Felicia Simion:”Ma inspira viata”

Cand am intalnit-o prima data pe Felicia Simion, era o zi friguroasa, cu multa zapada. La ora patru, in fata parcului Romanescu am dat fata in fata cu o adolescenta inalta, bruneta, cu breton des, putin timida si toata numai un zambet.

Felicia este, la prima vedere, o adolescenta absolut normala, de cincisprezece ani, eleva la Colegiul National “Fratii Buzesti”, care adora junk-food-ul si detesta mirosul de tigara. Insa tot ea este omul din spatele fotografiilor cuprinse intr-un link:  www.ineedchemicalx.deviantart.com.

A avut primul contact serios cu fotografia cand a participat la niste cursuri la Casa Armatei, acum un an, ce s-au desfasurat din martie pana in iulie, de doua ori pe saptamana, luni si miercuri. “M-am apucat de fotografie inainte de cursuri, insa m-am dus in special pentru teorie: sensibilitate, tot felul de blituri. Oricum a fost o perioada dificiala, deoarece plecam de la scoala la sase si jumatate seara, iar la sapte ma duceam la cursuri.”. La final, cei ce au participat la curs au trebuit sa dea un examen, insa Felicia nu a fost.  “Am primit totusi diploma si chiar am avut o expozitie la Cercul Militar.”.

La intrebarea: “De ce te-ai apucat de fotografie?”, m-a privit ingandurata. A zambit si i-a raspuns simplu: “Imi placea sa ma uit pe fotografii, chiar daca nu le intelegeam pe toate. Alt motiv mai serios nu am.”

Nu am putut sa nu ii observ aparatul de fotografiat imens, un Canon. Mi-a spus ca l-a primit in aprilie, de ziua sa, insa i-a distrus primul obiectiv intr-un timp scurt, in timp ce facea fotografii prin casa. “Am crezut ca am camera prinsa la gat si i-am dat drumul. Din fericire, s-a distrus doar obiectivul.”. A mai primit de la o prietena buna si o varianta mica, de plastic, sub forma de pandantiv, a aparatului: “Este bebele meu.”

A facut cateva poze sub privirea mea peisajului inghetat din parc. “Abordez toate temele posibile. Mi-ar placea ca odata si odata sa fac photo jurnalism, insa nu sunt sigura ca in Craiova as putea face asa ceva. In schimb, am fost mai demult la Paris, insa era mica si nu prea stiam ce sa fotografiez, dar macar acolo am facut mai multe fotografii decat as putea face vreodata aici.”

Are de doi ani cont pe deviantart. Pana acum, prin intermediul acestui site, a reusit sa vanda doua fotografii pentru copertile unor carti: o imagine din Botanica, cu o silueta in departare, pentru Gideon, o carte cu caracter religios, iar cealalta nu a aparut incat. A colaborat cu doua edituri diferite, ce i-au selectat pozele de pe site: “Oamenii, cand au nevoie de imagini, cauta de obicei pe deviantart, pentru ca sunt siguri ca vor gasi ceea ce le trebuie”. Pentru drepturile de autor asupra fotografiilor a primit 400 de dolari, respectiv 500 de  euro. “Am ramas uimita: oamenii mari imi dau mie bani!”. De asemenea, multi oameni ii cumpara pozele direct de pe site, insa primeste doar cativa centi, deoarece deviantart-ul ia restul banilor.

Cand am intrebat-o la ce concursuri a participat, mi-a raspuns surazand: “Doar la unul, pe site-ul viewbug,  in America. Nu vreau sa particip la concursuri romanesti.”. A castigat premiul I si a primit o suta de dolari, pe care i-a cheltuit pe jocuri pentru copii si pe un aparat de facut baloane din Franta, insa nu l-a mai primit. “Acum regret ca am dat banii pe asa ceva.”.

Isi fotografiaza in special prietenii, insa a avut si un model adevarat, pe Raluca Ungureanu, Miss Craiova. “Am contactat-o pe hi5, daca vrea sa pozeze pentru mine. A fost foarte draguta, nu ma asteptam sa ma ia in serios, sa se lase fotografiata de un copil, insa i-au placut pozele pe care i le-am facut si s-a bagat in apa pentru mine.”. Sedinta foto cu Raluca a durat sapte ore si s-a desfasurat la Geormani, la 30 de kilometri de Craiova. “A facut multe, s-a urcat in copac, a venit cu cinci rochii la ea si de asemenea, am programat si o alta sedinta in parc, cand va fi din nou vremea frumoasa. Am multa incredere in Raluca si nu mai am curaj sa ii spun altcuiva.”

Dupa o ora de inghet in parc, am mers la o cafenea din apropiere, unde la un ceai si-o ciocolata calda, am pus viitorul la cale. Mi-a marturisit spasita ca nu face poze in familie, la niciun eveniment important pentru ca nu ii place, iar cand viziteaza ceva, evita sa faca poze “pentru ca sunt ca vederile, artificiale, nu surprinzi esenta.”. In schimb ii place sa fotografieze oameni  pe strada, in special batranii. “Ma inspira viata.”. Totusi, nu face multe fotografii pe zi, eventual “papariteaza” vreun om, dupa cum se amuza si ea.

Cand am intrebat-o daca are vreun plan de rezerva, in afara de fotografie, mi-a spus, foarte serioasa: “Daca nu ma fac fotograf, atunci … nu am a doua varianta, nu imi place nimic altceva, nu ma vad la un birou. Dar si daca nu o sa imi iasa toate planurile, o sa fiu foarte dezamagita.”. Ar vrea poate sa calatoreasca in scopuri umanitare. “Vreau sa fac ceva maret, vreau ca oamenii sa ma tina minte.”

In final, am rugat-o sa spuna ceva mai mult despre sine. Mi-a spus ca ii place sa cante la chitara: “Am facut cursuri dintr-a patra pana intr-a saptea, dar am inceput fotografia, a venit si clasa a-VIII-a si am renuntat.”. Cartea sa preferata este “Torturati-l pe artist” de Joey Goebel, adora filmul “Forrest Gump”, ii place marea, are peste 2000 de fotografii in calculator luate de pe net, imi vorbeste cu patos despre Maria Mena, considera ca “fotograful nu se lasa fotografiat” si la final, mi-a spus, printr-un mesaj, ca se considera a fi un “mozaic fluid”.

Ea este Simion Felicia, fotografa de cincisprezece ani.