Cartea cu numarul 3 din colectia Carte De Buzunar, a Jurnalului National a fost tinta mea. Desi nu-i frumos sa judeci  dupa titlu, acesta mi-a inspirat masonerie, catolicii si desigur un secret ce ii leaga. Initial m-am gandit ca va fi o lectura presarata din plin cu detalii istorico-religioase.  Aici m-am inselat, caci primele 50 de pagini duc cititorul langa un personaj misterios.

Pivnitele Vaticanului, dupa parerea mea, e un roman captivant, iar personajul misterios, Lafcadio Wluki, cu siguranta uimeste. Bastardul unui nobil francez, nascut in Bucuresti,  cunoscator a mai multor limbi straine, foarte inteligent de altfel, isi incarca constiinta cu un deliciu pentru cititori. O crima asupra unui «posibil salvator de papa », accentueza satira la adresa pioseniei unui catolic.

Andre Gide satirizeaza limitele a doua extreme : credinciosii catolici si masonii. Pentru a-l salva pe papa, printr-o posibila cruciada, multe credincioase cad prada inselaciunii, fiind « scutite » de sume importante de catre escroci. La extrema cealalta un mason celebru, Anthime Armand- Dubois, se converteste la catolicism, dupa ce este vindecat prin « minune » de handicapul de care suferea si pe care stiinta nu i-l vindecase, credinta aducandu-l in groapa saraciei.

Cartea mai « detine » personaje misterioase ce complica mai mult existenta celor pe care i-am amintit.  Sper ca numarul 3 sa poarte noroc si altor iubitori de carti, sau poate deschide apetitul unor curiosi :D. O Carte De Buzunar se citeste repede, iar satira lui Andre Gide intriga si amuza.

« Fara papa este ingrozitor, doamna. Dar asta nu-i nimic, cu un papa fals este inca si mai ingrozitor. »

Se pregateste sa dea la imagine film in cadrul UNATC din Bucuresti si a castigat concursul Let’s go Digital! desfasurat la TIFF cu un scurtmetraj intitulat “Trei Cartoane”. Acolo a avut acces la petrecerile HBO din cadrul Festivalului International de film de la Cluj si a intalnit actori si regizori celebri ca Victor Rebengiuc sau Corneliu Porumboiu.

Stefania Batrinca: Ce este Let’s go Digital si cum ai aflat despre acest concurs?

Eddie Parvu: Stiam de concurs de acum cinci ani, de la prima editie. Sora mea a participat la el, ea fiind acum studenta la regie in Bucuresti. Ma tot batea la cap sa ma inscriu la Let’s go Digital!. Anul trecut am uitat (rade putin jenat), dar asa am avut timp sa ma pregatesc. Workshopurile au fost exclusiv pe film si s-au desfasurat la Cluj in perioada Festivalului International de film. Atelierele sunt destinate tinerilor intre 14 si 18 ani, iar pentru a fi acceptat trebuie sa trimiti o aplicatie cu poze, filmulete sau desene din care sa reiasa creativitatea,  un CV, o scrisoare de motivatie si un eseu cu o poveste care sa spuna “ceva”.

S.B.: Pe ce anume s-au bazat atelierele Let’s Go Digital? Ce vi s-a oferit?

E.P.: Organizatorii ne-au asigurat totul: de la cazare, masa, pana la ustensilele de montat, filmat si fotografiat. In fiecare an se aleg 15 participanti noi si inca trei care au mai fost la editiile anterioare. Cei din urma sunt un fel de “seniori editori”. Atelierele au durat zece zile si aveau tema “familia”. In acest timp ne-am impartit pe echipe si ne-am apucat de creat “povesti”. Trainerii adusi erau din domeniu. Au fost decanul de la UNATC din Bucuresti, un scenarist, oameni care au legatura cu filmul, teatrul si povestile. Primele zile au fost de acomodare si ne-au pus sa facem fotografii cu ce ne place noua. Treptat am trecut la lucruri mai dificile. De exemplu trebuia sa filmam timp de un minut fara intrerupere, fara sa miscam camera. Exercitii de indemanare si creativitate.  In cele din urma trebuia sa utillizam toate cunostintele acumulate: sa facem un scenariu pe tema familiei si sa realizam un filmulet. Fiecare echipa isi prezenta creatia, iar una dintre ele castiga premiul cel mare: laptopuri  oferite de sponsori.

