Foto: arts-wallpapers.com
Floriana VOICA
Mă aflu în mijlocul unei străzi goale. Goală ca o coajă de ou, în care a existat ceva blând şi calm. Ecouri fine de melodii confuze şi ceaţă. Cum să fie ceaţă, mă întreb… în mijlocul verii? Sigur e una din acele dimineţi instabile meteorologic.
Cafeneaua e aproape goală. Ciudat, nu-mi amintesc ultima dată când nu a fost aglomeraţie. Un caiet gol stă aruncat la picioarele mele. Îl ridic, mă uit în el şi văd scrisul tău. Doar trei cuvinte amărâte lăsate singure pe o foaie albă fără niciun fel de explicaţie. “Nu sunt aici”. Dau să mă ridic, dar picioarele mele nu mă ascultă. Nici ele nu mai doresc să te caute. Se vor coborâte în mediocritate şi banal. Au renunţat la tine. Dar inima mea, nu. Inima mea pompează şi ultimul strop roşu şi mă ajută să mă ridic, să alerg ca o nebună pe strazile goale ale Parisului. Şi prin mirosuri de carte şi cerneală, te caut disperată. Şi nu te găsesc.
Cuvintele acelea blestemate mi le-ai lăsat aiurea. Nici nu am vrut să ridic acel caiet nenorocit. Dar stătea lângă piciorul meu şi mi s-a făcut milă de el. Am uitat tot. Cine sunt, ce vreau, unde mă voi duce de aici în colo. Tot ce simt este că trebuie să te găsesc. În ce colţ întunecat îţi place să stai? Trec prin toate stările unui om care şi-a pierdut o parte din esenţă.
Negare: Eşti aici. Totul este bine. Cred că te văd. Furie: De ce eu? Nu VREAU să pleci. Târguire: Fac orice ca să vii înapoi. Depresie: Nu te mai găsesc, degeaba te caut. Acceptare: Asta e. Când să arunc caietul acela blestemat la gunoi, sună alarma.
Mă ridic uşor din pat şi te găsesc la birou. Acolo ai fost mereu. Acolo vei rămâne. Draga mea muză, te voi trage după mine în fiecare zi. Pentru că tu eşti eu şi eu sunt tu. Deschid caietul şi în loc de ”Nu sunt aici” găsesc cinci cuvinţele magice ce mă aruncă în călătoria vieţii mele: ”Votul meu pentru o pistă”.
Post Scriptum: Pentru voi, dragii mei. Pentru Inspiraţia pe care o pierdusem, pentru mine cea de acum. Pentru cei care nu au reuşit încă să se regăsească în cuvinte. Vă doresc doar ploaie caldă, miros de Paris, un caiet uscat şi multă cerneală.
frumos
Expui nimic altceva decât un amalgam de cuvinte,sentimente si trăiri intense, cu o aparentă istovitoare tendinţă către non-sens. Totuşi ,plăcut !
Multumesc pentru comentariu, Înfigăreţ! Apreciez. Mi-ar fi placut s[ treci si tu prin stari intense si prin lipsa de inspiratie. Nu toata lumea este dotata cu aceasta capacitate de transpunere si empatie. Te invit sa citesti articole pertinente din Washington Post, Time, Gandul, Jurnalul National. Ei sunt expertii in jurnalism, logica si sens. Deocamdata, ce am scris eu a intrat in categoria de Fictiune Reala. Mica sugestie: data viitoare, cand mai comentezi, mi-ar placea sa detaliezi “aparenta instovitoare tendinta catre non-sens”. Eu sunt mai putin educata in arta cuvintelor frumoase si nu am capacitatea sa inteleg ce ai vrut tu sa spui. Multumesc pentru timpul pe care l-ai acordat micului meu articol
Imi cer scuze pentru lipsa de promptitudine, insa abia acum,recitind articolele am observat comentariul tau!
Acum,revenind la ale noastre, ma referam strict la sentimentul de neputinta pe care il ai atunci cand incerci ca gasesti o urma de logica traditionala intr-un text pe care il placi si cat de mult te-ai chinui sa renunti incrancenat la citirea lui esti oprit in acelasi timp de vartejul de impresii placute pe care ti-l lasa. Aceasta ipostaza creeaza un sentiment isovitor, o lupta cu tine insuti, dar din care tot tu vei iesi invingator ! Dar,in cazul textului scris de tine,acest sentiment a fost pur aparent, impresia placuta pe care mi l-a lasat acaparand toata oboseala logica acumulata in timpul citirii lui . Felicitari inca o data !