Un barbat din Japonia s-a casatorit cu un personaj dintr-un joc video produs de Nintendo. Oficierea ineditei ceremonii a avut loc la Institutul de tehnologie din Tokyo, in prezenta unui preot. Nu se cunoaste inca locul unde cei doi isi vor petrece luna de miere. Pentru mai multe detalii aici.

Salatele nu sunt bune numai pe timp de vara, ci si iarna. Trebuie doar sa stii cum sa le prepari: mai exact, in stilul lui Jamie Oliver.Celebrul bucatar isi lanseaza cea de-a saptea carte, volum in care Jamie vorbeste despre cum poti sa faci o salata buna, chiar si cu legume de sera. Ai nevoie doar de un dressing potrivit, care sa-i dea savoare. Si asta nu este tot. In volumul care va aparea maine, descoperiti retete ideale pentru cele mai gustoase supe, dar si cum poti sa preparati paste gustoase, chiar la tine acasa.

jamie

Site-ul de Internet wikileaks.org specializat în difuzarea unor informaţii “sensibile”, a început miercuri publicarea a sute de mii de mesaje care ar fi fost trimise în Statele Unite prin intermediul unor pagere, în ziua atentatelor de la 11 septembrie 2001.

Fumatul dauneaza grav sanatatii!  Apple isi protejează angajatii de efectele nocive ale fumatului, lasandu-i sa atinga hardware “contaminat” cu fum de tigara. Chiar daca petele de fum si nicotina nu sunt o placere, nici o firma nu are o asemenea politica de service, dupa cum ne informeaza arstechnica.com.

Un fotograf  israelian a inceput o puternica lupta impotriva anorexiei si a presiunilor pe care le exercita industria modei asupra manechinelor, multe dintre aceste fete pierzand pariul cu viata.Ady Barkan s-a hotarat sa traga un semnal de alarma prezentand adevarul gol-golut din spatele unor fotomodele de succes. Pentru mai multe detalii accesati VdtOnline.

Post to Twitter Tweet This Post