S.B.: Anul acesta echipa ta a fost cea castigatoare. Care e ideea filmuletului vostru?

E.P.: Initial am avut doua scenarii. Nu ne puteam decide la niciunul si ne-am dus la trainer sa ne sfatuiasca. Dupa discutia cu el am renuntat si am mers pe alta idee. In scurtmetraj este vorba despre un tip care e in lumea lui. Isi da seama ca nu poate comunica prea bine cu cei din jurul lui si asa decide sa isi faca prieteni imaginari, si anume, cartoane. Initial am vrut sa-l spanzuram la sfarsit, dar la montaj ne-am dat seama ca nu avem de ce sa legam scena.

S.B.: Cine e “actorul “care interpreteaza personajul din film?

E.P.: Am vrut sa facem cu un batran. Ne-am gandit la bucatarul de la pensiunea la care stateam. In dimineata in care trebuia sa filmam ne-a zis ca da si ne-a cerut sa ne intoarcem la pranz. Am revenit, dar am avut surpriza sa ne spuna ca el nu poate pentru ca e actor la Universitatea din Cluj, joaca de zeci de ani si s-a retras la pensiune ca sa scape de tabloide. Eram disperati, dar o colega din grup a spus ca are un prieten student in Cluj care are barba si pare mai batran. Voiam un barbat de varsta a doua. Ne-am gandit ca daca pare prea tanar ii dam cumva cu faina prin cap. Am renuntat dupa ce ne-am intalnit cu el si am vazut ca e bun pentru rol. Il cheama Alex Vieriu si e student la Limbi Straine in Cluj. Am filmat in camera noastra de la pensiune unde a trebuit sa dam totul afara si sa reorganizam decorul.

S.B.: Cum s-a desemnat echipa castigatoare?

E.P.: Filmele au fost proiectate intr-o cinema din Cluj. Accesul a fost gratuit, iar oamenii care au venit acolo sa le vizioneze au votat pe cel favorit. Asa am iesit noi fericitii castigatori. Am fost premiati la Gala de Incheiere de la TIFF in fata unui public numeros unde s-a difuzat si making of-ul filmuletului. Ce a fost amuzant este ca le-am zis parintilor si prietenilor ca voi aparea la televizor cand o sa ma premieze, dar culmea a fost ca au taiat tocmai partea cu premierea noastra. Nu ne-am suparat pentru ca oricum am fost difuzati pe internet si mai mult decat atat, filmuletul nostru a rulat intr-un cinematograf!

Asadar, Trei Cartoane de Eddie Parvu, Alex Savescu si Diana Ciobanu.

Vezi mai multe video din Film

Weekend,  malul mării, pasionați de muzică electronică din toată țara, dans, show-uri de lumină și cei mai cunoscuți DJ ai momentului precum Groove Armada, Tiesto, Armin Van Buuren, Sven Vath, Timo Maas, Roger Sanchez, Glenn Morrison.

Acestea sunt cuvintele cheie ce descriu festivalul The Mission Dance Weekend, unul din cele mai mari evenimente dance din România.

Anul acesta, festivalul aflat la a treia ediție se va desfășura între 6 și 7 august la Năvodari, pe plaja Hanul Piraților începând cu orele 20:00 și va aduce publicului român :

Vineri, 6 August 2010
Tiesto, Snatt Vix
Sâmbătă, 7 August 2010
Fatboy Slim, Khidja, Bogdan.

Un abonament pe două zile la acest eveniment costă 80RON şi poate fi achiziţionat de pe site-ul bilete.ro (comanda online cu posibila livrare la domiciliu) sau din Craiova la magazinul Orange de pe Calea Bucuresti, nr.12, Bl. M8.

Dacă nu ai timp să cumperi din timp biletele și te hotărăști în ultimul moment să mergi vei plăti la intrarea locației 80 Ron sau dacă vrei să te simți VIP vei plăti pentru fiecare bilet 100 ron.

Mai multe detalii despre acest festival puteți găsi pe site-ul oficial The Mission, concept ce împlinește anul acesta 10 ani de concerte și evenimente de muzică electronică.

Vă invit la un weekend de dans, iar pentru cei care nu ajung acolo, voi reveni cu un fotoreportaj de la eveniment.

