Se prinde de TINEri!!!
Calatorii
Minunatia Swarovski
Feb 8th
Cristalele Swarovski sunt cam ultima fita a vedetelor si nu numai, in principiu datorita taieturilor lor deosebite dar, probabil, si din pricina pretului. Cine ar refuza, pe vreme de criza, cateva cristale frumoase, sclipitoare si relativ ieftine?
Numele de “Swarovski” vine de la cel ce a reusit pentru prima data taieturile atat de fine ale cristalelor : Daniel Swarovski. Ele sunt produse inca din 1892 in oraselul Wattens din Austria. Desi numele orasului nu spune prea multe, iar ideea de “fabrica” nu ar atrage in mod normal prea multi turisti, locul a fost in asa fel amenajat incat a devenit repede faimos si extrem de vizitat.
Intradevar, nu fabrica in sine este un punct turistic ci muzeul din imediata apropiere. Intrarea promite foarte multe detalii sclipitoare prin sarpele urias presarat cu cristale mari cat pumnu
l, rosii. Imediat dupa ce platesti cei 9 euro si 50 de centi si una dintre domnisoarele dragute (blonde ca deh!… nemtoaicele sunt dupa tipar) iti inmaneaza un billet de intrare, “ dai coltu’ “ si ti se dezvaluie in toata splendoarea sa, moaca cea verde facuta dintr-un deal plin de iarba, cu ochii, nasul si sprancenele din cristal si cu un izvor de apa in gura, cu care fiecare dintre prietenii de pe haifaiv are o poza draguta pe profil.
Dupa ce sunt realizate pozele de rigoare cu moaca in planul indepartat ca sa dea bine acasa pe haifaiv, cele doua intrari te conduc pe un drum intunecat si sumbru, catre o camera misterioasa unde un domn, dragut si el ca fetele de la casa si tot blond, iti explica, intr-o engleza nemteasca rau, ca ai ajuns in muzeu, o minune cu 14 camere pe care esti liber sa o admiri in drumul spre magazinul – “aspirator” de bani de la iesire. Multi sunt neincrezatori si tind sa treaca cumva mai repede de muzeu sperand sa dea cu nasul de aer proaspat de magazin, dar majoritatea renunta la idee dupa ce pasesc in prima camera.
Muzeul nu seamana cu cel al Olteniei sau cu altceva asemanator. E mai degraba un fel de traseu foarte imbarligat cum sunt acelea infricosatoare din parcurile de distractii. Majoritatea camerelor sunt intunecate pentru ca jocurile de lumini si efectele specia
le sa fie intr-adevar speciale si muzica de pe fundal este mereu in concordanta cu ce se intampla in momentul respectiv. Doua dintre camerele muzeului prezinta un fel de teatru, alta este un cinematograf si alta o sala de concert, dar toate sunt decorate din plin cu celebrele cristale. Fiecare camera este opera unui designer sau a unui artist si nici unul nu s-a zgarcit la cantitatea de cristale folosita pentru fiecare detaliu sau poate pur si simplu pentru un perete sau un tavan. Nu are rost sa va dezvalui mai multe din interior pentru ca tocmai surpriza necunoscutului si “viata” tumultoasa a muzeului sunt elementele care fascineaza turistul asa cum trebuie, de 9 euro 50.
La sfarsitul calatoriei, totul se deschide intr-o sala uriasa ce se vrea a fi magazinul mult asteptat. Lucrurile chiar sunt de vanzare dar pana sa ajungi la cele cu preturi normale mai vizionezi cateva opere de arta, cateva modele create unicat, un vultur de 18 mii, un dragon de 15 sau un sutien din cristale verzi la al carui pret nu am avut tupeul sa ma uit si asa mai departe. In cele din urma, dupa ce ti-ai frant picioarele in imensitatea de minunatii scumpe ”de designer” ajungi la articolele ceva mai accesibile sau poti pur si simplu sa iei o pauza si sa te odihnesti pe canapeaua batuta cu cristale mici, mici de tot care, contrar ideii initiale de “pietre infipte in fund” este foarte confortabila.
