Elisa MILITARU
Subiect: Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie „Dr. Victor Babeş“ Craiova. Este spitalul unde ne ducem atunci când suntem suspecţi de rubeolă, rujeolă sau oreion. Este spitalul care, de departe, arată ca unul pentru persoanele cu dizabilităţi mintale, rablagit de timpurile apuse, cu pereţii negri şi arhitectură simplistă, tipică perioadei socialiste. Teoretic, acesta nu ar trebui să ne înfricoşeze, cel puţin nu înainte de a intra pe uşă. Tot teoretic, nu ar trebui să dorim să ne întoarcem alergând spre casă, chiar şi cu riscul de a fi infectat cu TBC sau hepatită. Este spitalul unde am fost şi eu.
Este o primă impresie. A doua mi-o întăreşte: înăuntru nu este nimic schimbat. Mă aşez pe unul dintre locurile din biroul pentru internări – aşa sunt numite cele trei scaune separate de jumatate de perete. Uşa nici măcar nu se închide. Doctorul, care deja a stat toată noaptea de gardă, are răbdarea supraomească să spună fiecărei persoane care intră în cabinet să închidă uşa cu siguranţă, să nu se trântească de perete.
De cealaltă parte a uşii pe care scrie „Cabinet consultaţii” se afla un doctor şi două asistente, două dulapuri, un pat şi un panou. Toată lumea este calmă, nimeni nu arată că ar vrea să te dea afară pentru ca ai nişte simptome imaginate de o ipohondrie accentuată. Doctorul îmi recomandă să îmi fac nişte analize, iar reţeta este scrisă pe o bucată de foaie albă, ruptă şi împărţită de curând în patru. Nu există o parafă, e prea uzată ideea, prea folosită. Nu există nici măcar acele reţete cu format STAS aşa cum ne-am obişnuit. Suntem inovativi, evoluăm, birocraţia trebuie depăşită! Nu mai avem nevoie de „tactici rudimentare” de farmaceutică.
Cu sau fără acea supraevaluată reţetă, ai încredere că măcar vei pleca ştiind ce ai. Niciun simptom nu este lăsat să treacă fără să fie analizat. Dacă am avea puterea să ne detaşam de imaginea dominată de mucegaiuri diverse, spitalul acesta de boli infecţioase al Craiovei ar putea fi considerat foarte bun. Însă cine poate face asta?
Angajaţi – numărul lor este undeva la 400. Paturi – în jur de 500. Trei secţii clinice de boli infecţioase, trei secţii clinice de pneumoftiziologie. Există şi o bază de învăţământ care, după cum este prezentată pe site-ul propriu, merită atributul de modernă.
Clinica de boli infecţioase pentru adulţi – nu este prea îmbietoare vederea. Pereţii se descompun în bucăţi calcaroase, de culori pline de diversitate pictorială. Caloriferele, deşi calde, radiază o murdărie neagră şi veche. Aşternuturile – prea bătrâne să mai fie curate. Rog politicos un alt rând de aşternuturi. Mi se răspunde înapoi cu o bunăvoinţă neaşteptată. „O să îl aduc pe cel mai curat, copilu’, aşteaptă numai puţin”. Nu era nici acela curat. Dar era mai bine. Puteai să te aşezi provizoriu pe el, aşteptând ceva venit de acasă.
După o seară petrecută în clinica de boli infecţioase, speranţa că nu va trebui să mai petrec o noapte acolo creşte considerabil. Iar speranţa aceasta nu a avut nevoie de perfuzii să fie reînviată. A avut nevoie doar de o amintire şerpuitoare ce a inclus gândacii roşii care nu au ezitat să îşi facă apariţia atunci când s-a întunecat puţin. Pe la ora şapte, nu mă mai îngrozeau. Aveau bunăvoinţa să frecventeze numai suprafaţa peretului calcaros. Mai erau altele la rând: tratamente şi diagnostice, nu numai gândaci şi mucegai.
Condiţiile nu sunt tocmai prielnice. Cel puţin în această parte a spitalului. Totuşi, după ce am scăpat de teroarea de a mai petrece înca o oră în acel spital, părerile foştilor pacienţi au devenit interesante. În ciuda aparenţelor, doctorii spitalului au una dintre cele mai bune reputaţii. Păcat însă că farmacia, căci există una, nu poate oferi mai mult decât fiole de algocalmin pentru urgenţe. Dacă este ceva mai complicat de o febră de peste 38 de grade, există diagnosticul corect şi reţeta completă. Trebuie doar să speri că are cine să se ducă la farmacie în mijlocul nopţii pentru medicamente.
Reforma ar cam fi binevenită în salubrizare, higienizare, condiţii, logistică, cam tot ce ţine de partea materială. Pentru personal – de un profesionalism ireproşabil – supliciul nu va fi, ca pentru mine, de o noapte-două, ci à la longue. Îi ţinem pumnii!
