puterii. Smith este sceptic in multe privinte si atrage atentia SOCENG`ului. Este impins sa faca greseli din ce in ce mai mari, crezand ca a nimerit drumul spre libertate. Odata descoperit, O`Brien insusi se va ocupa de schimbarea, transformarea spirituala si mentala a personajului, deoarece Partidul nu isi elimina inamicii, ci ii tortura atat fizic, cat si psihic in vederea schimbarii personalitatii si gandirii lor.
Dubluganditul, dialectul Nouvorba si Ministerele Iubirii, Abundentei, Pacii si Adevarului constituie puncte cheie in descoperirea romanului politic si descifrarea misterelor SOCENG`ului. Schimbarea trecutului este o slujba ca toate celelalte, iar minciunile se instaleaza si in mintile oamenilor, nu numai pe hartii. Cu o floare nu se face primavara, iar cu un om ce isi doreste libertate un intreg regim nu poate cadea, iar “speranta este in proli”.
„Cine controlează trecutul controlează viitorul.
Cine controlează prezentul controlează trecutul.”
Dan Puric in Caracal
Dec 15th
“Dan Puric n-a aparut intamplator acum. Cu o vorba a lui Iorga: “Vremea l-a scos in cale.” – Dan Ciachir
Dupa organizarea galei Folk You! la Teatrul National, un alt eveniment cultural l-a urmat indeaproape: conferinta “Despre Iubire” sustinuta de Dan Puric la Casa Armatei, din Caracal.
Duminica, 13 decembrie la orele 16 a avut loc intalnirea, caci “Nu-i o conferinta, e o intalnire, iar rolul intalnirii este cel al unui schimb.” - a preferat actorul sa numeasca conferinta organizata.
N-o sa mint spunand ca majoritatea persoanelor din acea incapere veche erau tineri. Erau multe… multe fete bisericesti si mai multe doamne la varsta a treia. Sala se umpluse, iar cativa nici nu mai gaseau locuri, dar nerabdarea ii insufletea pe toti.
Un preot a plictisit mai mult de jumatate de public cu bibliografia scriitorului luata de pe Wikipedia, desi oricine din sala aceea care nu stia cine e Dan Puric ar fi dat un singur search pe “Goagal”, asta in cazul in care ar fi venit pentru om si pentru ce a avut de spus. Omul asta vorbeste fara ocolisuri, iar in Caracal a fost ca sa vorbeasca despre frumosul si iubirea din Romania: “Am venit sa vorbesc despre frumusetea asta fireasca de a fi roman!” Si asa a facut. A vorbit, a vorbit frumos despre ortodoxie, despre romani, despre valorile romanesti ucise de comunism, despre Iisus Hristos si despre el in istorisiri.
Se vedea ca lumea venise pentru el si nu pentru o conferinta oarecare. Toti aveau ochii si urechile doar pentru el.
Un grup de tineri strangea biletele cu intrebari pentru actorul ce vorbea cu cursivitate ce nu obosea pe nimeni. Raspunsurile erau scurte si doar ca sa scape repede, caci majoritatea intrebarilor erau stupide si fara sens, n-aveau legatura cu scopul pentru care venise el.
“Intrebare: Avem sanse sa ne revenim?
Dan Puric: “Pai eu de ce sunt aici?!?”
“Intrebare: De ce ati facut asta acum? Aveam nevoie de mai demult.
Dan Puric: “M-am trezit mai tarziu…”
“Intalnirea” s-a incheiat cu zeci de autografe pe “Despre omul frumos”, care se vindea in hol cu 20 de lei. O atmosfera inabusitoare a cuprins locul, iar agitatia a luat locul linistii in mai putin de 5 minute.
” – Ce raport este intre credinta si iubire?
Dan Puric: Direct proportional. Iubirea e solul. Cum poti sa fii credincios fara iubire?”
Anca a simulat Epoca de aur!
Noi 19th
O să încep prin a prezenta felul în care mă aşteptam să arate acest articol. Trebuia să fie un jurnal video, în care eu vă povesteam experienţa mea de trei zile în comunism. În traducere liberă trebuia să rezist trei zile fără calculator, mobil, televizor, mp3, iPod, ziare, reviste, ieşiri în oraş, dulciuri şi cafea. Trebuia să mă îmbrac în aceleaşi lucruri la şcoală, în loc de unformă, şi bineînţeles fără farduri, accesorii sau orice alte brizbrizuri capitaliste.