Bijuteriile sunt cele mai scumpe pentru ca sunt majoritatea din argint dar se pot cumpara cristale ca si materie prima pentru a decora haine, accesorii sau altceva. O cutiuta ceva mai mare decat cea de chibrituri in care se gasesc 20 de grame de cristale si cristalute de toate marimile si culorile dar toate taiate perfect costa cam 12 euro, un pix transparent plin cu Swarovski la fel iar margelutele sunt de la 7 pana la 18-20 de euro o cutie cu 10-50 de bucati in functie de model, culoare, detalii si dimensiune. In fine, indiferent daca ai cumparat ceva sau nu (desi multi nu se pot abtine si isi iau macar un creion cu un cristal mare in loc de guma de sters), la iesire vei primi 2 euro inapoi, ca un fel de garantie platita la inceput in cei 9 euro jumatate.
Pana la urma, toata distractia te poate costa de la 7 euro 50 in sus pana la fundul portofelului dar merita!
Un DrumLiber in Romania
Sep 19th
Florentina Deca
Eram in criza de subiecte. Eram nervoasa pe vara ce trecea prea repede si realizarile erau mult prea mici. Cautam sa scriu despre oameni, dar nimeni nu parea disponibil. Pana intr-o zi, cand un prieten mi-a zis de un anume Florin din Timisoara. Florin Arjocu. Era detinatorul blogului DrumLiber.ro Primul lucru care m-a impresionat au fost cei 108 000 km in calatorii. M-am intrebat cine e, ce face, cu ce se ocupa, cum a reusit sa parcurga acesti kilometrii. Am inceput sa ii citesc blogul si asa am aflat de traseele pe care le facuse, de parerile si sentimentele pe care le avea vizavi de geografia Romaniei. Cand il citeam era pe Transfagarasan, dupa ce, in urma cu 2 zile fusese in Craiova, pentru a face traseul sudului: Craiova, Caracal si Alexandria. Desi stiam ca am sanse mici sa mai treaca prin Craiova in urmatoarea saptamana, i-am trimis un comentariu prin care sa il invit in oras pentru un interviu. Dupa cateva schimburi de mailuri si convorbiri telefonice, a acceptat invitatia si intr-o saptamana a fost in Craiova.
Cum a inceput totul?, a fost prima intrebare pe care i-am adresat-o, izvorata din marea mea curiozitate.
“In anul 2004 am participat la un schimb cultural cu portughezii din Coimbra. In weekend am fost cu ei pe Cheile Nerei, iar acolo am ramas profund impresionat de ce putea “ascunde” aceasta tara. Privirea a intampinat prima data tunelele de pe vremea romanilor, dupa care am urcat la Ochiul Beiului, unde aveau sa se afle 2 cascade impresionante. Peisajul era unul de vis. Atunci am descoperit Romania si am venit incantat din aceasta excursie. Am realizat ca nu suntem cu nimic mai prejos decat celelalte tari. De atunci mi-am propus sa vad cat mai multe locuri din Romania”.
Daca dilema pasiunii pentru Romania imi fusese elucidata, nu puteam intelege cum parcursese acel numar impresionant de kilometrii. “Cum/cu ce ai reusit sa parcurgi cei 108 000 km?”.
“Toti kilometrii i-am facut cu autostopul. In 2002 am cunoscut un om care mergea cu autostopul pe distante lungi. Atunci am realizat ca se poate. In plus, consider a fi cea mai buna metoda de transport: pleci cand vrei, unde vrei, poti merge oriunde, ajungi sa cunosti oameni foarte interesanti, formand chiar prietenii”.
“Cat costa?”,mi-a trecut prin minte cand am auzit de autostop.
“Autostopul e GRATIS. In toate tarile, cu exceptia Republicii Moldova, Ucraina si Rusia, nu exista notiunea de plata la autostop. Nici in Romania nu este normal sa se plateasca, dar cum mai exista si oameni cu prejudecati, este recomandat sa intrebi soferul daca te ia fara bani, asta insa, inainte de a urca in masina.”
