Discriminare, pe scaune

Foto: blogspot.com

Andreea AGAPIE

Cu toată lipsa timpului, mărturisesc că am avut timp să observ câteva reacţii. Şi când zic reacţii, nu mă refer la cele chimice, ci la cele interumane.

Suntem oameni, ce-i drept, chiar dacă uneori ne purtăm atipic. Suntem educaţi, într-o manieră în care să nu deranjăm pe nimeni, dar cu toate astea, o facem. Nu! Nu pot să tac, când condiţia mea, de om simplu, este obligată să fie părtaşă la nedreptăţi.

Facem discriminări, indiferent că e vorba de persoanele de altă etnie, sau persoanele de altă vârstă. Întâmplarea a făcut ca, în urmă cu două zile, să surprind o tânără ce se folosea de transporturile publice pentru a-şi odihni trupul greoi – subînţelegeţi substanţa cenuşie, ce cântărea mai mult decât de obicei.

Se cunoştea incompatibilitatea dintre ea şi semenii săi, prin faptul că nu îşi permitea să cedeze locul liber şi altor participanţi la vâltoarea vieţii şi a traficului. La fiecare oprire, stimabila domniţă al cărei nume n-a fost atât de interesant, pe cât să-l pot reţine, obişnuia să lase pe locul liber o mână neprietenoasă, semn al respectului ei pentru cei înaintaţi în vârstă.

Recunosc: mă calcă pe nervi încăpăţânarea anumitor dudui de a sta cât mai confortabil, pe cele două locuri, care sunt destinate şi altor persoane. Probabil din dorinţa de a nu-şi impregna hainele cu parfumul celorlalţi. Dudui ce au uitat ce înseamnă cu adevărat respectul pentru semeni şi nu numai. Pentru că nu-mi place să generalizez, nu o să le includ doar pe stimabilele dudui, ci păstrez un loc şi aşa-zişilor gentlemani. Băieţi sau bărbaţi în adevăratul sens al cuvântului, care păstrează un loc pentru prietenii imaginari de pahar, în timp ce doamnele îşi tocesc tocurile şi rezistenţa plaselor, în aşteptarea unui loc liber.

Am uitat de respect între timp? Am uitat că mai există şi persoane ale căror drepturi sunt egale cu ale noastre? Ne este jenă să mergem în spitale, să fim părtaşi la bolile celor dragi, dar scuipăm fără jenă pe străzi alte persoane suferinde de aceleaşi boli. Am uitat să cedăm locuri pe scaune, pentru că simplul zâmbet al persoanei de lângă ne-ar dezgusta.

Mi-e scârbă de tine. Dă-te mai încolo! Mai sunt locuri şi în spate.

Stimabilă duduie, acest manifest al dumneavoastră nu face altceva decât să mă dezguste pe mine. Transportul în comun nu e doar pentru anumite persoane. Iar locul liber din autobuze se numeşte aşa, tocmai pentru că este destinat persoanelor care nu au un loc şi stau în picioare.

Singurul lucru de care mi-e jenă este acela că am uitat de respect, de locuri cedate şi de sentimente, pe care, din fericire, câţiva le mai deţin. O posesie de moralitate şi respect. Vă respect, stimabili tineri, pentru că veţi realiza, citind acest articol, că semenii noştri au drepturi, la fel ca noi. Scârba asta, faţă de cei în vârstă, pe care mulţi o manifestă, nu este altceva decât renegarea propriei persoane. Empatizăm cu ei, deci sunt ai noştri.

Să ne gândim la respect şi să uităm discriminarea, indiferent că e în funcţie de vârstă, sau de locul pe scaun din autobuz. Avem două mâini, două picioare, dar din păcate, o mentalitate diferită.