Ştefan Iordache, actorul din noi

Foto:blog.razvan-voiculescu.ro

Floriana VOICA

Unii din noi sunt prea mici ca să afle de Maestru. Alţii îl cunosc prea bine. Astăzi se împlinesc 71 de ani de când s-a născut o stea a Teatrului şi a Filmului Românesc. Am îndrăzneala să capitalizez aceste cuvinte pentru că ele reprezintă o valoare a societăţii în care trăim. Încerc să scriu puţine cuvinte despre el  să nu pic în banal. Liceul mi-a făcut cunoştiinţă cu Ştefan Iordache. Primul meu rol serios, în orele de dramaturgie şi literatură universală, a fost  al lui Hamlet.

Am cercetat subiectul îndeaproape şi am dat de Ştefan Iordache. Nu ştiam de existenţa lui. Totul căpătase o nouă nuanţă în viaţa mea.  M-am încărcat cu geniu şi am păşit pe scenă.  În momentul acela nu mai vânam o notă bună. Eram cuprinsă de onoare şi mândrie că duceam la capăt un rol complicat (pentru mine, să interpretezi versuri de William Shakespeare era acelaşi lucru cu a-ti înfige cuie în tălpi şi a dansa step.)

De atunci, metamorfozarea mea a început. Viermele artistic din mine a spus “Până aici! De aici în continuare te aşteaptă scena!”. Trei cuvinte şi o virgulă : Liviu Rebreanu, Ciuleandra.  Rolul psihiatrului Aioanei  s-a potrivit ca o minune lui Ştefan Iordache, pentru ca la vârsta de 16 ani a încercat să dea examenul de admitere la Medicină, dar nu a fost admis.

Maestrul Caragiale a fost “răzbunat” când Ştefan Iordache a păşit în istoria teatrului în pielea lui Nae Caţavencu din „O scrisoare pierdută”. Teatrul Nottara putea să vândă glorie pe pâine oamenilor cu ajutorul personajelor:  Raskolnikov din “Crimă şi pedeapsă”, Maestrul din “Maestrul şi Margareta” şi Richard de Gloucester din “Richard al III-lea”.

Două filme mi-au marcat adolescenţa : „De ce trag clopotele, Mitica?“ şi  „Cel mai iubit dintre pământeni“. Un om subestimat, întrat ultimul pe listă în Institutul de Arte Teatrale şi Cinematografie a absolvit printre primii, cu nota 10. Îndrăznesc să pun pe spatele maestrului zicala ”Cei din urmă vor fi cei dintâi” .

“Eu joc teatru, pentru că nu ştiu să fac altceva! Dacă ştiam să montez prize, asta eram, electrician. Eu nu am dorit să devin mare actor, dar soarta, Dumnezeu m-a împins aici. Când am dat admitere la Medicină, am făcut vizita medicală la facultatea de teatru.

Iar când am ieşit de acolo, mi-am notat într-un jurnal că niciodată nu aş vrea să trăiesc printre asemenea oameni. Dacă teatrul e inima mea, atunci află că inima mea a fost cucerită treptat, în timp. Hmmm, am senzaţia că Dumnezeu m-a luat de păr şi m-a tras în sus. Ştii, în adolescenţă eram foarte jos”,  povestea Ştefan Iordache în ultimul său interviu acordat  publicaţiei “Jurnalul Naţional” din iulie 2008.

Nu pot vorbi obiectiv şi sec despre o stea. Îl trăiesc pe Ştefan Iordache în clipe rare, când îmi aduc aminte de anii de glorie ai liceului. Patru ani am crescut alături de realizările sale. Şi astăzi, 3 februarie 2012 , ar fi împlinit fizic 71 de ani. Spiritual e nemuritor. Încurajez adolescenţii să urmarească bunele practici. Să cunoască istoria şi teatrul din cel puţin un om.

“Sunt unul dintre oamenii care dau extemporal seară de seară, la spectacol” spunea Ştefan Iordache. Noi suntem capabili să dăm extemporale în viaţa noastră? Pentru că astăzi este o zi specială, vă sfătuiesc să vedeţi sau să revedeţi o capodoperă cinematografică românească în regia lui Şerban Marinescu şi anume „Cel mai iubit dintre pământeni”. Fiţi atenţi la Victor Petrini şi o să descoperiţi, poate, actorul din voi.