Ai putea sa le oferi cateva sfaturi celor care doresc sa foloseasca aceasta metoda ca mijloc de transport?
“Sunt foarte multe sfaturi de care trebuie sa tii cont atunci cand vrei sa faci autostopul. Le voi insira pe cele mai importante:
-folositi un rucsac, nu troler, s-ar putea sa trebuiasca sa mergeti mai mult pana sa gasiti masina;
-intotdeauna sa va planificati traseul;
-sa va faceti foi cu numele oraselor principale prin care treceti;
-in Romania, cele mai bune locuri pentru autostop sunt la iesirile din oras, dupa ce soseaua de iesire se intersecteaza cu centura orasului, astfel puteti prinde ambele fluxuri de masini.
-obligatoriu trebuie un loc unde masinile sa nu circule cu viteza. Ideal este sa stati dupa un semafor sau sens giratoriu.
-nu stati in multime. Iesiti in evidenta.
-sa va imbracati decent.
Gandindu-ma ca autostopul include si oarecare riscuri, “Care a fost cea mai grea experienta prin care ai trecut”:
“A existat o experienta foarte grea. Totul a inceput in Barcelona, cand asteptam sa iau masina spre Madrid. M-au luat niste polonezi spre Zaragoza, aceasta fiind situata intre Barcelona si Madrid. Am vorbit cu unul dintre soferi sa ma lase intr-o benzinarie, inainte de intrare in oras, insa, intre timp, soferii au facut schimb de tura, astfel m-am trezit in mijlocul orasului Zaragoza, desi ideal era sa raman undeva la iesirea din oras. M-am gandit sa profit de situatie si am vizitat orasul. Ultimul autobuz era la ora 11 spre marginea orasului, eu trebuind sa ajung in Madrid. Am dat numai de benzinarii pustii, dupa care am ajuns pe vechea autostrada care urma sa se uneasca cu autostrada circulata. Rucsacul era foarte greu, eram pregatit pentru o excursie de o luna, asta obosindu-ma foarte mult. Ma gandeam sa raman sa dorm pe marginea autostrazii, insa nu am renuntat si am mers pe autostrada timp de 3 ore in cautarea unei benzinarii. In unele portiuni lipsea banda de urgenta, iar in momentul in care treceau tirurile pe langa mine, trebuia sa ma tin de balustrada pentru a nu ma trage curentul in sosea. Dupa aceste 3 ore am reusit sa ajung la o benzinarie, care, din pacate, era una micuta, fara prea multe masini. Am dormit acolo, iar dimineata am gasit un roman care lucra pe tir si mergea in Spania. M-a dus el.”
In continuare discutiile au fost libere si lejere.
Care a fost scopul blogului DrumLiber.ro?
“Am vrut sa arat romanilor ca avem o tara foarte frumoasa, atat cu locuri deosebite, cat si cu oameni exceptionali. Trebuie doar sa deschidem ochii si sa vedem lucrurile astea. Vreau sa creez o atitudine pozitiva in jurul meu si sa se observe si lucrurile pozitive, nu sa avem de-a face doar cu lume orbita de cele negative. Si sunt cu adevarat multe lucruri care merita vazute”.
Ce planuri ai in continuare?
“Nu cred ca multi stiu de “Ziua curateniei in Estonia”. In primara lui 2007, 50 000 de voluntari au curatat Estonia de deseuri. A fost o actiune programata. Estonienii au avut harta deseurilor, oricine putand sa puna poze cu gunoaie. Iarna trecuta am luat legatura cu organizatorii de acolo si as dori sa implementez si eu un astfel de proiect in Romania”.
Alte proiecte in care esti implicat?
“Pe langa DrumLiber.ro, mai lucrez la proiectul caricaturi-online.ro, care realizeaza atat caricaturi digitale, cat si pe hartie. Mai sunt implicat in “White Wolf Club”, un club sportiv de activitati montane la pestera Muierii”
Desi este genul de om care provomeaza frumosul, nu am putut sa nu il intreb de lucrurile mai putin bune in Romania.