Luni de dimineaţă m-am dus la şcoală foarte entuziasmată de experiementul meu. Ziua a început cu un sendviş cu pâine şi brânză, pe post de mic dejun şi cu o serie de reproşuri colerice din partea unei colege care mă sunase de mai multe ori pe mobilul închis. A urmat o gustare compusă din pufuleţi, care apropo, chiar sunt buni. Când am ajuns acasă, am citit ziarul ca întotdeauna, doar că unul mai special, Înainte, nr 10 754, din data 19 octombrie 1979,cu dictonuL Proletari din toate ţările uniţi-vă! Ca să fac puţin pe Mircea Badea, o să vă pun la zi cu programul de la Patria, unde rulează Lumea Atlantidei, si de la Central unde ruleaza Dacii. Titlurile nu le comentez, fiind mai presus de cuvinte, “Comuniştii -exemple de hărnicie şi dăruire în muncă”", sau “Realizări de excepţie ale silvicultorilor doljeni”.
După ce m-am pus la curent cu noutăţile m-am dus să mă culc, sperând că o să treacă ziua mai repede. Când m-am trezit am auzit din camera alăturată televizorul, am văzut calculatorul pe birou şi mi-am dat seama că era o zi foarte lungă. De obicei ma duc dimineaţa la şcoală ascultând muzică, la ore, în pauze, acasă, pe stradă, peste tot stau cu căştile în urechi, pentru că inima ta moare, atunci când sunetul dispare. N-am murit dar s-a făcut aşa deodată linişte…prea multă linişte.
A doua zi a survenit o schimbare. Am înlocuit brânza de pe pâine cu parizerul, deci se întrevedea o zi mult mai prolifică. Doar că pe la jumătatea zilei în lipsă de cafea, eram deja cu capul pe bancă, visând la somnul de după-amiază. La ore mai era o problemă, trebuia să mă straduiesc cât pot să nu folosesc apelativul domnul, sau doamnă, pentru că ar fi trebuit să zic de fapt tovarăşe sau tovarăşă. Dacă cei cărora le spusesem de exeprimentul meu, mai făceau caterincă şi îmi dăduseră porecla comunista, “tovarăşa” ar fi fost deja prea mult. Când în sfârşit am terminat orele, mi-am permis nişte senzaţii tari cu rom, pentru care am stat la coadă…la o casă din supermarket, unde era o singură persoană în faţă.
Nu ştiu cât de greu este să fii Robinson Crusoe pe o insulă pustie, dar să fii sinistrat în paradis e mai mult decât frustrant. Deja începusem să îmi rod unghiile, iar trecerea celor trei zile devenise un scop în sine, aşteptam să se termine toată povesea asta cu epoca de aur, la fel cum îl aşteptam pe Moş Gerilă. Pare ridicol, comunismul a însemnat patruzeci de ani şi nu a încetat cu apăsarea telecomenzii sau cu apăsarea unei taste de la mobil, cum s-a întâmplat în cazul experimentului meu.
Am hotărât să eşuez după ce mi-am dat seama ca tentativa mea de întoarcere în timp era imposibilă, inutilă şi preţul era prea mare. Orice aş fi făcut nu aş fi putut să mă întorc la cozi interminabile sau să mimez teama de o securitate care nu mai există. Pentru că eforturile mele să aibă un înţeles trebuiau să fie complete, să opresc căldura, să nu am apă, sau să-mi fac duş cu apă încălzită pe aragaz, să mimez luarea curentului şi să mai închid lumina când trebuia să citesc ceva. Totodată o atitudine necorespunzătoare din partea tinerilor pionieri este netolerată, cum ar fi bancurile, caterinca sau ironia şi cu atât mai mult dacă acesea sunt îndreptate căre sistem.
Cu alte cuvinte, ca să justific abandonul meu şi încercarea ratată, de a duce acest experiment până la capăt, pot spune doar atat: Roakare, partidul m-a vrut tunsă, dar mie îmi plac pletele mele.
Testamentul din Morgă
Oct 25th
Anca Nistoroiu
Să se facă dreptate chiar de-ar fi să piară lumea!
Testamentul din Morgă, de Remus Radia nu e o carte pe care s-o citeşti într-o zi însorită de toamnă la o ciocolată caldă. După cum intuieşti din titlu, e o poveste, o cronică mai mult decât dură care îţi lasă un nod în gât şi în timp ce dai pagină după pagină simţi un junghi în stomac şi o durere aproape viscerală. Cartea a fost scrisă la Paris când autorul era bolnav de ciroză hepatică.
Remus Radia a fost deţinut politic înainte de 89’ în mai multe închisori comuniste. Cartea evocă cruzimile regimului, torturile şi atrocităţile săvârşite de monştrii născuţi în epoca de aur sub conducerea lui Nicolae Ceauşescu sau a lui Gheorghe Gheorghiu Dej. Ştiu că pentru cei mai mulţi dintre noi, care nici măcar nu eram născuţi la revoluţia din 89’, cei patruzeci de ani de socialism, par o poveste cam răsuflată, repetată obsesiv la televizor, în filme, în cărţi româneşti şi chiar în familie. La urma urmei de unde atâta dramă? Doar nu era o tragedie ca nu exista Primăvara şi Metro, ci trebuia să stai la coadă, mai socializau şi oamenii. Era poate o perioadă mai sănătoasă, nu toată ziua Cola şi Pepsi, copiii nu erau aşa de mofturoşi, se bucurau când primeau o portocală şi o ciocolată. Nu erau pe toate drumurile tonomate şi moguli, Nikita era pionieră si nu-şi mai arăta talentele pe oriunde… Nu tu cerşetori, nu tu şomeri, nu tu oameni fără casă. Deci care era problema?
