Se prinde de TINEri!!!
Foto
Timişoara: cronică de turist
Mai 26th
Am ajuns la Timişoara vineri pe la ora două, după un mic ocol prin Buziaş. Tehnologia nu a fost niciodată un talisman norocos şi nici de data asta GPS-ul nu s-a dezminţit. După ce am intrat în oraş pe uşa din dos, drumul spre centru e relativ uşor de găsit, iar Mica Vienă e o urbe care te surpinde cu ceva mai mult decât nişte betoane şi fântâni.
Centrul abundă în clădiri vechi, în stil baroc ce întăresc analogia dintre oraşul bănăţean şi capitala Austriei. Mare parte din ele sunt recondiţionate, în timp ce altele sunt în renovare. Pieţe, bulevarde, străzi toate 
păsrează o patină a timpului. Străzile înguste şi pietruite, terasele cochete, câţiva biciclişti în slow motion şi copiii care alergă după porumbei întregesc spaţiul boem al Timişoarei. Acum că am ajuns la biciclişti atingem tangenţial şi problema ecologică. Dacă vrei să ieşi în oraş, ar fi recomandabil să laşi maşina în parcare şi să încerci o plimbare, srăzile sunt extrem de înguste şi înghesuite, iar sensurile unice pot fi destul de confuze pentru necunoscători. În ceea ce priveşte parcările, comparabil cu Timişoara, Bucureştiul este un oraş organizat şi ofertant.
Un atuu incntestabil, observat încă din maşină este verdeaţa. Timişoara abundă în parcuri, pajişti, grădini, cartierele rezidenţiale şi bulevardele fiind umbrite şi oarecum ferite de agitaţia urbană obişnuită. Dacă vrei să vizitezi Timişoara probabil prima atracţie turistică va fi Piaţa Victoriei, dominată de imaginea Catedralei Mitropolitană Ortodoxă, în jurul căreia poţi găsi Muzeul Banatului, Opera Română, Teatrul Naţional etc. Bineînţeles, din peisaj nu lipsesc magazine, terase şi restaurante pentru toate gusturile. În schimb cea mai veche piaţă este, Piaţa Unirii, iniţial numită Piaţa Losonczy. Principala atracţie turistică o reprezintă Domul romano-catolic şi monumentul Sfintei Treimi, iar dacă activitatea de turist te-a surmenat poţi oricând să te retragi la un suc sau la o cafea, la terasele din jur.
Dacă eşti şi un împătimit al cumpărăturilor, frenezia ta va fi stisfăcută la Iulius Mall, unul dintre cele mai mari malluri dn ţară, unde ai face bine să-ţi iei o hartă sau să nu-ţi laşi acasă simţul orientării. Aici pe lângă alţi pasionaţi de shopping, poţi să întâlneşti (dacă te duc în weekend, cum am fost eu) pâlcuri voiase de nuntaşi care sărbătoresc cosmopolit, la mall, punerea de pirostrii.
În rest nu pot să-ţi spun decât că Timişoara este un oraş care merită văzut, în pofida celor trei sute de km şi a semafoarelor de pe Valea Dunării, care o să îţi provoace o amorţeală latentă a posteriorului, călătoria în sine este destul e plăcută, iar destinaţia face să merite tot efortul.
Locaţii foto – Moeciu de Sus
Mar 2nd
Fie că eşti doar entuziast, fie că eşti fotograf profesionist sau simplu turist, Moeciu de Sus este o zonă ce are de oferit peisaje care să-ţi încânte ochiul.
Modalităţi de distracţie nu prea sunt, aşa că nu vă gândiţi să vă duceţi acolo pentru aşa ceva. E un loc în care ori te relaxezi ori fotografiezi. Aerul de munte combinat cu scenele de natură ce te înconjoară din toate părţile iţi ofera o stare de recreere şi calm. Eu am o vorba: “acolo te duci să-ţi refaci nervii”; se aplică perfect pentru Moeciu.
Ultima mea vizită m-a lăsat cu câteva imagini frumoase şi întâmplări mai mult sau mai puţin hazlii.
