Calatorii
Cum am scapat de teama de oameni?
Aug 24th
Imi placea sa cred ca cel ce nu ascunde nimic nu are de ce sa se teama. Departe de acest gand, exista insa alte temeri pe care nu le putem controla. Una din ele este teama de oameni, care s-a accentuat o data cu stirile de scandal, cu cazurile nefericite din viata de zi cu zi.
Am ajuns sa traim intr-o lume in care ne temem nu doar de necunoscut si necunoscuti, ci chiar de vecini, rude, prieteni. Eram una dintre acele persoane care nu concepea sa isi riste viata urcand in masina cu necunoscuti sau plimbandu-se noaptea pe strazi laturalnice.
Cum am reusit sa scap de toate aceste temeri ce implicau oamenii de langa mine? Prin autostop. Un exercitiu pentru tot ceea ce inseamna teama, dar si incredere deasemeni. Auzisem si vazusem persoane care facusera o pasiune din a face autostopul, atat pentru beneficiile materiale, cat si cele spirituale, dar nu puteam concepe ca o astfel de incercare te poate face mai increzator in tine si in ceilalti.
Astfel m-am hotarat ca vacanta sa mi-o incep cu o doza de curaj. Fara stirea parintilor care mai degraba s-ar fi anuntat inspaimantati de o asemenea experienta, am pornit la drum impreuna cu un prieten. Craiova-Arad avea sa fie traseul ce il urmam, cca 400 km. Foile de drum erau pregatite, iar orasele Drobeta, Caransebes, Timisoara, Arad aveau sa fie desenate pe colile noastre. Dimineata, cu 2 ghiozdane si un borcan de zacusca facut cu o zi inainte aveau sa ne insoteasca in marea noastra experienta, fiind si prima incercare de acest gen. Fara bani la noi, ne rugam ca si soferii din Romania sa inteleaga conceptul de autostop, care in tarile civilizate are un sens ce nu cuprinde valoarea materiala. Nu degeaba exista insa norocul incepatorului, caci in primele 5 minute un domn dragut ce mergea in Ungaria avea sa ne invite in dubita lui, bineinteles ca fara niciun ban. Astfel am ajuns in Timisoara cu mult zambet si discutii interesante, scapand de frica de a da peste un nebun ce ar vrea sa ne fure si sa ne arunce in padure. Frica era cu atat mai mare cu cat doar noi doi stiam de aceasta experienta. Urmata de o noua oprire, de data aceasta mai scurta, Timisoara – Arad, drumul nostru la dus a fost unul reusit. A urmat o gustare cu zacusca si paine pe bancile Aradului.
Dupa o saptamana de vacanta, plimbari si bronz, teama incepea sa se simta, dar de data aceasta cu o experienta reusita in subconstient. Ne facem bagajele de drum, dar parca ziua de vineri se anunta oarecum ghinionista. Primul telefon din partea parintilor urma sa anunte sirul unor indelungate stresuri si temeri. Am ajuns insa din Arad in Timisoara cu bine, iar dupa 7 km de strabatut Timisoara cu ghiozdanele in spate si cu 2 sticle de apa cu gheata, am ajuns la iesire unde urma marea incercare. Dupa minute bune de asteptare, un domn cu un copil s-au oferit sa ne duca pana in Caransebes. Fara a cunoaste insa drumul, noi speram sa fie ruta cea buna. Dar cum v-am spus, ziua de vineri se anunta ghinionista si surpriza a fost sa ne trezim in Deva. Deva? Strigam inspaimantata. Dar cum, Caransebes e in Caras-Severin, iar Deva e in Hunedoara. Abia atunci am realizat cu totii ca domnul mergea de fapt in Sebes. Astfel am ajuns pe un camp cu circulatie redusa sidoar noi doi dadeam senzatia de vietate pe acele meleaguri. Peste tot porumb si strazi. 40 km pana in Deva, 80 pana in Petrosani. Teama de oameni, de esec, de minciuna, de ramas in camp peste noapte ma faceau sa imi rod unghiile si sa imi umezesc ochii. Probabil ca nu degeaba plansul unei femei face multe victime, caci imediat un domn ne-a luat pana in Petrosani, unde ne-a dus exact pe centura ce ducea spre Targu Jiu. Schimbasem deja 3 masini si mai aveam 2 orase pana a ajunge acasa. Peisajele si aerul de munte ne-au linistit, dar si masina spre Targu-Jiu care ne-a luat dupa doar 1 minut de asteptare. La fel de amabil si domnul, am fost lasati spre centura Craiovei, unde un tir ce transporta bere , condus la prima vedere de un burtos ce ma sorbea din priviri, a oprit si ne-a luat, dar mai bine de atat nici ca se putea. Am aflat despre tot si toate si am cunoscut un sofer de tir mai mult decat deosebit. Astfel, cu un ocol de vreo 100 km din cauza confuziei dintre Caransebes si Sebes am ajuns in Craiova.
