Din Atomic Adunate

Valahia-oroarea copilariei mele

Valahia! Baietii care au bananizat toata Romania anilor 90’. Teoretic, eu imi aduc aminte ca trupa era formata din doi solisti, insa practic Wikipedia ne informeaza ca in band a activat chiar si respectabilul don’ doctor (astazi), Costi Ionita. Ar trebui sa iau serios in considerare un potential tratament cu lecitina.

Amintirile mele imi vorbesc despre aceiasi doi membrii, putin efeminati si ai caror hormoni o luasera razna. Din piesele lor nu lipseau niciodata cele 3 cuvinte cheie: femei, banana, bani.

Privind in urma, melodiile lor mi se par bune doar pentru o seara funny cu prietenii. Se zice ca nu este bine sa vorbesti mortii de rau, dar moartea Valahiei a fost cel mai bun lucru din viata mea si asta pentru ca mi-au maltratat copilaria! Faptul ca eram mica, automat ma facea si neputincioasa, deci niciodata nu am avut dreptul sa comentez cand mai “marii” mei verisori se delectau cu “la mare, la soare, fetitele sunt goale”.

Incep sa cred ca “altitudinea” la care am ajuns se datoreaza si anilor de intindere catre casetofonul pus deasupra dulapului, al carui buton de stop reprezenta, uneori, cel mai inalt (la propriu) vis al meu.

Primul lor album a venit un an mai tarziu dupa infiintarea formatiei. Si, pam-pam! Ghiciti cum a fost numit? Valahia. Ca doar erau baietii “valorosi”.

Nu mi-au placut, nu imi plac si nu o sa-mi placa niciodata cei ce au fost candva Valahia. Amin!

Istoria Bambi

“Intr-o zi mi-ai daruit… o portocala, eram doi copii ce-aveau … o portocala, lumea toata ne parea … o portocala, soarele era si el … o portocala!” Acestea sunt versurile care au avut un succes deosebit in randul parintilor nostri atunci cand ei erau copii si Anda Calugareanu canta pentru prima data melodia “O portocala”. Desi a trecut mult timp de atunci, cantecul si-a regasit farmecul si a devenit faimos si in randul generatiei urmatoare, cantat de data aceasta de Raluca si Denisa, cele doua surori din trupa Bambi.

Imaginea care ni se contureaza in minte daca auzim astazi “Bambi” nu seamana prea mult cu ceea ce reprezentau pentru multi dintre noi cele doua surori in anul 2000, atunci cand au debutat cu melodia “Doi ochii caprui”. Totusi, nu e vorba neaparat despre o maturizare a fetelor, de o evolutie sau orice altceva asemanator ci mai degraba cred ca s-a pierdut in timp farmecul lor.

Poate ca nu au atins chiar succesul celor de la O-Zone, dar versuri precum: “Plangeam cand ii vedeam impreuna, plangeam cand ii vedeam tinandu-se de mana, plangeam cand ii vedeam intamplator si nu stiam ca plang de dorul lor ” au smuls lacrimi si suspine copilelor din Romania si indraznesc sa spun chiar si unor baieti mai… sensibili. Melodia se asculta oricand si oriunde, in scari de bloc, in vizita la o prietena, sau, in cazul celor mai norocosi, in castile walkman-ului. Cele mai puternice amintiri nu le trezesc insa versurile ci mai degraba… aspectul Denisei si al  Ralucai (da! asa le cheama in caz ca nu stiati! si credeti-ma, sunt multi care nu stiau…) Bambi aratau cat se poate de natural si erau chiar dragute la varsta de 14 ani cand au filmat primul videoclip.

Dupa succesul lacrimogen al melodiei “Doi ochii caprui”, fetele au incercat sa aduca un zambet pe fetele fanilor  asa ca au “lasat grijile acasa” si au plecat cu pletele in vant intr-o excursie in natura cu foc de tabara, masini  de teren, baieti draguti si tot ce trebuie. Desi nu aratau nici aici la fel  ca in prezent, decoperisera totusi vopseaua de par si cateva trucuri de machiaj care le “maturizau” putin, le faceau mai … “glamorous” si, bineinteles, “dadeau deja mai bine pe sticla”.

O data cu trecerea timpului cele doua “Bambilici” s-au schimbat (fizic) si la fel si muzica lor. Au trecut prin “Noptii tarzii”, momente fericite sau triste, in functie de cum era moda si au devenit din ce in ce mai sexy (tot dupa moda, normal). Si-au aranjat chirurgical diverse parti ale corpului cele mai vizibile schimbari fiind ale buzelor. Ideea de “natural” s-a pierdut de mult desi au incercat in cateva randuri sa revina cat de cat la aspectul lor initial dar fara prea mare tragere de inima.

