1. „Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

    iunie 17, 2013 by anca.ungurenus

    Foto: gov.ro

    Foto: gov.ro

    Andreea AGAPIE

    Odată cu propunerea de revizuire a Constituției, președintele României a adus în prim-plan laicitatea statului român și, conform acestuia, România trebuie să rămână un stat laic. Deși își declară în mod public apartenența la religia creștin-ortodoxă, revine asupra problemei jurământului, care ar necesita o reevaluare, deoarece nu toți oamenii politici au o opțiune religioasă similară.

    Vrem stat laic, dar avem nevoie de binecuvântarea preoțească

    Deși dogmatismul teologic pune probleme multor politicieni, tot ei sunt aceia care aleg să aibă binecuvântarea preoțească la marile tăieri de panglică, sau la orice alte evenimente, acolo unde sunt prezenți cetățeni în număr însemnat. Peste acestea, sunt capabili să fie extrem de pioși și să posteze mesaje biblice când se ivește vreo sărbătoare în calendar, cu scopul de a-și atrage cât mai mulți alegători. Or, dacă ne dăm pălăria jos din cap pentru a ne saluta între noi, ș-apoi ne scuipăm mișelește, n-am rezolvat nimic.

    Prezența preoților la astfel de evenimente nu este altceva decât manipulare a maselor; dacă știi că românu` se-nchină, îi aduci popă. Lipsa religiozității sau a spiritualității creștin-ortodoxe nu ne pune probleme, deoarece nu trebuie să avem o extreriorizare a spiritualității. Omului îi este suficient să vadă masca, un gest ritualic de închinăciune și-l crede pe ales drept pâinea Lui Dumnezeu.

    Pentru alții, a devenit obișnuință chemarea soborului de preoți, că de, așa se face. E deja tradiție să auzi un ,,Doamne miluiește” în timp ce te scuturi de aghiazmă și săruți crucea. Chiar la învestirea în funcție a multor oameni politici nu a lipsit o binecuvântare din partea Înalt-Presfințiților; de aici și întrebarile: Suntem stat laic sau creștin-ortodox? Apartenența noastră religioasă pare să se facă prin prisma fenomenului electoral.

    Când roata se întoarce…

    După ce aleșii își duc la îndeplinire scopul, generează un conflict cu Patriarhia; în cazul în care preoțimea refuză pretențiile ridicate de aleși, ies în pierdere. Un caz cunoscut îl reprezintă și cel al doamnei primar, Lia Olguța Vasilescu, ce, în urma refuzului Patriarhiei Române de a da aviz favorabil mutării capului lui Mihai Viteazul la Craiova, a cerut demisia Patriarhului Daniel.

    ,,Solicit Patriarhului României să îşi dea demisia de onoare, pentru că a supărat tot oraşul Craiova”, după craiovaniuz.

    Să înțelegem că orice opinie contradictorie, sau orice decizie luată în defavoarea intereselor primarului, atrage după sine eliberarea din funcție? Nu se știe cât de importantă este religia pentru aleasa în cauză, însă, se pare că la învestirea în funcție a avut nevoie de prezența ÎPS Irineu, Mitropolit al Olteniei.

    Românii, între teocrație și democrație

    România, conform Constituției, este ,,stat de drept, democratic și social…”; se poate vorbi, astfel, despre o democrație, o putere care aparține poporului. Cum pot coexista democrația și teocrația într-o societate organizată? În teocrație, autoritatea provine de la Divinitate și se exercită prin intermediul preoților. O mare parte din populație a încetat să mai creadă într-o putere ce emană de la ceva Suprem, acel ceva fără de care nu putem trăi. În pofida statisticilor, cetățenii nu par să aibă încredere deplină în dogma religioasă. Când sunt puși să aleagă între Biserică și autorități ale statului, oamenii aleg, surprinzător, tot Biserica.