Bilantul a fost urmator: 0 lei Craiova – Arad, Arad – Craiova, 7 masini si 7 oameni ale caror povesti m-au facut sa vad ce inseamna dragostea pentru familie si munca pentru copii, 5 orase pe care nu le vazusem, dar pe care le-am vizitat si m-au incantat, mici secrete ale soferilor de tir descoperite, ore mai putine si mai obositoare decat trenul.
Autostopul a insemnat cunoastere, respect, incredere, economie, liniste, dar si pasul ce m-a facut sa vad ca oamenii, oricat de rai sau buni ar fi, sunt oameni, si oricand sunt gata sa iti ofere ajutor chiar si cand nu au niciun beneficiu de pe urma ta. Asadar, va invit sa experimentati si sa incercati macar o data in viata un lucru ce nu credeati ca il puteti face. Mult succes!
Bella Italia
Aug 18th
Era vineri seara şi o ploaie torenţială se izbea de parbriz în timp ce încercam să disting primele contururi ale următoarei săptămâni de vacanţă. De pe autostradă,Italia pare un imens şi neîntrerupt oraş puternic industrializat şi urbanizat, impăresie susţinută şi de reputaţia zonei în care mă aflam: Milano. Metropola este mai mult decât o capitală a modei, este unul dintre cele mai importante centre comerciale şi financiare din lume.
Teoretic trebuia să încep prin a vă enumera monumente şi muzee, nu că nu ar fi destule cât să te impresioneze, ţinând cont că Italia este ţara cu cele mai multe monumente intrate în patrimoniul universal, dar aş vrea întâi să va ofer un tip, sau cel puţin o indicaţie de început de drum. Începeţi-vă dimineţile la o cafea pe aeroportul Malpensa, iar dacă reuşiţi să vă orientaţi destul de bine, puteţi parca maşina în apropierea pistei de aterizare. Nu e ceva tocmai rupt din banalitate să urmăreşti un Boeing cum aterizează, să întorci capul şi să-l vezi chiar deasupra ta. E uimitoare forţa aprope SF cu care se apropie şi precizia care sfidează proporţiile şi spaţiul, dar care îl aduce întotdeauna pe pista, care de fiecare dată pare mult prea mică şi îngustă pentru astfel de monştrii aeronautici.
Revenind la cronica noastră de turist, prima destinaţie a fost bineînţeles Milano. Din punct de vedere turistic, comparat cu alte bine cunoscute oraşe din Italia, Milano este chiar lipsit de acea amprentă artistică şi istorică care să te frapeze prin autenticitate. De bifat este fără doar şi poate domul, a doua biserică din Italia ca mărime şi a treia din lume. Este o colecţie în sine de statui din marmură, care înfîţişează scene biblice de o acurateţe extraordinară. Pentru împătimiţii cumpărăturilor, galeria Vittorio Emanuele II nu reprezintă o noutate în sine, fiind strada care adăposteşte atât magazinele unor case de modă faimoase, cât şi buticuri şi restaurante pentru toate gusturile şi buzunarele. Mai departe, în apropiere, se află Teatrul La Scala, care proabil îţi
aduce în memorie alături de el, numele sonore. Dacă te aştepţi ca imaginea clădirii să fie direct proporţională cu grandoarea şi dimensiunile reputaţiei sale, să ştii că vei fi decepţionat. Printre obiectivele turistice care îţi va atrage atenţia fără doar şi poate, se numără si castelul Sforzesco, care se află chiar în centrul metropolei. Pe lângă aspectul său medieval, ceea ce îl scoate cu adevărat în evidenţă, nu sunt neapărat zidurile impunătoare, ci cele două galerii de artă cu opere ale lul Michelangelo şi muzeul de Artă Antică.
