Eliza TRANĂ-PÎSLARU
George Valentin: ,,Nu o să vorbesc! Nu o să spun niciun cuvânt!”
Foto: cinemagia.ro
Inovarea noului prin vechi… Aşa s-ar putea rezuma succesul filmului ,,The Artist”. Şi ce succes… 69 de premii din 71 de nominalizări, printre care recentele cinci statuete Oscar. Chiar dacă este mută, pelicula ,,The Artist” a câştigat tot ce i-a stat în cale. Dar datorită cui? Să fie regia bună, interpretarea excelentă a actorilor, costumele ce vin parcă din secolul XX, muzica ce trezeşte amintiri trăite doar de bunici, melancolia pentru vremea ce a trecut, sau doar nevoia de ceva nou a tuturor cinefililor? Cum, necum, acest film mut şi alb-negru este primul în 83 de ani care are un aşa răsunător success.
Povestea este uşor de urmărit, iar prin simplitatea ei întrece exploziile maşinilor din filmele de acţiune, în opinia criticilor. Ne aflăm în 1927, în capitala filmului, Hollywood: starul de firme mute George Valentin (Jean Dujardin) îşi trăieşte ultimele minute de glorie odată cu inventarea filmelor cu sonor. În timp ce cariera lui se duce de râpă, nu iremediabil, cariera tinerei Peppy Miller (Bérénice Bejo) este în ascensiune datorită personajului interpretat de Jean Dujardin. Astfel, pe când Valentin îşi face un aliat din whisky, Peppy dă interviuri şi apariţia ei proaspătă pe noile ecrane cu sonor o propulsează în vârful lumii cinematografice. Această antiteză fină îmi aminteşte, într-o oarecare măsură, de curentul romantic, care folosea destul de bine acest proces artistic.
Foto: cinemagia.ro
Regizat de Michel Hazanavicius, premiat şi el cu un Oscar, “The Artist” a fost primit cu braţele deschise de către opinia publică. Aproape toată opinia publică… Sunt voci care spun că actorii din filmul lansat în 2011 “nu au talentul actorilor din anii 1920″. Unii cataloghează această peliculă drept ,,un moft” deoarece suntem în 2012 şi nu în secolul XX. Se pare că s-a creat un curent contrar curentului de ,,agreare” al filmului, care încearcă din răsputeri să contracareze valurile de aclamaţii primite de inventatorii peliculei. Ceva de genul ,,fanclub contra fanclub”. Unii consideră că ,,The Artist” este mai mult ,,omagiu filmului mut decat un film memorabil”.
Certe sunt totuşi cele cinci statuete aurii ce tronează implacabil pe DVD sau rola de film, după caz. Este o poveste reluată, cred eu, mai reuşită, a artistului care se scufundă în propriul castel de nisip. Şi, bineînţeles, este salvat de persoana iubită cu care va rămâne ,,până la adânci bătrâneţi”. Părerea mea este că ,,The Artist” este mai bun decât ,,A Star is Born” pentru că are parfumul acela specific. Şi se termină frumos, previzibil şi fără nici o explozie de TNT. Este mai ,,pur”, şi datorită coloanei sonore, şi datorită costumelor, şi datorită aerului de anii 1900 ce-l răspândeşte în cinematografii. Se focalizează pe, să zicem, evoluţia prin iubire a personajului principal, George Valentin. Şi la o temă de romantism, căci iar ne întâlnim cu el, merge chiar foarte bine un parfum viu şi natural de epocă interbelică.
În concluzie, ,,The Artist” este o invenţie bună pe timp de criză scenografică şi de inspiraţie. Are o temă ce merge ,,la sigur”, actori frumoşi şi talentaţi, puritatea specifică trecutului şi inventivitatea celor ce l-au creat asemeni unui veritabil film mut. Şi nu este împiedicat de nicio barieră lingvistică: indiferent din ceţarăeşti, mesajul va fi acelaşi, nealterat de vreun traducător mai mult sau puţin profesionist. Nu e greu de înţeles şi chiar este bun pentru o mică pauză de la exploziile de avioane & Co. şi de la întrecerile de maşini.