Treptat, o mica comunitate de roleri, skateri sau oameni pasionati de parkour a inceput sa prinda contur, iar cum ploaia statea sa inceapa, scaunelor dinmetal de sub umbrele le-au luat locul unele rosii, cu burete : “Le punem pe astea afara, ca sa nu se ude alea rosii.” Nicio picatura de ploaie o ora mai tarziu, asa ca televizorul cu plasma la care urma sa ruleze filmul a fost instalat fara probleme. La inceput a fost acoperit cu o patura, cu motive florale ce-i drept, dar nu a scapat de cateva comentarii ca aduce cu “Rapirea din Serai”. Incet, incet s-au pus la punct si celelalte detalii tehnice, sunetul e bun, tastatura la locul ei, dar, “unde e ma cablul de date?”.  Cateva minute mai tarziu melodia celor de la BUG Mafia, “Poveste fara sfarsit”, incepea sa rasune in boxe, paiul lui George disparuse, iar el isi facea loc printre mese in pasi de dans, incercand sa-i multumeasca pe toti si sa le aduca ce vor.

Intre timp, Rikk si Jaguar(Andrei si Luci), fondatorii HTB Crew si oamenii din spatele proiectului “Nimeni nu e un nimeni” au intrat grabiti, Rikk trecand direct in fata calculatorului pentru a rezolva problemele ce intarziau proiectia. El este cel are se ocupa de clipuri, site, montaj, filmare si editare, Jaguar punand la punct organizarea si scenariul filmului. Din pacate insa, chiar si cu o ora intarziere, detaliile nu erau puse la punct. In jur de 10 si jumatate si filmul a inceput.

Despre film

“Nimeni nu e un nimeni” este un film facut de tineri, pentru tineri care pune in lumina sporturile urbane din Craiova, scenariul analizand probleme care au dus la o confruntare a acestora. A fost filmat in totalitate in Craiova, iar imaginile de inceput te introduc in atmosfera proprie suburbiilor orasului unde isi repeta coregrafia trupele de breakdance sau hip-hop, precum si in sala de antrenament pentru karate a unor profesionisti. Filmarile pentru el au durat mai putin de trei luni, timp in care “oameni din crew si prieteni care au inteles ideea filmului ni s-au alaturat. Nu am contactat actori,am facut cu oamenii nostri, insa totul e sub scenariu.” Cum de finantare  la partea de instrumente de filmat nu a fost vorba filmul s-a facut “cu ce am avut”, adica doua camere mai bune si “oarecare experienta pe partea de filmari, editari, montaj “. La aprobari pentru film, undeva a mers, undeva nu a mers, dar “i-am dat pe repede inainte si ne-am facut treaba”.

Din pacate, cu putin timp inainte de lansare, au aparut cateva probleme tehnice, iar o parte din film a trebuit remontata. De aici si intarzierea dar si doar cele 25 de minute prezentate. Chiar si asa, baietii ne asigura ca saptamana viitoare va aparea varianta completa si reeditata a filmului care va fi mai buna decat ceea ce a fost prezentat aseara.

Sa mergem , ca ne-au mancat tantarii si am amortit si ne intalnim peste o saptamana sa vedem de ce “Nimeni nu e un nimeni”. Bafta pana atunci.

Foto: Truță Ștefan Alexandru

L-am cunoscut pe George Lacatus in urma cu cateva saptamani. A fost  trainer la cursurile sustinute de Centrul pentru Jurnalism Independent din cadrul programului “Colorful but colorblind”. Din 2009 lucreaza ca jurnalist de investigatii la “Romania Libera”, dar de fapt face jurnalism investigativ de 5 ani, iar presa, in total, de 11 ani. In 2007 a castigat Marele Premiu pentru Presa Scrisa al CRP cu articolele despre ilegalitatile comise de catre fosta conducere a Loteriei Nationale. George Lacatus este unul dintre acei oameni care “miros” o ilegalitate inaintea altora si apoi muncesc mult pentru a gasi dovezi si pentru a o face publica.

Jiunimea: In ce consta jurnalismul investigativ?

George Lacatus: Jurnalismul de investigatie este sectia tare a unui ziar quality. Subiectele de investigatie stau pe prima pagina a ziarelor quality si fac agenda unui ziar serios. In general, un articol de investigatie are rolul de a scoate la lumina un lucru pe care autoritatile sau alte parti implicate nu vor sa il faca aflat.

J.: Pe asta se bazeaza si expresia “the force of the fourth estate”? Asa se spune, ca jurnalismul investigativ este “the force of the fouth estate”, intr-un fel “arma” cea mai puternica pe care o are presa.