Ziua a doua. Mai deprate, ne îndreptăm spre Genova, oraş port martimi şi capitală la Liguriei. Cei mai mulţi poate îşi aduc aminte de oraş din 2004, când a fost asemeni Sibiului, capitala culturală europeană. Spre deosebire de Milano, Genova se asemănă extrem de mult cu Roma şi nu datorită aspectelor pozitive, ci a dezordinii şi a aglomeraţiei haotice. Străzile sunt aglomerate, aproape bezemetice, multe dintre ele fiind sub semnul mizeriei şi poluării. La fel ca orice oraş port care se respectă, primeşte ospitalier yachturi şi vapoare de croazieră de toate felurile şi din toate colţurile lumii. Unul dintre obiectivele turistice este acvariul, care adăposteşte zeci de specii de peşti şi nevertebrate care aduc savoarea noutăţii şi prospeţimii în peisajul, de altfel destul de banal al Genovei.
Torino. Îmi este deja destul de greu să încep o caracterizare în adevăratul sens al cuvântului deoarece impresionant este singurul cuvânt care mi-a rămas în minte. Este un oraş cu adevărat european care stă sub egida, artei, istoriei şi a unei simetrii aproape perfecte. Pe lângă faptul că este un oraş puternic industrializat, pe malul râului Pad, este dominat de imaginea culturală a o mulţime de muzee şi biserici. Cea mai importantă, care nu poate fi trecută cu vederea de ochii curioşi ai unui turist, este Catedrala Sfântului Ioan Botezătorul care găzduieşte Giulgiul din Torino,
unul dintre cele mai importante artefacte ale creştinătăţii. Imediat în topul muzeelor care nu pot fi ocolite se află Muzeul antichităţii egiptene, care care găzduieşte a doua cea mai valoroasă colecţie egipteană din lume, după cel din Cairo. Palatul Chiablese, Muzeul Regal de Arme, Biblioteca Regală, Palatul Carignano, Villa della Regina, Castelul Valentino și Palatul Madama sunt doar câteva din obiectivele turistice pe care le pune la dispoziţie oraşul. Dacă străduţele întortocheate şi pietruite, castelele şi muzeele devin deja o parte inerentă a peisajului italian, Torino nu se dezice nici din punct de vedere al ofertelor comerciale. Pe lângă bine cunoscutele magazine de mall, în pieţele din centrul oraşului stau afişate numele unor branduri de lux răsunătoare.
Spre sfârşitul vacanţei, tihna bucolică din staţiunile de pe malul lacurilor Maggiore şi Como este ideală înaninte de a ne lua la revedere. Ambele lacuri împart îşi îmapart malurile între Elveţia şi Italia. Dacă Como are un peisaj muntos, staţiunile răspândindu-se chiar şi în vârfurile dealurilor, la Maggiore peisajul este în cea mai mare parte liniar, pincipalele atracţii fiind insuliţele presărate din când în când pe suprafaţa lacului. De la staţiunile tipice vest europene, cu biserici, catedrale, ticsite de magazine de suveniruri şi librării, până la staţiuni de lux pentru pensionari cu dare de mână, toate fac parte din acest colţ de lume care face deliciul unui sejur ce rămâne în minte ca o experienţă completă şi de neuitat.