“Unul din lucrurile mai putin bune este lipsa traseelor de ciclo-turism si a traseelor complexe prin care sa poti strabate o tara pe jos, pe distante lungi, intre diverse regiuni ale tarii. La noi este foarte periculos sa mergi pe jos sau cu bicicleta in afara oraselor, mai ales in zonele lipsite de trotuare, pentru ca risti sa fii lovit de o masina. In tarile vestice dispui de trasee unde poti strabate tara fara a iti fi pusa in pericol viata”.
I-am multumit pentru interviu si am continuat sa vorbim. 108 000 km s-au transformat intre timp in 109 400 km. Un om care a strabatut toata Romania, cu mici exceptii, care a vizitat Europa, care a reusit sa infrunte teama necunoscutului, care s-a deprins de viata cotidiana si a invadat intr-o lume a calatoriei, unde peisajele de vis pe care le folosim noi ca wallpapers, pentru el au devenit realitate. Lui trebuie sa ii multumim pentru Romania pe care ne-o afiseaza. Drum liber tuturor!
Start! la salvat de vieţi alături de SARS
Sep 5th
Teo Nedelcu
În România întâlnim toate tipurile de dezastre, mai nou chiar şi tornade, ţara noastră fiind expusă unor fenomene meteorologice extreme. Haosul se poate instala într-o secundă, iar zeci de vieţi omeneşti pot fi luate. În asemenea situaţii de criză, Servicul de căutare şi salvare, SARS, intervine acţionând rapid pentru ajutorarea cât mai multor oameni. SARS România îşi are sediul în Valea Jiului, fiind singura asociaţie de acest gen din România.
Echipe canine,de căutători,salvatori, prim-ajutor sunt conduse de un team leader care îşi subordonează oamenii pentru a obţine un randament cât mai ridicat. Principiul acţiunii este simplu, pe primul loc fiind siguranţa salvatorului, apoi salvarea si căutarea cât mai multor persoane aflate în pericol. Echipele canine se ocupă de căutarea victimelor, animalele fiind antrenate special pentru astfel de operatiuni. Urmatorul punct este asigurarea zonei şi ajutarea echipei medicale la transportul victimelor până la punctul de colectare al răniţilor sau chiar până la ambulanţă.
Pentru a deveni membru, trebuie să treci prin mai multe nivele de pregătire. În vara aceasta membrii SARS au organizat tabăra de la Câmpu lui Neag, de la poalele munţilor Retezat, unde aspiranţii au trebuit să treacă prin cinci cursuri de pregătire chinologie, căutare-salvare, scufundări, prim-ajutor şi managementul situaţiilor de urgenţă. Împărţiţi in grupe de câte 6-7 persoane cursanţii au fost instruiţi de lectori specializaţi în domeniul în care activează. Fiecare curs a avut ceva aparte, fiecare lector lăsa ceva în urma sa, lucruri care mai târziu să fie folositoare în viaţă. Tabăra nu a fost numai una de pregătire în domeniul salvării şi căutării ci şi una de pregătire pentru viaţă. Cursul de chinologie te introducea în adevărata lume a educaţiei câinilor pentru a îi forma salvatori pentru diferitele situaţii în care omul este în primejdie sau în imposibilitate de acţiona dărâmături, apă, pădure, cutremure,etc. Câinii îşi riscă viaţa inconştient, luând totul în joacă. La cursuri am cunoscut-o pe Kappa căţeluşa dr. Liviu Ionescu, preşedintele Centrului de Educare canină, căreia i-am dat comanda ,”Caută!”, într-un exerciţiu de căutare în dărâmături.