    Mass-media atacă dur politica pe care o fac preoții, susținând, alături de clasele sociale, nevoia de impozitare pe venituri, deoarece se preconizează că Biserica ar încasa sume colosale de pe urma enoriașilor. Cutia milei pare să fie permanent umplută cu micile atenții din partea credincioșilor. În fond, oamenii se plâng de faptul că banii dați ar intra direct în buzunarul preoților și nu s-ar face nimic pentru îmbunătățirea vieții sociale.

    Ne permitem cu ușurință să fim atei

    Se pare că este mai la îndemână pentru oameni să conteste existența Divinului, deoarece prin atestare, nu ar face altceva decât să se auto-constrângă, așa cum susține Friedrich Nietzsche, ,,Omul nu poate să suporte ca un atare martor (Dumnezeu, care pe toate le poate vedea, chiar și pe om) să trăiască!”. Omului îi este imposibil să accepte că ceva poate fi mai presus decât el, întrucât vrea să-și creeze propriul drum, să urmeze propria cale, să facă totul după bunul plac. Argumente contra religiei creștin-ortodoxe au existat tot timpul, iar asupra preoților s-a aruncat în permanență cu pietre. Politica a știut să contruiască un scut în jurul preoției, pe care să-l distrugă atunci când își îndeplinea scopul.

    Religia predată în școli, o problemă

    Laicitatea apare pe fondul unei religii ce se predă de ani buni în școlile din România, constituind o adevărată problemă pentru părinți. Nu de puține ori aceștia și-au susținut opiniile cu privire la faptul că propriii copii sunt îndoctrinați în școli, fără să aibă posibilitatea de a decide asupra unei religii la care să adere. Se impune necesitatea introducerii materiei ,,Istoria Religiilor”, ca tinerii să poată alege una singură, după studiul în detaliu. În contra-argument, pentru niște elevi care abia pot trece un examen de Bacalaureat, ce interes ar mai prezenta cunoașterea tuturor religiilor?

    Pe de altă parte, părinții trebuie să înțeleagă nevoia copiilor de a trăi civilizat, într-o societate ce se vrea a fi organizată, să îi poată învăța care sunt cu adevărat valorile morale, iar nu să le insufle ura pentru cei care-I slujesc Divinității. Atitudinea lor este una critică, fără să aducă cu sine o soluție. Nu putem susține cu tărie faptul că preoții sunt corupți, dacă noi nu facem nimic pentru a stopa fenomenul.

    Vina cade pe dogmatism, fără a se apăra lucrurile cu adevărat importante; suntem, aparent, un popor predominant creștin-ortodox, iar când vine vorba de propriile convingeri, ne eschivăm. Răspunsurile noastre, un atac la cele sfinte, nu sunt altceva decât imposibilitatea de a ne perfecționa. Părintele Arsenie Boca, părinte ieromonah, teolog și artist plastic român, are un răspuns pe cât de tăios, pe atât de plin de blândețe, pentru cei ce sunt nemulțumiți de preoți: ,,Dacă vreți preoți buni, faceți-i!”.

    Să trăim laic, aceasta este o lume posibilă

    Conducătorii propun schimbări, ce sunt acceptate, iar teoria politică vine în contrast cu regulile cunoașterii și ale ignoranței. În ,,Despre sursele cunoașterii și ale ignoranței”, Karl Popper, unul dintre cei mai mari filosofi ai secolului al XX-lea, pune în evidență politicul sub forma întrebării: ,,Cum putem organiza instituțiile noastre politice în așa fel încât conducătorii răi sau incompetenți să nu poată dăuna prea mult?”. Dacă sacrul s-a desacralizat și suntem perfect conștienți de acest fapt, politicul a început să intervină în religie și religia în politic, încotro ne îndreptăm?

    Spre noua societate în care o să trăiască și o să se dezvolte în maniera expusă viitoarea generație. ,,Așa să ne-ajute Dumnezeu!”.