Piaţa Romană – locul ce vorbeşte prin reclame
Aug 14th
ASE, reclame-Vodafone, Ursus, Coca-Cola, covrigărie, staţie de taxi, metrou, staţie RATB pentru 300, 381 şi 783, cafenele, cofetării, KFC, McDonald`s, MiniPrix, Adidas, cerşetori, cinema, Cărtureşti, Biblioteca Sadoveanu. Toate se găsesc la Piaţa Romană , o extensie a furnicarului bucureştean.
În centrul Pieţei Romane, în spatele siglei scrisă cu roşu aprins – www.ase.ro – tronează bila ASE-ului.Bila legendară despre care se spune că va cădea de pe clădire când o studentă a Academiei de Studii Economice va absolvi, neprihănită, facultatea.
Publicitatea este la ea acasă, ca de altfel, în tot Bucureştiul. În ton cu zăpuşeala chinuitoare ce te-nconjoară (urlă şi asfaltul de cald!) Coca-Cola şi Ursus, de pe două cladiri ce “se privesc de sus”, fac cu ochiul pietonilor şi şoferilor ce-şi aşteaptă verdele. Vodafone se laudă cu “Cea mai bună acoperire şi cel mai rapid internet mobil.”. Locul a ajuns să vorbească prin sloganele afişate la tot pasul.
“Din 550 de ani ai Bucureştiului, 30 i-am petrecut împreună.” – “spune” un afiş de la metroul din Piaţa Romană. Autobuzele 300, 381 şi 783 au aceeaşi oprire cu “tinerelul metrou”. Taxiurile stau aliniate la soare, cu ochii după pradă, în faţa unei cafenele. Plictisiţi de aşteptare, taximetriştii analizează orice cuprind cu privirea. Locul este precum un furnicar, lumea este grabită din orice mijloc de transport, din şi înspre direcţii felurite.
Fast-food si hrană pentru suflet
12:02. Timpul trece, trecătorii înlocuiesc prânzul cu un covrig grăbit. Alţii savurează o cafea târzie la Turabo Café. Fiecare cu mersul şi masa lui, nimeni n-are treabă cu nimeni, gândurile lor sunt ceva mai departe de aglomeraţia pieţei. Câţiva (mai mulţi) cerşetori se perindă în jurul chioşcurilor de ziare, asaltate de carţi. Cu feţele senine şi haine zdrenţăroase, la locul de muncă, întâmpină cu aceeaşi porţie de răbdare fiecare trecător. Tot la locul de muncă se găsesc şi “pescarii de modele”. Sunt şi ei, ca şi cei dintâi, ignoraţi, căci lumea e grabită, îşi are “verdele” său de rezolvat.
Pentru un prânz mai copios, cu multe calorii, ce astâmpăra foamea oricărui gurmand, KFC-ul şi McDonalds-ul îşi au locul lor, cu multe meniuri pentru fomişti, despărţite de preferinţele oamenilor şi doar câţiva metri. Dacă ignori McPuişor-ul, Crispy Strips, cartofii galbeni ca maioneza, Coca-Cola şi Pepsi, ai putea să traversezi şi vei observa că nu mai găseşti aceeaşi agitaţie pe trotuarul opus.
Fără destinaţie, dacă te fură arhitectura şi eşti cu ochii pe graffiti, ajungi şi dai nas în nas cu o cafenea la colţ de stradă. Peste drum, Sinagoga Amzei parcă se ascunde după copacii stufoşi, umbriţi totuşi de cimentul înalt. O pisică neagră, aducătoare de ghinion sau noroc – cum ne place să credem – şi-ar dori să fie vedetă. La soare, lângă o roată de maşină îşi doreşte ca lenea ei să fie imortalizată. Dacă ajungi prin zonă, nu poţi decât să ţtii seama de îndemnul unei reclame vechi Keep walking!(n.r. Continuă să mergi!).
Articol realizat in cadrul Scolii de Vara organizata de Centrul pentru Jurnalism Independent.