Dar pentru a salva o persoană nu ai nevoie numai de cunoştiinţe chinologice, ai nevoie de o pregătire pshihică şi mai ales fizică, nu şti niciodată în ce loc poate apărea pericolul! Alături de prof. Sorin Sanda,
instructor naţional Salvamont, antrenor alpinism-escaladă-schi şi Alin Haidu salvator montan atestat am învăţat cum să mergem pe munte şi, mai ales, cum să ne asigurăm în corzi. În salvarea de vieţi omeneşti un important factor este acordarea primului ajutor. Dr. Mihai Preda, ofiţerul coordonator al Diviziei Medicale în cadrul SARS, a avut răbdarea să ne explice şi să ne răspundă la toate întrebările legate de ajutorul premedical. Cele mai importante noţiuni pentru începători BLS-ul Basic Life Support) cuprinde lucruri pe care oricine ar trebui să le cunoască, chiar dacă nu este cadru medical resuscitarea cardio-respiratorie, insuflaţiile, poziţia lateral-stabilă..etc.
Pentru o pregătire mult mai completă, am aprofundat alături de George Nicolaescu scafandru de luptă şi la propriu şi la figurat tainele scufundărilor. În Jiul de Vest, cu costume de neopren, lesturi, butelie cu aer, vestă compesatoare am pătruns în abis unde am putut admira lumea subacvatică. Pentru a obţine diploma de absolvire trebuia să treci de cele 2 probe pe care cei de la SARS le pregătiseră,în primul rând proba practică cu un traseu de 16 km, pe parcursul căruia întâlneai victime cărora trebuia să le acorzi primul ajutor apoi să le asiguri transportul pe targă. La această probă au fost necesare schimbări de echipe pentru a testa, pe lângă cunoştinţele acumulate, şi capacitatea de adaptivitate la nou. A doua probă a constat într-un test cu 75 de întrebări din toate cele 5 cursuri. Dar nu numai aceste două probe contau la nota finală ci şi comportamentul din timpul taberei. Disciplina era foarte importantă, uneori exagerată.
In cursul unei săptămâni nebune am cunoscut oameni extraordinari
capabili să pună în aplicare tot ceea ce au învăţat şi sunt mândră că mi s-a dat şansa să particip la acestă tabără. Alături de ei am încheiat tabăra în acorduri de chitară la scânteile unui foc de tabără cum rar mi-a fost dat să văd. Pentru cei interesaţi la anul în perioada ianuarie-februarie va avea loc nivelul 1 de pregătire pe timp de iarnă, data nefiind încă stabilită. Puteţi lua legătura cu Dr. Cătălin Popa- ofiţer coordonator SARS la adresa de mail cpopamd@yahoo.co.uk .
European Youth Parliament- Olympic Forum 2009
Sep 4th
Luna aceasta de pe optsprezece până pe douăzeci si cinci a avut loc o tabără în Grecia, Olympic Forum 2009, organizată de EYP. European Youth Parliament este o organizaţie internaţională nepartizană, care funcţionează sub patronajul preşedintelui Parlamentului European şi a secretarului general al Consiliului Europei.
Am aflat din întamplare de tabără de la nişte prieteni care mai fuseseră la o regională în Eforie şi fuseseră foarte încântaţi. Aşa m-am hotărât să mă înscriu şi eu împreună cu patru dintre ei, cu care am format delegaţia Olteniei.
La început am fost sceptică şi un pic dezamăgită. Când am ajuns în Leptokaria, staţiunea unde a avut loc tabăra, am rămas neplăcut surpinsă de condiţiile disproporţionale cu preţul plătit, 240 de euro. Când am văzut prima oară hotelul, mi-a lăsat impresia că mă aflam intr-un loc părăsit, chiar grosolan si nu doar ascuns într-un con de umbra, ci atins de patina timpului şi afectat de lipsa renovărilor. Menţionez că era la vreo zece minute de mers cu autocarul de Leptokaria şi destul de departe de mare. Majoritatea am fost cazaţi în camere de două persoane, adaptate cu paturi suprapuse, pentru a fi încăpea câte patru. Dar mâncarea a fost fără doar şi poate una dintre verigile slabe ale serjurului, devenind expresia practică a zicalei: foamea e cel mai bun bucătar.