G.L.:: Da. pentru ca jurnalistii de investigatii vin cu subiecte exclusive, despre lucrurile care, in mod normal, nu ar trebui sa fie publice. Daca te uiti pe ziarele quality, o sa vezi pe prima pagina numai astfel de articole; deci, un ziar serios care vrea sa de detaseze in peisajul asta romanesc plin de “fete de la pagina 5”, trebuie sa aiba o sectie tare cu jurnalisti de investigatii. Un jurnalist de investigatii se formeaza greu, in ani de lucru in presa. Nu e ca un jurnalist specializat pe un anumit domeniu. Un jurnalist de investigatii trebuie sa cunoasca cate putin din fiecare domeniu iar pe anumite domenii, cele importante, trebuie sa fie stapan, sa le cunoasca foarte bine. Pentru orice investigatie, jurnalistul care o realizeaza raspunde cu capul, adica poate fi dat in judecata daca nu o documentreaza cum trebuie sau scrie calomnii.

J.: Care sunt domeniile cele mai importante, cele pe care trebui sa le cunoasca cel mai bine un jurnalist de investigatii?

G.L.: Domeniul justitiei trebuie cunoscut foarte bine: codul penal, etapele unui proces, care e difrenta intre invinuit, inculpat, acuzat etc. Domeniul economic: care sunt etapele unei licitatii publice, ce inseamna un caiet de sarcini, ce inseamna legislatie UE, informatii cu privire la codul penal, fonduri UE, licitatii etc.

J.: De ce ati inceput sa faceti investigatii?

G.L.: Ajunsesem intr-un stadiu in care incepusem sa pricep cum se fac afacerile ilegale, cum se musamalizeaza lucrurile, imi facusem surse foarte bune. Astfel, ajunsesem sa scriu subiecte de prima pagina. Asta motiveaza un jurnalist: cand subiectele sale ajung pe prima pagina.

J.: Ati terminat Facultatea de Jurnalism?

G.L.: Nu. Am terminat Facultatea de Litere. Am mai facut 2 ani de Facultate de limbi si literaturi straine (engleza si romana), dar n-am terminat-o. Apoi am mai facut un Colegiu pPedagogic, 2 ani. Inainte sa intru in presa, am fost 1 an, 1999-2000, profesor suplinitor de limba engleza, la o scoala generala. Din 2000, m-am axat doar pe presa, in 1999 – 2000, am inceput sa lucrez la radioul local, ca reporter. Radio Mediterana, din Rm-Sarat, jud. Buzau.

J.: Exista cursuri pentru cei ce vor sa invete cum se face jurnalismul investigativ?

G.L.: Exista cursuri de jurnalism de investigatii. La CJI (Centrul pentru Jurnalism Independent) s-au tinut astfel de cursuri si la Freedom House Romania, ambele tinute de Liviu Avram. Mi se pare ca exista si la Facultatea de Jurnalism, dar nu stiu sigur. Intr-o perioada se tineau, tot de catre Liviu Avram.

J.: Cam cat de mult se munceste la o investigatie si, mai ales,  cat timp?

G.L.: Depinde de la caz la caz. Sunt investigatii care iti ies intr-o zi si sunt altele care iti ies in cateva luni. Depinde de cum aduni informatiile si de cum ai acces la ele. Asta face diferenta.

J.: Cat de greu e sa incerci sa afli informatii si, mai ales, sa lucrezi cu sursele, atunci cand ele stiu ca e vorba de o investigatie si nu de un articol oarecare?

G.L.: Jurnalistul de investigatii e dependent de surse. El se bazeaza pe informatii, pe care apoi le verifica, din alte 2-3 surse. Informatia ajunge la jurnalist in mai multe moduri: cel mai usor, ajunge atunci cand cineva are un interes sa apara un articol despre altcineva. Genul asta de articol eu nu l-as numi investigatie. Adica, “sursa” vine cu un dosar beton, iar misiunea jurnalistului e mult mai simpla. Investigatia adevarata, in opinia mea, e aceea care pleaca de la o chestie care “sare-n ochi” reporterului. Adica e ceva care il intriga si apoi decide sa investigheze. Astea sunt investigatii adevarate. Un astfel de exemplu a fost investigatia cu ilegalitatile de la Loteria Nationala, unde totul a pornit de la o frustrare colectiva: mai multi colegi faceam cheta si jucam la loto 6/49 si nu castigam. Apoi, am inceput sa ne intrebam de ce se castiga atat de rar. Apoi, Liviu Avram mi-a dat sarcina sa raspund la aceasta intrebare: de ce se castiga atat de rar la loto 6/49? Raspunsul l-am obtinut dupa vreo luna de sapat. Ancheta a fost publicata pe prima pagina in “Cotidianul”, in ianuarie 2006. A facut record de vizualizari si comentarii.