Timişoara: cronică de turist
Mai 26th
Am ajuns la Timişoara vineri pe la ora două, după un mic ocol prin Buziaş. Tehnologia nu a fost niciodată un talisman norocos şi nici de data asta GPS-ul nu s-a dezminţit. După ce am intrat în oraş pe uşa din dos, drumul spre centru e relativ uşor de găsit, iar Mica Vienă e o urbe care te surpinde cu ceva mai mult decât nişte betoane şi fântâni.
Centrul abundă în clădiri vechi, în stil baroc ce întăresc analogia dintre oraşul bănăţean şi capitala Austriei. Mare parte din ele sunt recondiţionate, în timp ce altele sunt în renovare. Pieţe, bulevarde, străzi toate
păsrează o patină a timpului. Străzile înguste şi pietruite, terasele cochete, câţiva biciclişti în slow motion şi copiii care alergă după porumbei întregesc spaţiul boem al Timişoarei. Acum că am ajuns la biciclişti atingem tangenţial şi problema ecologică. Dacă vrei să ieşi în oraş, ar fi recomandabil să laşi maşina în parcare şi să încerci o plimbare, srăzile sunt extrem de înguste şi înghesuite, iar sensurile unice pot fi destul de confuze pentru necunoscători. În ceea ce priveşte parcările, comparabil cu Timişoara, Bucureştiul este un oraş organizat şi ofertant.
Un atuu incntestabil, observat încă din maşină este verdeaţa. Timişoara abundă în parcuri, pajişti, grădini, cartierele rezidenţiale şi bulevardele fiind umbrite şi oarecum ferite de agitaţia urbană obişnuită. Dacă vrei să vizitezi Timişoara probabil prima atracţie turistică va fi Piaţa Victoriei, dominată de imaginea Catedralei Mitropolitană Ortodoxă, în jurul căreia poţi găsi Muzeul Banatului, Opera Română, Teatrul Naţional etc. Bineînţeles, din peisaj nu lipsesc magazine, terase şi restaurante pentru toate gusturile. În schimb cea mai veche piaţă este, Piaţa Unirii, iniţial numită Piaţa Losonczy. Principala atracţie turistică o reprezintă Domul romano-catolic şi monumentul Sfintei Treimi, iar dacă activitatea de turist te-a surmenat poţi oricând să te retragi la un suc sau la o cafea, la terasele din jur.
Dacă eşti şi un împătimit al cumpărăturilor, frenezia ta va fi stisfăcută la Iulius Mall, unul dintre cele mai mari malluri dn ţară, unde ai face bine să-ţi iei o hartă sau să nu-ţi laşi acasă simţul orientării. Aici pe lângă alţi pasionaţi de shopping, poţi să întâlneşti (dacă te duc în weekend, cum am fost eu) pâlcuri voiase de nuntaşi care sărbătoresc cosmopolit, la mall, punerea de pirostrii.
În rest nu pot să-ţi spun decât că Timişoara este un oraş care merită văzut, în pofida celor trei sute de km şi a semafoarelor de pe Valea Dunării, care o să îţi provoace o amorţeală latentă a posteriorului, călătoria în sine este destul e plăcută, iar destinaţia face să merite tot efortul.
Minunatia Swarovski
Feb 8th
Cristalele Swarovski sunt cam ultima fita a vedetelor si nu numai, in principiu datorita taieturilor lor deosebite dar, probabil, si din pricina pretului. Cine ar refuza, pe vreme de criza, cateva cristale frumoase, sclipitoare si relativ ieftine?
Numele de “Swarovski” vine de la cel ce a reusit pentru prima data taieturile atat de fine ale cristalelor : Daniel Swarovski. Ele sunt produse inca din 1892 in oraselul Wattens din Austria. Desi numele orasului nu spune prea multe, iar ideea de “fabrica” nu ar atrage in mod normal prea multi turisti, locul a fost in asa fel amenajat incat a devenit repede faimos si extrem de vizitat.