In prezent, fetele continua sa cante (pe la televizor, pe la nunti, pe la botezuri, etc) chiar daca gurile rele le acuza de plagiatura si multa lume se leaga de vietile lor personale asa cum se intampla de fapt cu cea mai mare parte din persoanele publice din Romania. Acesta este, in mare parte, trecutul trupei Bambi, asadar al celor doua surori care si-au pastrat un loc special in inima celor ce le-au “prins vremurile bune”.

Saptamana viitoare, Teo va  aduna cate ceva de prin istoria Atomicului!

Trei crai de la rasarit, 3Sud Est

Amintirile  ma chinuiesc, amintirile ma rascolesc, nu mai rezist…” Da, intr-adevar, pe cine nu au rascolit amintirile in 2000 cand 3SE erau pe val si toti incercam sa facem sincronul lor din videoclip?

Cu toate ca Laurentiu Duta, Viorel Sipos si Mihai Budeanu s-au despartit, cele 13 productii discografice pe care le-au lansat incepand din 1998 pana in 2007, inca ne mai amintesc de tinerete. In cazul meu , de cei opt ani pe care ii aveam in clasa a II-a, cand amintirile nu-mi dadeau pace, cand posterul primit de la o vecina, infatisandu-i pe cei trei, era bine lipit cu scotch pe peretele camerei de la bunica. Nu stiam prea bine cum ii chema, imi parea ca le sta bine imbracati in alb, il placeam pe cel cu parul lungut din mijlocul pozei( Laurentiu Duta) si oscilam intre FoxKids si Atomic Tv atunci cand incepea vreo melodie. Treptat, am uitat amintirile atat de dureroase iar la “petrecerile” din scoala primara, iar piesa“De ziua ta” ascultata la ziua mea sau a colegilor, a devenit extrem de populara.

Desi baietii au debutat in ’98 cu albumul intitulat simplu “3rei Sud est” unde ne cantau in ritm de hip-hop despre “Viata de turneu” cu care nimic nu se compara ” Pe trenuri, de nebuni/ A nu stiu cata oara/ Dar tot mai misto/ E cu masina personala/ Cand ti-e rau si scoti/ Capul pe geam afara” si unde ne spuneau ca” A-nceput sa ploua/ E ora noua/ Zapada s-a topit/ Gelu n-a venit/ Who the fuck is Gelu?/ Gelu e soferu’ ”, treptat s-au reprofilat, adaptand stilurile pop si dance, si prezentandu-ne in cele din urma piese precum “Iubire” sau “N-ai crezut in mine”. Tot de-a lungul timpului s-a modificat si infatisarea celor trei, cand au trecut , de la stilul “baietilor de cartier” la stilul “matrix” (putin modificat, ce-i drept, dar matrix).

In prezent, fiecare dintre cei trei care au fost alaturi de noi in diferite forme, pe casete audio a caror banda sa mai incurca din cand in cand in casetofoane, pe CD-uri , DVD-uri sau pur si simplu pe youtube, urmeaza o cariera solo si incearca sa ne impresioneze in stilul propriu. Desi ne-au spus inainte de a se desparti “N-ai crezut in mine”, eu zic sa credem in continuare sis a vedem ce surprize ne mai asteapta, atat din partea lor cat si a colegei mele Ade, carei ii dau leapsa pentru saptamana viitoare.

De ce plang chitarele?

“De ce plang chitarele?.. « Le-au ranit amintirile… Tu iubire spune-le /Ce-a fost nu s-a pierdut… « Ne-am intrebat cu totii daca s-au pierdut sau nu la aflarea vestii ca trupa O-Zone s-a despartit (asta acum 5 ani). De ce am ales sa scriu despre ei ?Pentru ca a fost trupa copilariei mele (bine, copilarie insemnand undeva prin clasa a VIII-a ).

Am o multime de amintiri legate de aceasta formatie. Imi amintesc cum invatasem toate versurile cantecelor O-Zone si cum ne formasem propria trupa (varianta feminina) sustinand spectacole chiar in fata scolii. Chiuleam de la ora de tehnologie atunci cand stiam ca este emisiunea pe Atomic Tv si ei sunt invitati. Faceam farse telefonice persoanelor pe care le cunosteam, sau nu ( de multe ori formam numere la intamplare.. sunt sigura ca si voi! ) si cantam in telefon “Alo, alo, sunt eu Picasso, ti-am dat beep, si sunt voinic, dar sa stii nu-ti cer nimic”. Altadata ii cantam fratelui meu cand iesea in oras si nu voia sa ma ia cu el (el fiind cu 4 ani mai mare aveam ce face) “Vrei sa pleci dar nu ma, nu ma iei, /Nu ma, nu ma iei, nu ma, nu ma, nu ma iei”, bineinteles mereu fara succes.Baietii au reusit sa ma cucereasca cantandu-mi pentru prima data melodia “Numai tu”.

Melodiile imediat urmatoare i-au facut celebri, ajungand in topurile europene, pe 1 locul in 27 de tari ale lumii cu melodia “Dragostea din Tei”. Cei trei baieti, Dan, Arsenium si Radu au fost 13 saptamani locul 1 in Eurocharts, vanzandu-se peste 8 milioane de discuri.