J.: Am inteles care sunt “castigurile” unui jurnalist de investigatii , dar care sunt dezavantajele?

G.L.: Sunt si dezavantaje: o investigatie deranjeaza, strica niste afaceri sau, ceea ce este si mai rau, are consecinte penale. Dupa investigatiile despre Loteria Nationala, in prezent sunt judecati pentru evaziune fiscala George Copos si Nicolae Cristea, fost presedinte al loteriei. Daca vor fi gasiti vinovati de Curtea Suprema, cei doi vor putea infunda puscaria. Dezavantaje: am primit numeroase amenintari, sub o forma sau alta, de la telefoane, pana la scrisori cu cuvinte decupate si lipite, din ziare. In plus, am doua procese: unul cu Loteria Nationala, altul cu Agentia Nationala de integritate. Nu am fost dat in judecata pentru vreuna din anchetele mele, ci pentru ca “din cauza investigatiilor mele, in care am scos la iveala ilegalitatile comise de catre fosta conducere a Loteriei Nationale, am stirbit prestigiul companiei si astfel am determinat populatia sa nu mai joace la Loto 6/49, lucru care a scazut incasarile companiei”. Incasari care imi sunt cerute mie. Tare asta, nu? Acelasi motiv e, in mare, si cu ANI. Adica si lor le-am stirbit prestigiul institutiei, dupa ce am scris despre o licitatie dubioasa de vreo 3,5 milioane de euro.

J.: In alte tari se intampla la fel? Cunoasteti alte astfel de investigatii care s-au terminat urat pentru jurnalisti si in afara Romaniei?

G.L.: Se intampla sa mai fie dati in judecata, dar nu pentru motivele penibile pentru care sunt dati in judecata jurnalisti din Romania, mai ales de catre o companie unde statul e actionar unic.

J.: Dupa ce se publica o investigatie, autoritatile va contacteaza pe dvs. sau actioneaza direct si rezolva problema?

G.L.: In cazul “Loteria Nationala”, procurorii DNA s-au autosesizat din investigatiile aparute in presa si au demarat propria lor ancheta. Procurorii au mijloace de ancheta mult mai tari decat jurnalistii. De exemplu, un procuror poate cere extrase de conturi bancare, ca sa vada de tranzactii s-au facut de catre o anumita persoana, lucru pe care eu nu-l pot obtine de la banca pe cale oficiala. Deci, nu e contactat jurnalistul.

J.: Mai scrieti si altceva in afara de jurnalism investigativ?

G.L.: Da. Reportaj de exemplu. Am scris acum 3 saptamani un reportaj foarte bun, zic eu, despre un preot penticostal care a reusit sa pocaiasca 80% din rromii unei localitati unde se petreceau casatorii intre copii. Dupa pocaire, nu mai au loc casatorii intre copiii rromi, iar fetele merg la scoala. Ala e reportaj. Si mai scriu pe blog chestii relaxante.

J.: “Ala e reportaj” pentru ca…

G.L.: Reportajul e o relatare a unui lucru vazut prin ochii jurnalistului. In reportaj, poti sa folosesti epitete, metafore, hiperbole si alte procedee artistice, poti sa-ti dai cu parerea pe subiectul respectiv. Ivestigatia e seaca. Fara literatura, doar faptele prezentate concret. Cine – ce – cum? Atat. Fara zorzoane literare, fara opinii.

J.: Cat de important este jurnalismul investigativ pentru Romania?

G.L.: O tara in care nu exista ziare care sa aiba jurnalisti de investigatii este o tara cu dictatura. Pentru Romania, este esential jurnalismul de investigatie deoarece Romania este o tara in care coruptia este ridicata la rang de mare arta. La cat s-a furat in tara asta, in ultimii 20 de ani, ne putem face o imagine despre cat de bogata e tara noastra. Sa nu uitam ca la noi s-au devalizat banci, lucru care nu s-a intamplat in Italia, spre exemplu, unde exista Mafia. De aceea spun ca la noi coruptia si modul de a fura au fost ridicate la rang de arta.