Intradevar, nu fabrica in sine este un punct turistic ci muzeul din imediata apropiere. Intrarea promite foarte multe detalii sclipitoare prin sarpele urias presarat cu cristale mari cat pumnu
l, rosii. Imediat dupa ce platesti cei 9 euro si 50 de centi si una dintre domnisoarele dragute (blonde ca deh!… nemtoaicele sunt dupa tipar) iti inmaneaza un billet de intrare, “ dai coltu’ “ si ti se dezvaluie in toata splendoarea sa, moaca cea verde facuta dintr-un deal plin de iarba, cu ochii, nasul si sprancenele din cristal si cu un izvor de apa in gura, cu care fiecare dintre prietenii de pe haifaiv are o poza draguta pe profil.
Dupa ce sunt realizate pozele de rigoare cu moaca in planul indepartat ca sa dea bine acasa pe haifaiv, cele doua intrari te conduc pe un drum intunecat si sumbru, catre o camera misterioasa unde un domn, dragut si el ca fetele de la casa si tot blond, iti explica, intr-o engleza nemteasca rau, ca ai ajuns in muzeu, o minune cu 14 camere pe care esti liber sa o admiri in drumul spre magazinul – “aspirator” de bani de la iesire. Multi sunt neincrezatori si tind sa treaca cumva mai repede de muzeu sperand sa dea cu nasul de aer proaspat de magazin, dar majoritatea renunta la idee dupa ce pasesc in prima camera.
Muzeul nu seamana cu cel al Olteniei sau cu altceva asemanator. E mai degraba un fel de traseu foarte imbarligat cum sunt acelea infricosatoare din parcurile de distractii. Majoritatea camerelor sunt intunecate pentru ca jocurile de lumini si efectele specia
le sa fie intr-adevar speciale si muzica de pe fundal este mereu in concordanta cu ce se intampla in momentul respectiv. Doua dintre camerele muzeului prezinta un fel de teatru, alta este un cinematograf si alta o sala de concert, dar toate sunt decorate din plin cu celebrele cristale. Fiecare camera este opera unui designer sau a unui artist si nici unul nu s-a zgarcit la cantitatea de cristale folosita pentru fiecare detaliu sau poate pur si simplu pentru un perete sau un tavan. Nu are rost sa va dezvalui mai multe din interior pentru ca tocmai surpriza necunoscutului si “viata” tumultoasa a muzeului sunt elementele care fascineaza turistul asa cum trebuie, de 9 euro 50.
La sfarsitul calatoriei, totul se deschide intr-o sala uriasa ce se vrea a fi magazinul mult asteptat. Lucrurile chiar sunt de vanzare dar pana sa ajungi la cele cu preturi normale mai vizionezi cateva opere de arta, cateva modele create unicat, un vultur de 18 mii, un dragon de 15 sau un sutien din cristale verzi la al carui pret nu am avut tupeul sa ma uit si asa mai departe. In cele din urma, dupa ce ti-ai frant picioarele in imensitatea de minunatii scumpe ”de designer” ajungi la articolele ceva mai accesibile sau poti pur si simplu sa iei o pauza si sa te odihnesti pe canapeaua batuta cu cristale mici, mici de tot care, contrar ideii initiale de “pietre infipte in fund” este foarte confortabila.
Bijuteriile sunt cele mai scumpe pentru ca sunt majoritatea din argint dar se pot cumpara cristale ca si materie prima pentru a decora haine, accesorii sau altceva. O cutiuta ceva mai mare decat cea de chibrituri in care se gasesc 20 de grame de cristale si cristalute de toate marimile si culorile dar toate taiate perfect costa cam 12 euro, un pix transparent plin cu Swarovski la fel iar margelutele sunt de la 7 pana la 18-20 de euro o cutie cu 10-50 de bucati in functie de model, culoare, detalii si dimensiune. In fine, indiferent daca ai cumparat ceva sau nu (desi multi nu se pot abtine si isi iau macar un creion cu un cristal mare in loc de guma de sters), la iesire vei primi 2 euro inapoi, ca un fel de garantie platita la inceput in cei 9 euro jumatate.
Pana la urma, toata distractia te poate costa de la 7 euro 50 in sus pana la fundul portofelului dar merita!