Dacă prima impresie nu a fost tocmai buna, pe parcurs lucrurile s-au schimbat. Pe lângă excursii în insula Skiathos, în Salonic sau Meteora şi petreceri tematice, am avut parte şi de câteva activităţi deosebite şi am avut ocazia să cunosc o mulţime de oameni noi, din diferite ţări. Cu toate că responsabilii cu organizarea au fost români, şi majoritatea participanţilor au fost din diferite regiuni de la noi, au fost şi delegaţii străine din Turcia, Grecia, Germania, Anglia si Polonia.
Pentru a ne cunoaşte mai bine şi pentru a interacţiona cu celelalte culturi şi obiceiuri a fost organziată o seara în care fiecare delegatie şi-a prezentat regiunea, respectiv ţara, prin dansuri şi cântece tradiţionale. Totodata a avut loc şi activitatea Olympic Village, în care delegaţiile trebuiau să aducă mâncare şi preparate tradiţionale. Dulciurile turceşti şi sarmalele noastre, au facut deliciul serii.
Ceea ce a constituit de fapt scopul taberei a fost realizarea unor rezoluţii pe diferite teme. Toţi participanţii au fost grupaţi în câte şase comitete, ce conţineau în jur de cinsprezece persoane. Fiecare comitet trebuia să se ocupe de anumite teme, precum sănătatea publică, probleme constituţionale, industrie, economie, mediu şi externe. Dacă în primele zile majoritatea activităţilor din comitet au fost jocuri şi team building, ultimele trei zile au fost dedicate realizării rezoluţiilor. Cu câteva săptămâni înainte de a veni în Grecia ne-au fost trimise subiectele pe care trebuia să facem research-urile, urmând ca în tabără să punem totul cap la cap, să dezbatem, să depistăm problemele şi să găsim cele mai bune soluţii. Comitetul din care am făcut parte, cel responsabil cu problemele constituţionale, a avut ca temă: Ce masuri ar trebui sa ia UE pentru a implica electoratul în procesul de integrare?. Cu toate că am avut parte de discuţii aprinse şi de multe polemici, la final am realizat o rezoluţie bine motivată şi argumentată care a fost votată de majoritatea participanţilor.
Ultima zi a fost una dintre cele mai interesante, avand loc GA ( General Assembly), ocazie cu care s-au întâlnit toate comitetele pentru a-şi sustine rezolutiile, respectiv pentru a le ataca pe celelalte. Au fost ţinute discursuri şi dezbateri înaintea voturilor, astfel îcât la sfârşitul evenimentului, cele cinci rezoluţii care au fost votate vor fi aduse comisarului european responsabil cu problemele de mediu, Stavros Dima, cel care deţine şi patronajul onorific al Olympic Forum 2009.
E minunat cum la început îţi împărtăşeşti opiniile la aceeaşi masă cu persoane necunoscute, pentru ca la final să preţuieşti fiecare minut petrecut cu noii prieteni. Nu am uitat scopul pentru care am fost acolo, aşa că efortul depus la orele de muncă în comitet a fost direct proporţional cu rezultatul final, spunea Irina.
Nu pot să închei decât prin a spune că în pofida inconvenienţelor şi a dezamăgirii iniţiale, am petrecut o săptămână frumoasă, am cunoscut omeni noi şi am trăit experienţe inedite şi nu regret nici o clipa decizia de a participa. Cu toţii am fost trişti când s-a terminat, dar am fost mulţumiţi de ceea ce s-a întâmplat, de ceea ce am făcut şi că am avut ocazia să ne cunoaştem.
Aradul – poarta spre Occident
Aug 4th
FLORENTINA DECĂ
Un oras este produsul viu al mainii si mintii umane, reflectand istoria omului, zbaterea lui pentru libertate, creativitate, genialitate – si egoismul si erorile sale.[Charles Abrams]
Se zice ca lucrurile nefacute la timpul lor nu isi au locul mai tarziu. Contradictoriu, exista o teorie care spune “mai bine mai tarziu decat niciodata”. Nu stiu adepta careia dintre cele doua sunt, dar ma aflu la o varsta in care calatoria si descoperirile ar trebui sa ocupe un loc fruntas pe lista prioritatilor si nu vreau sa ratez acest privilegiu.