Când am ajuns, am despachetat, iar primul meu gând a fost să cercetez zona, să văd de unde o să pice lumina la apus (fiind deja pranz), ce obiectiv să folosesc, cum împachetez astfel încât să pot urca dealurile, ş.a.m.d. Am aşteptat cu nerăbdare să se facă ora amiezii atunci când soarele e pe cale să apună pentru a porni la drum. În timp ce urcam dealul am observat o corcitura simpatică, un câine vagabond, că mă urmărea. L-am numit John şi l-am “invitat” să vină cu mine la pozat. Din lipsă de antrenament, picioarele m-au lasat cam pe la jumătatea primului deal iar pentru că lumina era decentă am tras câteva panorame. Am coborât şi mi-am răsplatit companionul canin cu ceva mâncare.
A doua zi, m-am trezit foarte devreme pentru ca răsăritul să mă prindă deja în natură. Desigur că şi John era treaz şi dornic de plimbare. Soarele m-a prins pregătit, dar o mulţime de nori îl acopereau. Am folosit filtrul neutru pentru nişte expuneri mai lungi, dar n-am reuşit să scot ceva foarte interesant. De teamă că ploaia mă poate prinde nepregătit am coborat cam întristat dar cu speranţa ca măcar la amiază o să fie însorit. N-am sperat degeaba; soarele mi-a zâmbit în cele din urmă, aşa că mi-am luat geanta şi trepiedul şi dus am fost, de data fără John, care nu era de găsit. În timp ce hoinăream pe dealuri, o lumină minunată mi-a atras atenţia: printre copaci, câteva raze formau litera “Z” în iarba plină de floricele. Am făcut setările repede, de teamă ca lumina să nu se mute şi am tras mai multe cadre. Încântat, am pus punct zilei de pozat, cu gândul la crepusculul următor.
A treia şi ultima mea zi petrecută acolo a fost de departe cea mai propice. Dimineaţa m-am odihnit şi mi-am întocmit un plan de acţiune. M-am decis să acopăr o zonă destul de mare înainte ca noaptea să se lase. Mi-am împachetat aparatura, mi-am pus trepiedul pe umăr şi am plecat chitit pe treabă. La jumătatea drumului mă aştepta el, John, amicul meu patruped ce făcea ca drumul sa fie mai plăcut; atunci când mă plictiseam sau oboseam obişnuiam să-i cânt sau să-i povestesc diverse întâmplări, iar el ca un bun auditor mă asculta cu interes. Trecând de primul deal, dau şi de primul obstacol: un câine de talia unui urs (cum sunt cei de la munte) începe să mă latre şi să se repeadă către mine. Până să reacţionez în vreun fel, John sare să-l muşte. A fost îndeajuns pentru a-l face să plece schelălăind, spre mirarea mea. Bucuros dar înca sub stare de şoc mă urc pe cel mai înalt deal din apropiere pentru a avea o privelişte completă a peisajului. Ajunsesem la timp, soarele fiind aproape de linia de orizont. Am avut doar 15 minute la dispoziţie să-mi fac setările şi să mă “desfăşor”, însa au fost suficiente. Coborând, mi-am dat seama că am uitat microfibra cu care-mi ştergeam lentilele dar, datorită faptului că era întuneric am decis că n-are rost să mă întorc să o caut. Sper sa fi fost gasita de o persoana careia sa-i foloseasca. Seara, bolta cereasca era plina de stele, care puteau fi observate foarte bine, departe de poluarea luminoasă a vreunui oraş. Am îngheţat o ora cât timp am încercat să le surprind în poze, însă rezultatul nu a fost prea încântăto
r.
Moeciu de Sus rămâne una din zonele mele favorite pentru fotografie, unde natura iţi permite să-ţi clăteşti ochii şi să te relaxezi, făcându-te să uiţi măcar pentru puţin de monotonie şi problemele cotidiene.
Ţapinarii – concert anti Valentine’s day
Feb 15th
Vineri, trupa de folk, Ţapinarii, a concertat în Play cu ocazia turneului “Anti Valentine’s day” prin care şi-au promovat noul album ”2010 ani de folk alternativ”. Nu eram familiarizat cu muzica lor, cunoscând doar vreo 2-3 melodii. M-am dus în Play ca un ascultator al genului şi de ce nu, pentru că mi s-a părut interesant cum melodiile lor mai misogine sunt cântate şi de către femei.
Mi-au plăcut cum suna live vocile lor, dar mai ales spontaneitatea de care dădeau dovadă (a contribuit destul la atmosfera generală). La piese de teatru şi cântări de genul acesta în Play publicul este numeros. Atmosfera creată de oameni, însă, a fost în contrast cu ce au dat pe scenă Ţapinarii: un domn se uită plictisit la cei doi artişti în timp ce alţii îşi vedeau liniştit de conversaţia cu vecinul de pahar. Alţii aplaudau sau cântau împreuna cu ei, dar nimic everfescent.
