Azi sunt altfel (20)

Foto: weheartit.com

Lavinia ARANGHEL

Am 20 de ani și mă văd altfel.

Te schimbă lumea. Oamenii, toți, absolut toți indivizii cu care intrii in contact într-un fel sau altul, mai mult cu unii dintre ei, mai puțin cu alții. Fiecare pleacă, la finalul inevitabil, cu ceva din tine. Și îți lasă mai mult decât poți duce. E legea compensației. E ca și cum ai bea un pahar cu apă. Devii mai hidratat. După un om, devii (mai) complet. Sau (mai) incomplet, în funcție de cât de generos ori cupid a fost.

Timpul. Ești mult altfel decât erai în urmă cu un an. Asta pun rămășag că nu poate fi contestat de nimeni. Ești altfel decât erai chiar și în urmă cu trei zile. Poți fi altfel și decât erai în urmă cu numai câteva ore. Depinde de ce apel ai primit, ce veste te-a bulversat, ce imagini ți s-au imprimat pe retină în timp ce traversai trecerea de pietoni, ce oameni ai mai cunoscut sau pierdut.

Ciudat sau nu, ilar ori ba, poți fi altfel și decât erai în urmă cu patru minute. Patru minute cât a durat o melodie. Un cântec schimbă lumea. Lumea ta, cel puțin. Mintea. Concepțiile. Mentalitățile. E şi ăsta un filtru dur prin care rămane altcineva. Cu alte gânduri și inițiative. Cu alte alter-egouri.

Te schimbă locurile. Prin puterea lor de a se face plăcute mai bine decât oamenii. Prin capacitățile lor de a se impregna puternic pe retină și pe suflet. Prin caracterul lor imuabil. Prin faptul că ele nu părăsesc și nu uită.

Cuvintele schimbă dramatic tot. Pe lângă revoltele interioare și puternic resimțite, durabile, prelungi, ele internalizează și altceva. Schimbări care dau altă față, la propriu și conotativ. Ești altul după cuvinte rigide. Categoric. Și îti tot promiți să fii altul, pentru că vrei și pentru ca asta decurge de la sine. Este inerentă schimbarea. Chiar și când crezi că ești același. Nu ești. Și nu vei mai fi niciodată.

Schimbarea este bună. Doar că este greu de acceptat. Nu de tine însuți, căci oricum aproape că se produce în mod inconștient, dar voluntar și mascat. Tocmai din dorința de a nu fi prea evidentă. Căci ostentaţia este enervantă. Iritantă. Este greu de acceptat de ceilalți, cei din jurul tău. Este oricum mult spus această apreciere spațială, “jurul tău”. De ce? Pentru că aceasta nu exprimă efectiv coordonate de loc, ci mai mult de timp, paradoxal. “Ceilalți” sunt ăia pe care îi crezi mereu lânga tine, atunci și acolo, mereu, permanent, nelipsiți. Dar sunt puțini. Ajung degetele de la o mâna pentru nominalizări. Sunt și alea prea multe. Țipă a suficiență.

Prea puțini vor înțelege ori măcar aprecia ajustările făcute, ori dupa caz, toate cenzurile și eliminările a ceea ce ai considerat că nu ți se mai potrivește. Pentru că nu mai ești de mult ce ai fost. Sau cum erai. Este interpretabil. Unele schimbări dau cu plus, altele cu minus. Dar și alea cu minus, tot bune sunt. Minus cu minus egal plus. Este destul de simplu de înțeles, e matematica pură. Ușoara chiar și pentru începători.

Nu mai ești prostul de ieri, ori de-acum doi ani, ori poate te-ai prostit de tot, te calcă toți în picioare, și tu uiți să-ți mai scuturi demnitatea murdărită. Nu mai ești sensibilul din cauza căruia ai avut atâtea ponoase de tras mai ieri, sau poate ești umanul după care tânjea acum ceva timp malițiozitatea din tine. Nu mai privești de la același nivel, acum alții îti caută ochii cu înverșunare, dar poate ești prea sus. Mai sus decât ai fi crezut când fredonai versuri infantile. Sau din contră, ai decăzut în ochii celor care mai înainte erau nevoiți să ridice capul ca să iți zărească privirea. Într-atat încât ai devenit un punct de nereperat.

Înveți să fii generos fie cu “nu”-urile, fie cu “da”-urile. Nu există echilibru, pentru că mereu va fi contaminat de relativitate. Se învață și maturitatea, și curajul, și tupeul calculat. Cresc standardele vizavi de alții. Înveți să-ți dai seama cine merită doi bani. Se multiplică filtrele și sitele. Se adaugă capitole noi: responsabilitate și responsabilități, griji de care nu aveai habar înainte, valorile timpului. Se renunță la altele: capricii, mofturi și drame irelevante.

Totul te călește. Totul te schimbă. Pe unii mai repede, pe alții dureros de lent. Schimbarea este ceea ce dă ca rezultat, după ce aduni toate plusurile și minusurile, uneori cu rest, alteori fără. Niciodată rezultatul nu va putea fi rotunjit ori aproximat, pentru că elemente noi se vor alipi anual, lunar, zilnic, în ficare minut. Pentru că schimbarea este supusă schimbării.

Am 20 de ani și mă mai recunosc pe alocuri.

Va continua…(Schimbarea, fiindcă mâine este deja altă zi).