Din fericire, din locurile bifate pe lista oraselor se afla si Aradul. As putea sa il analizez pe el insusi, sau mai degraba sa il compar cu orasele din Romania sau doar cu Craiova. Nici eu nu stiu.
De ce el? Am ales sa vorbesc despre Arad pentru ca mi se pare un oras personal, al fiecarui om care il viziteaza. Purtand indicativul 13 ca marime in lista oraselor din Romania, cu o populatie de cca 170.000 de locuitori, Aradul este poarta catre Occident, atat la propriu cat si la figurat.
Strazile inguste si bulevardele te conduc spre vegetatie. Parcuri numeroase, printre care enumaram Parcul Batranilor, Parcul Copiilor, Parcul Europa cat si parcurile cu vechime de pe faleza Muresului, o faleza ce inconjoara orasul si da posibilitatea locuitorilor sa faca sport intr-un mediu curat si sanatos. Peisajul este unul feeric, in care imbinarea cladirilor vechi cu apa curgatoare Mures si vegetatia ce o inconjoara te duc cu gandul la vechile civilizatii.
Tot intr-o oaza de vegetatie si naturalete se afla si Strandul Neptun, al doilea strand ca marime pe o apa curgatoare din Europa, numarand in fiecare an peste 3000.000 de vizitatori. Strandul are 3 intrari si este dotat cu 5 bazine de inot, peste 100 de restaurante, discoteci, pizzerii, berarii. De asemeni, mai detine doua solare pentru nudisti, terenuri de tenis, fotbal si de volei, pista, trambuline roller-skates si 1.500 de cabine si cabanute inchiriabile pentru sezon. Strandul este cotat ca cel mai mare din Europa de Est.
Stilul Occidental se face remarcat inca din gara prin cladirea veche si arhitecturala. Multe cladiri sunt declarate patrimoniu si isi pastreaza intacta originalitatea si infatisarea. Casele din periferia orasului te duc cu gandul la un mediu rural, insa unul care te incanta prin ceea ce iti ofera. Pomii fructiferi insiruiti la rand de-a lungul trotuarului iti satisfac pofta de prune, corcoduse si mere padurete. Tot de-a lungul trotuarului privirea iti e cucerita de multitudinea de flori pe care localnicii o ingrijesc zi de zi.
Mentalitatile se incadreaza tot in partea occidentala. Primul lucru care m-a surprins au fost gradinile fara gard ale locuitorilor. Prin centrul orasului era faleza, iar pe langa faleza erau gradini pline cu legume, fara a fi imprejmuite cu nimic si fara a avea un animal de paza. Cu toate acestea, totul era intact si neatins. Al doilea lucru a fost increderea dintre oameni. In nenumarate randuri am fost lasata sa desfasor anumite activitati pe care nu le credeam posibile.
Alte lucruri interesante pe care le-am vazut: exista un centru pentru cainii abandonati, un azil de batrani foarte bine ingrijit unde conditiile de trai sunt ridicate (observatie dintr-un studiu neamanuntit), centrul este de fapt un intreg bulevard, sambata si duminica este targ de haine, dar si targ de legume, masini si alte produse, liniile de tramvai sunt proaspat renovate, prin unele portiuni tramvaiul mergand cu 70km/h, polivalenta si bazinul de inot sunt mari si moderne.
Minusuri: orasul are strazile si trotuarele foarte uzate, cu numeroase gropi si denivelari, strazile laturnice sunt murdare, existand multe hartii si alte gunoaie, semaforul verde pentru pietoni tine putin in orice intersectie, multe cladiri si constructii au fost abandonate si locurile au ramas in paragina, exista ca in orice localitate smecherii cu bmw-uri care isi permit sa incalce regulile de circulatie, trebuie sa platesti intrare atunci cand mergi la o terasa de pe strand.
Daca la inceput aveam dilema care oras este mai frumos, Aradul sau Craiova, tocmai mi-am raspuns prin acest articol. Fiecare oras are minusuri si plusuri, ceea ce trebuie sa facem este sa il cunoastem. Tara noastra este frumoasa atata timp cat nu incetam sa credem in ea.