Succes au avut, insa despartirea a facut ca fiecare sa isi urmeze o cariera muzicala solo. Dan Balan s-a remarcat prin melodiile “Crazy Loop si Despre tine cant”, Radu Sarbu prin melodia “Doi straini, iar Arsenium a ajung in topurile europene cu melodia “Love me, love me”.

In ultima perioada s-a auzit din ce in ce mai putin despre ei, iar hiturile de atunci au ramas in stare de legenda in mintea adolescentilor. Si ca sa incheiem in spiritul O Zone, sa incepem sa cantam:  Ma-ia-hii /Ma-ia-huu /Ma-ia-hoo/Ma-ia-haa, Ma-ia-hii /Ma-ia-huu /Ma-ia-hoo/Ma-ia-haa.

Din Atomic adunate- Andre

Andreea Balan si Andreea Antonescu. Desi aparitii chicioase si indecente, mi-au servit ca surse de inspiratie in scoala primara. La 10 ani, in fata oglinzii, ma fataiam entuziasmata si cantam cu pasiune versurile lor:

“Libera la mare/Stau cu tine la soare/Ne iubim pe nisipul fierbinte/Nu mai sunt o fata cuminte”

Singura problema era ca eu eram, intr-adevar, o fata prea cuminte.  Asadar, am hotarat ca e vremea sa-mi fac de cap. M-am imbracat cat mai sexy, intr-o fusta extrem de scurta, am incaltat pantofii cu toc ai  mamei si  mi-am manjit buzele cu un kg de ruj rosu. Din pacate, la acea varsta, nu eram prea dotata, si razvnind la nelipsitele decolteuri ale fetelor de la Andre, am avut o idee stralucita: am imprumutat sutienul matusii si l-am indesat cu vata. Cu noul meu look, l-am convins pe un coleg de clasa sa iasa cu mine la intalnire, urmand sa petrecem o noapte de vis in spatele blocului.

Desi vulgare si cu aptitudini muzicale care lasau mult loc criticilor, trupa Andre a avut un succes rasunator. Fetele au fost premandreiate cu 4 discuri de platina si unul de aur pentru cele 1.500.000 de exemplare vandute in 3 ani de activitate, avand in total 6 albume lansate. Sursele rautacioase dezvaluie ca versurile cantecelor erau scrise de parinti. In 2001, formatia s-a despartit, fetele urmandu-si cariera solo.

Andreea Balan, blonda trupei “Andre”, pe care imaginea chipului anorexic din clipurile Andre au facut-o sa recurga la numeroase operatii estetice pentru a obtine look-ul glamorous actual, a inceput sa cante la 10 ani, sub indrumarea tatalui ei.  Dupa destramarea trupei “Andre”, in 2002 isi incepe cariera solo, lansand albumele “Te joci cu mine”(2002),  “Asa sunt eu” (2004) si “Andreea B.”(2007).  Se pare ca miscarile provocatoare de dans din vremea trupei “Andre” au constituit o premisa serioasa in cariera vedetei, in 2007 participand la emisiunea “Dansez pentru tine”.  Ultimul sau album ”Super Woman” lansat in 2009, a fost promovat de videoclipul cu acelasi nume. Dupa ce a refuzat 20.000 dolari de la Playboy Mexic sa pozeze goala, Andreea Balan a pozat fara sutien pentru firma Helene. Andreea Antonescu e de parere ca fosta ei colaboratoare nu are voce si ca este o dansatoare mai buna decat interpreta.

Andreea A. , si-a inceput cariera solo la 6 ani, iar la 12 ani a lansat primul album “Din vina ta” . La un an de la despartirea formatiei, aceasta se lanseaza in cariera solo, cu EP-ul intitulat simplu AndreEA. Odata cu lansarea acestui nou EP, are loc si o schimbare profunda: look, stil muzical, aspiratii. Pe langa proiectele muzicale, s-a implicat activ intr-o campanie caritabila. Ea a preluat cheltuielile pentru cazul unui copil care necesita o operatie si tratament pentru a-si recapata vederea. Inca din adolescenta, a manifestat o atractie deosebita pentru milionari, iar sursele spun ca pe net circula un filmulet indecent cu iubitul de la 19 ani, filmat cu o camera ascunsa intr-un hotel din Germania. Anul asta a fost ceruta in casatorie de milionarul Traian Spak, la Paris.

Fetele sunt de parere ca nu are rost sa fie criticate pentru vocile de la 13 ani. Acum tehnologia a evoluat, programele de modificat vocile isi fac treaba si playback-ul ramane in continuare principala sursa de supravietuire a concertelor live.

Pentru urmatorul articol din Atomic adunat ii dau leapsa lui Flori. Oare ce formatie i-a marcat copilaria?