În pauzele dintre melodii s-au strecurat şi glume gen “bagă una de Elvis”, dar de fapt era o melodie a lui Ştefan Bănică Jr. Ciudat sau nu, chiar eu am fost sursa “de râs” la un moment dat: încercând să prind cât mai multe cadre cu Ţapinarii, m-am lovit zdravăn de perete. Buimăcit, nu mi-am dat seama că toata sala râdea de mine şi nu de versurile băieţilor.
Pe scurt: am fost, am pozat, am râs, au râs de mine şi am ascultat piesele compuse de Tănase si Covei de la Ţapinarii. Ne vedem şi data viitoare, băieţi.
P.S: Vă las cu câteva fotografii, dar vă sfătuiesc să ascultaţi pe fundal melodiile “În şuturi” sau “Pescăruş”.
Bogdan Panait – magicianul timpului
Feb 7th
Articol realizat în colaborare cu Teo Nedelcu.
Orele trec însă amprentele momentului rămân. Orele au trecut alături de Bogdan Panait, omul ce se află în spatele obiectivului pentru a capta fiecare clipă ce i se pare specială. Fotografiile sale străpung realitatea şi te transpun într-o altă lume: mai colorată, mai vie şi plină de detalii. L-am întâlnit în Murphy’s Pub, un loc care-i este familiar, fiind înţesat cu o mică parte din lucrările sale.
Este unul din cei mai buni peisagişti români, având o abordare particulară a fiecărei clipe, reuşind să metamorfozeze ,,banalul” în ,, 
interesant” prin compoziţie, lumina şi cromatică. A obţinut numeroase premii şi a organizat în ultimii 2 ani un număr de 3 expoziţii personale şi doua de grup. Ultima sa expoziţie a avut loc în cadrul Galeriilor de Artă ale Cercului Militar Craiova, expoziţie intitulată „Magia timpului”, la care am participat şi noi.
De mic picta îndrumat de tatăl său: „m-a învăţat una, alta, ce ştia şi el; nu era un tip super talentat, de-aia s-a şi lasat”. A renunţat la pictură, iar „candela s-a reaprins” atunci când şi-a achiziţionat o „compacta” pentru a-i face poze fiului său. „ …Prima poză mai mişto am făcut-o fix pe 1 dec 2006 în Petroşani; era un peisaj superb, de dimineaţă, c-un plafon de nori, dar nu a ieşit nimic; atunci m-am apucat să citesc şi să o iau de la capăt, …şi-n afară orelor de program asta faceam” ; s-a ambiţionat ,, si uite că acum fotografiez în fiecare zi, nu trece o zi fără să fac un cadru, …ideea e că la un moment dat nu mai poţi face poze proaste; după ce înveţi nişte chestii o să fie un reflex” .
Drumu
rile l-au purtat prin toată Europa şi, deşi este convins că încă nu a ajuns în acel loc care îl defineşte ca şi peisagist, ne-a mărturisit că: ,,Din tot ce am văzut până cum, Grecia mi s-a părut cea mai fotogenică: marea, munţii ăia cu ceva pete galbene pe ei, formaţiuni în centrul ţării care sunt sub formă de piramidă…. Am fost acolo anul trecut şi cred că tot acolo mă duc la vară.” În Grecia purta ,, ochelari de cal”: ,,nu m-au interesat oamenii, aveam ochi decât pentru natură şi peisaj”.
De la natură la uman
În ultimul timp abordează un alt gen dificil de fotografie, şi anume fotografia cu model. Nu lucrează cu modele profesioniste ci are trei prietene care-i pozează, pe care le mai ,,chinuieşte” , ,,norocul este că le place”. Fascinat de subiect, ne relatează că atunci când Henri Cartier-Bresson a venit în România, şi se afla la o cafenea împreună cu mai mulţi fotografi români le-a mărturisit ca dacă nu are prezenţă umană în imagine, fotografia nu poate fi agăţată pe perete. Consideră că orice eveniment ai surprinde în imagini, atunci când ai o prezenţă umană în ele, subiectul principal devine omul, şi că ,,până la urmă, cel puţin în domeniul portretului, când ai un om în fotografie care îţi ocupă aproape tot cadrul, este evident că privitorul este atras de faţa omului; e foarte greu să suprinzi sau să introduci în fotografie expresia omului, se leagă de geometrie, de linii, de unghiuri ”.
