Die Welle Filmul reînvierii nazismului

Die Welle

Filmul reînvierii nazismului

„Die Welle”(„Valul”) este unul dintre cele mai bune filme istorice realizate în ultima perioadă, şi nu mulţumită nominalizării la mai multe categorii la Premiile Academiei Europene de Film, ci pentru că reuşeşte să te pună cu adevărat pe gânduri, te poate face să admiţi că elemente din trecut pot oricând să redevină aspecte ale actualului.

Dramă de producţie germană(2008), Die Welle se ordonează în jurul unui conţinut istorico-filosofic, scoţând la lumină ororile la care îi poate supune pe membrii săi o societate totalitară. Nu este vorba, însă, de abordările seci ale biografiei unor dictatori sau de banala expunere în imagini a unui eveniment, cronologic, fără a i se adăuga şi conţinutul emoţional şi doza de originalitate necesare. Chiar dacă nu mulţi au vazut şi alte proiecte ale lui Dennis Gansel (regizorul producţiei) şi nu sunt familiarizaţi cu actori precum Jurgen Vogel (în rolul principal) sau Jennifer Ulrich, abordarea nouă în ceea ce priveşte nazismul îi va surprinde, cu siguranţă, în mod plăcut.

Acţiunea dramei porneşte de la un eveniment real şi controversat- experimentul unui profesor din California, din anii `60, care a încercat să le demonstreze elevilor săi ca sistemele totalitare pot oricând să revină la viaţă. Numai că totul a fost luat mult prea în serios de către cei implicaţi…

În film, acţiunea se petrece într-un orăşel german din timpurile actuale, şi îl are ca protagonist pe Rainer Wegner(Jurgen Vogel), un profesor nonconfomist de istorie contemporană, extrem de popular printre adolescenţi mulţumită spiritului său deschis şi a gândirii complexe. Nevoit să predea cursul despre totalitarism, Rainer încearcă să îşi convingă ascultătorii că nazismul poate fi readus la viaţă, că istoria se poate repeta, cu rezultate tragice. Confruntat cu neîncrederea aceastora că în contextul actual ar mai putea renaşte un astfel de sistem, profesorul propune un experiment de o săptămână, în care toţi cei aflaţi de faţă trebuie să se comporte ca nişte membri ai unei grupări naziste. Treptat, de la ordinea şi respectul impuse prin autoritate, introducerea uniformei şi asumarea unui nume al grupării- „Valul”, liceeni născuţi şi crescuţi ani de-a rândul în democraţie, convinşi că nimic nu poate face nazismul să funcţioneze din nou, ajung să vandalizeze oraşul cu simbolul grupării lor, pe care îl postează chiar şi peste o zvastică, au întâlniri secrete şi se ascund de poliţie, interzic intrarea în şcoală a celor care nu le poartă uniforma şi nu le ştiu salutul. În timp ce un grup restrâns părăseşte clasa încă de la început şi priveşte din afară lucid şi îngrozit la turnura pe care o iau lucrurile, colegii lor devin de-a dreptul alienaţi, obsedaţi să îi facă pe plac lui Rainer. Acesta, însuşi, privit de elevi drept liderul lor unic, divinizat, ajunge ca după săptămâna de experiment să fie părăsit de soţie, pe care o loveşte şi care nu îi mai acceptă continuarea experimentului. Momentul îl impresionează şi îl face să îşi pună întrebări dacă mai deţine sau nu controlul situaţiei, dacă a reuşit ce şi-a propus sau nu, dacă nu a comis o eroare care să fi dat naştere unei grupări ce nu mai putea fi oprită din a evolua. Simultan, un lucru similar se întamplă cu unul dintre liceeni, care este şi el părăsit de prietena sa, disperată de felul în care şi-a schimbat comportamentul.

Adunaţi la şcoală, închişi în sala de sport, membrii „Valului” şi Reiner ţin o ultimă şedinţă. Când tânărul părăsit de iubită anunţă că doreşte să părăsească mişcarea şi că, de fapt, ar trebui ca totul să înceteze, este aproape linşat. Dus cu forţa înaintea lui Rainer, pentru a fi judecat, provoacă momentul în care profesorul se vede în pragul dictării unei osânde la moarte şi conştientizează gravitatea lucrurilor. Anunţul acestuia că experimentul a luat sfârşit stârneşte ameninţarea sa cu moartea de către unul dintre elevi, care se simte trădat şi care devenise dependent de „Val”. Rănindu-şi un coleg şi pus faţă în faţa cu alegerea de a-şi ucide liderul sau de a accepta dizolvarea grupării, adolescentul se sinucide. Este momentul violent şi dramatic ce  pune capăt acţiunii, pentru că imaginea îi aduce pe toţi în stare de şoc. Scenele de final, sumare, indică arestarea lui Rainer şi trauma psihică a tuturor celor care se implicaseră direct în experimentul său.

Filmul propune câteva modele tipice de comportament şi ordonare socială (extremistul- tânărul care se sinucide; grupul de opoziţie- cei care se retrag din clasă; liderul autoritar- Rainer), ideea pe care încearcă să o transmită fiind tratată interesant: un regim politic analizat la nivelul unui microsistem, de la stadiul de idee, în care nu pare să conţină vreun element periculos, până la rezultatele sale faptice, concrete. Criticile care îi pot fi aduse producţiei se leagă de violenţa câtorva scene, dar mai ales lipsa de verosimilitate a timpului în care se petrece întregul scenariu. Acţiunea este extrem de accelerată, e redusă la numai o săptămână, în care se presupune că au loc toate aceste schimbări radicale. Aceeaşi remarcă au făcut-o şi Mihai Arghiropol (domeniul publicităţii) şi Cătălin Saizescu (fiul cunoscutului Geo Saizescu) la vizionarea peliculei, în cadrul unui eveniment al ANPCDEFP,  deşi s-au arătat, simultan, impresionaţi de mesajul puternic transmis de film în ansamblul său.

Pentru pasionaţi de istorie sau nu, „Die Welle” este o producţie care merită să fie vizionată şi înţeleasă în sensul său real: istoria se poate repeta, intenţiile bune nu conduc neapărat la finaluri fericite şi, mai presus de toate, psihicul uman, comportamentul şi echilibrul social au o stare de normalitate fragilă, sunt tentate mereu să alunce către o extremă sau alta, cu consecinţele de rigoare.