Poate că democraţia nu e de departe un sistem cu multe lacune, dar cel puţin este cel mai bun care există. Poate că avem o mie de motive de care să ne plângem că trăim în România de astăzi, dar avem încă atâtea pentru care să mulţumim că cel puţin..suntem liberi. După ce citeşti Testamentul din Morgă îţi dai seama ce înseamnă să ai puterea de a alege, de a striga, de a vorbi. Îţi dai seama ce înseamnă în adevăratul sens al cuvântului mutilarea unui popor intreg. Îţi dai seama că tot ceea ce astăzi este firesc, era o dată o himeră. Cu toţii am auzit cifre, nume, dar nu cred că am conştientizat semnificaţia acelor date, sensul cuvintelor victimă sau ucis. În carte sunt date numele şi profesia tuturor deţinuţilor pe care autorul i-a cunoscut în lagărele comuniste, doctori, avocaţi, profesori universitari, miniştri şi aşa mai departe, toţi simpatizanţi sau membri PNL sau PNŢ. Mulţi dintre ei erau craioveni, la fel ca autorul, unul dintre ei fiind chiar director al Colegiului Naţional Carol I.
După ce am terminat de citit cartea, mi-am adus aminte de Îndrăzneala de a spera, scrisă de Obama, în care povesteşte când la întoarcerea dintr-o ţară comunistă, îi spunea lui Michelle, că în pofida unui sistem sanitar bolnav, a războiului şi a multor alte probleme, trăiesc într-o Americă liberă. Noi nu trăim în America şi comunismul nu a fost doar o vizită pasageră în istorie, ci o filă care poate încă se mai scrie.
“La Jilava mi s-a făcut o percheziţie amanunţită. Nu voi uita niciodată scena când gardienii armaţi cu ciomege ţipau la Mihail Manoilescu, fost ministru de externe, care tremurând de frică, a trebuit să se aplece ca să fie percheziţionat în rect.”
“Oamenii dintr-o celulă au fost scoşi pe sală complet dezbrăcaţi ( la Crăciun) şi crunt bătuţi. După bătaie au fost închişi într-o celulă neagră, unde au fost ţinuţi dezbrăcaţi toată noaptea.”
“Enăchescu pentru a dovedi că nu mai recunoaşte pe nimeni în afară de partidul comunist, l-a bătut crunt pe propriul său unchi, deţinut tot la Peninsula.”
“Voi sublinia că în aşa zisa acţiune de depersonalizare, studenţii au fost constrânşi prin torturi inimaginabile să bea urină şi să mănânce fecale. Omul era astfel nimicit. Dezgustat de slăbiciunea sa, el nu se mai putea redresa niciodată în faţa propriei conştiinţe.”
Maria depechista
Iun 10th
Jeanin Butu
Ieri a fost lansat oficial videoclipul trupei Depeche Mode la piesa „Peace” , al doilea single extras de pe albumul „Sounds of Universe”. Protagonista videoclipului este actrita Maria Dinulescu,recunoscuta pentru rolurile din „California Dreamin », « Trafic » si scurtmetrajul « Pescuit sportiv ».
Maria a castigat castingul organizat de echipa de productie, dupa ce s-a prezentat la preselectie intr-o uniforma de armata: „M-am dus la casting imbracata intr-un costum de soldat ca sa ii fac clar sa inteleaga ca eu sunt cea de care au nevoie”.
Filmarile au avut loc in imprejurimile Bucurestiului, producatorii inchiriind un vagon de tren pe ruta Bucuresti-Ploiesti . De asemenea, au folosit si o Dacie si au fost cautate locuri de filmare cat mai „vintage” pentru a ilustra atmosfera est-europeana. Povestea videoclipului este aceea a unui barbat care nu-si mai recunoaste prezentul, dupa ce revine dintr-un trecut comunist.
Cei doi regizori francezi sunt si realizatorii videoclipului „4 minutes” al Madonnei. Ei au lucrat pentru prima data cu o actita profesionista, pe finalul peliculei dandu-i chiar libertatea sa se manifeste cum vrea.
Clipul va fi difuzat si pe ecranele publicitare din Bucuresti. In tot timpul acesta trupa Depeche Mode si-a inceput din nou turneul, dar nu da niciun semn de reprogramare al concertului de la Bucuresti. Fanii din Parcul Izvor continua sa faca acelasi lucru: Enjoy the silence!