Estetica urâtului în fotografie
Fotografiile lui Bogdan Panait surprind frumosul în toate formele sale, dar oare ar putea vreodată să reprezinte ,,urâtul” într-o manieră surprinzătoare? Există anumite întrebări care nu au răspuns dar omul ce stă în faţa mea, deschis îmi răspunde: ,,Uite sunt mai multe teorii, există nişte limite ale noastre, putem percepe urâtul în mai multe forme, există nişte percepte universale despre ceea ce insemana urât. Dar nu poţi să distingi urâtul ca formă linii, unghiuri, curbe dacă nu ai educaţia frumosului”. Subiectul îl atrage dar îl şi intrigă, gânditor continuă: ,, Ceea ce este urât prin natura lui rămâne urât orice ai face. Poţi să compensezi, prin talent, dar din punctul meu de vedere nu poţi să te aproprii…”. Îşi aduce aminte de încercările lui Arghezi cu ,,Flori de mucigai”, de Bacovia sau de Baudelaire.
Convertirea urâtului în conceptul mai vechi al frumuseţii poate reprezenta o provocare pentru un artist, deşi majoritatea sunt sceptici aşa cum şi Bogdan Panait subliniază: ,, m-am gândit de ceea ce trebuie să mă feresc şi de ceea ce trebuie să mă aproprii. Nu ştiu, poate e vorba şi de talent să poţi identifica urâtul din faţa ta şi să ai pretenţia că poţi să îl faci frumos; nu e treaba mea, dacă poţi să îl transformi printr-o fotografie, e de discutat; o să mă mai gândesc…”
Sfaturi şi învăţături
În decursul a peste două ore, cât ţinut discuţia noastră, printre experienţe de viaţă, amintiri şi păreri s-au aflat şi sfaturi . Aceste sfaturi sunt rezultatul multor ani de studii şi practică în care ambiţia a fost factorul determinant. Fie că le puteai selecta din vorbe, fie că-mi erau directe adresate, cert este că nu strică să le dedic un paragraf separat pentru cei ce vor să meargă pe această minunată cale a fotografiei.
,,Cine stă în fund ca boul cu aparatul pregătit o prinde, cine nu, nu.” În primul rând, lumina este acea barieră care face trecerea de la o imagine banală la una interesantă. Nu poţi avea pretenţii ca fotografia ta să fie bună atunci cand, tu, ca şi fotograf, ieşi la ora 12 din casă în căutarea unui cadru interesant. Momentul ideal al zilei pentru fotografie este la crepuscul.
,,Starea de spirit este esenţială… depinde ce vrei să faci sau ce ai în cap să faci, poţi realiza poza vieţii tale şi să nu profiţi de ocazie pentru că nu ai chef” Starea de spirit în care te afli atunci când eşti la pozat îţi afectează enorm imaginile. Poţi fi binedispus iar atenţia să-ţi lucreze, sau poţi fi supărat şi poţi rata evenimente sau peisaje interesante. De asemenea, starea sufletească a fotografului trebuie să fie prezentă şi în imagini, într-un mod pozitiv şi constructiv.
,,Încă un sfat ,,Bogdan Panait”: foloseşte proporţiile alea consacrate”. Asta mi-a spus privind una din fotografiile mele. Atunci când tăiaţi o fotografie, făceţi-o utilizând proporţiile cunoscute (3:2, 4:3, 4:4, 6:4, etc).
,,N-am făcut niciodată ce se cere, ce e mai frumos”. Întotdeauna încercaţi să abordaţi orice subiect într-o manieră cât mai personală şi să experimentaţi, dar orice aţi crea, să fie cât mai expresiv.
,,Singurul sfat veritabil pe care l-am primit până acum este să vezi poze, poze despre care ştii că sunt bune; singur devii mai pretenţios, singur ştii ce vrei, singur vezi cadrul şi ai idee ce să faci cu el…” În opinia mea acesta este cel mai important sfat pe care ni l-a oferit, şi asta o pot spune din propria-mi experienţă.
În viitorul apropiat va muta expoziţia ce staţionează în Murphy’s Pub (,,Magia timpului”) la Bucureşti. De asemenea, lucrează la o altă expoziţie, cu oameni de data aceasta.
Portret de fotograf
Sep 18th
Mă gândeam să-l prezint pe Zoltan Lorencz, Zoli pentru prieteni, ca fiind un profesionist, dar este ceva mai mult decât atât, este un pionier al fotografiei. Absolvent de Arte plastice, a cochetat cu regia, iar în prezent este cunoscut ca pictor şi fotograf. Zoli este o persoană cu un profil artistic complet.
M-am întâlnit cu el într-o după-amiază la o cafenea gălăgioasă din Plaza. Era îmbrăcat lejer. Are un păr negru uşor ondulat, zâmbeşte mult, te priveşte în ochi şi gesticulează atunci când vorbeşte.
Cel care l-a inspirat încă de la început este binecunoscutul designer şi fotograf Karl Lagerfeld.
Lumea fotografiei i s-a deschis în facultate, în anii 90’, când l-a cunoscut pe Denis Ştefan, pe vremea aceea acesta era cunoscut mai mult în lumea modei. I-a facut câteva fotografii care i-au plăcut şi l-a recomandat mai târziu şi altora.
Astfel a ajuns să lucreze ca fotograf la “Cronica română”, însă doar pentru trei luni, apoi a plecat la Evenimentul zilei .
Printre primele vedete sau personalităţi pe care le-a imortalizat se află Maia Morgenstern, Rodica Mandache şi Andreea Marin.
A devenit bun prieten cu Loredana Groza şi este printre fotografii preferaţi de Marius Tucă.
Când lucra la Evenimentul zilei trebuia să realizeze atât fotografii aşa zis paparazzi cât si fotografii obţinute în situaţii dificile sau chiar riscante. Îşi aminteşte cum Cornel Nistorescu i-a cerut să facă un material despre traficanţii de carne vie.
Chiar şi în domeniul monden, spune că era cu totul diferit: “Acum vorbeşti cu vedeta, îi faci cateva poze si gata. Am stat şi o nopate întreagă să prind o vedetă”. Uneori, în această branşă, este nevoie şi de exeperienţă şi de investigaţii jurnalistice. “ Am şcoala Evenimentului Zilei. Chiar dacă acum nu mai are forţa de altă dată, rămâne un brand”.
Artificiile din spatele bliţului
“Am început să fac meseria aceasta datorită conjuncturii”, spune el, însă recunoaşte că a avut simţul fotografiei, “Un fotograf nu terbuie să stea întotdeauna cu mâinile pe aparat şi să fotografieze orice, trebuie să se canalizeze pe un anumit tip de fotografie şi să se perfecţioneze”.
A fost mereu pasionat de portrete, pentru el fiecare imagine trebuie să aibă o poveste, persoana pe care o imortalizează trebuie să transmită un mesaj.
Spre deosebire de shootingurile fashion cu modele profesioniste, unde fotografia se focalizează pe haine, iar modelele sunt simple manechine, persoanele publice nu trebuie să-şi ascundă digital imperfecţiunile sau trăsăturile care îi individualizează.
Zoli nu încurajează modificarea fotografiilor, chiar se opune atunci când vedetele vor să arate precum papuşile Barbie. Cu toate acestea trebuie să apeleze la anumite artificii virtuale.
Încearcă să facă din shootingurile sale nu doar un proces mecanic, o colaborare sterilă dintre cel pe care îl fotografiază şi make-up artisti şi hair stylisti, ci din contră le transformă într-un moment de relaxare, într-un joc de lumini şi bliţuri.
Cu toate că afirmă că majoritatea vedetelor de pe coperte sunt lipsite de conţinut, şi că nu îi face întotdeauna plăcere să lucreze cu ele, îşi face mereu meseria cu acelasi profesionalism si pasiune.
Spune că nu s-a lăsat niciodată manipulat sau nu a încercat să se abată de la rigorile profesionale pentru a intra in graţiile unei vedete şi că este decepţionat de atitudinea colegilor care nu reprezintă o breaslă unita.
În ciuda bârfelor, a scandalurilor şi a unei lumi pe ale cărei coperţi se găsesc vedete fără conţinut şi în urma cărora lasă doar praf de pudră şi gene false, îi place meseria lui şi speră că, după această perioadă dificilă prin care trece presa, în lumina reflectoarelor vor rămâne decât cei care au ceva de spus şi de arătat.