  2. Remember Solomon

    iunie 6, 2013 by anca.ungurenus

    Fotografie5263Andreea AGAPIE

    Setea pentru literatură este nestăvilită; actualul extrem de lacunar, iar fostul primar al Craiovei… poet. În urma lecturării în detaliu a operei ,,Primăria, dragostea și pacostea vieții mele”, m-am gândit că ar fi bine să-l pun la curent și pe omul de rând, care nu înțelege nici doctrina, nici reîncarnările fictiv-poetice ale domnului Antonie Solomon, spre a descoperi masca din spatele omului, de dragul vremurilor de odinioară.

    Antonie Solomon sau bărbatul atipic, fără modele de urmat, aşa cum se descrie însuşi politicianul în versuri (Primăria, dragostea şi pacostea vieţii mele), a debutat în Craiova ca viceprimar în 2001, ca în 2004 să candideze din partea Partidului Social Democrat, spre a încununa cu succes funcţia de primar. La al doilea mandat, a trecut de partea cealaltă a baricadei, fiind susţinut de Partidul Democrat Liberal. În 2012 a devenit membru în Uniunea Naţională pentru Progresul României, iar apoi a trecut în Partidul Poporului. Să fie traseismul politic o caracteristică principală a politicianului Antonie Solomon?

    Cert este faptul că acesta a făcut alegerile potrivite în momentul în care PD-L cunoştea un val de popularitate antitetic PSD. Fostul primar al Craiovei se pare că a intuit faptele ce aveau să-l trimită la închisoare, când pe 3 martie 2012 s-a dispus arestarea sa preventivă pentru 29 de zile, în urma acuzaţiilor de mită, fals intelectual şi uz de fals. Conform hotnews.ro, procurorii anticorupţie au găsit aproximativ 200.000 de euro în locuinţa lui Solomon.

    Hotnews citează:

    ,,Solomon ar fi primit de la finanţatorul FC Argeş, Cornel Penescu, 50.000 de euro pentru avizele necesare construcţiei magazinului PIC din Craiova, iar alţi 10.000 de euro ar fi fost pentru ca o linie de transport comun să aibă staţie în zona hipermarketului”.

    În toată ecuaţia, apar mărturisirile primarului cuprinse sub forma unor versuri, menite să înduioşeze cetăţenii.

    Nu mi-am dorit grămezi de bani,

    Nici iaht la Dunăre, în port,

    E plină lumea de duşmani,

    De ei mă doare doar în cot…

    A fost aşa, să am de toate

    Dar m-am luptat şi am trăit

    Şi am riscat de nu se poate,

    Am câştigat şi-s fericit.

    Fantasmagorii electorale

    Un primar atipic, care mai ieri dirija Orchestra Filarmonicii Oltenia, avea să-şi împartă traiul cu deţinuţii. Un primar atipic avea să treacă de partea poporului şi a lui Dan Diaconescu, spre a duce la bun sfârşit împlinirea celor 20 de puncte ale partidului. Se poate într-un stat ca România să se elimine definitiv salariile pentru parlamentari, miniştri, primul-ministru şi preşedinte? Luând punctual propunerile lui Diaconescu, pe care Solomon în calitate de senator trebuie să le aducă la îndeplinire sau să facă demersurile necesare pentru a se apropia cât mai mult de scopul final, ajungem la fenomenul ştiinţifico-fantastic.

    Anularea tuturor taxelor şi impozitelor locale, controlarea firmelor o singură dată pe an, neplătirea ratelor la bănci timp de 12 luni, sunt fantasmagorii. Pentru politicieni, aceste lucruri sunt posibile, iar pentru cetăţeni lipsite de aplicabilitate şi fără un grad care să prevadă situaţia economică actuală. Este clar faptul că o lipsă de control asupra firmelor pentru perioada de un an, va duce la o acţiune neconformă cu legea; ar însemna să laşi o bucată de carne în faţa leului şi să încerci s-o aperi cu ochii închişi.

    Unde-i capra vecinului?

    În urma acuzaţiilor primite, Solomon a încercat să arunce vina peste gard, oscilând între Mititelu şi Negulescu, despre care spunea că nu are de unde să ştie ce au făcut cei doi cu omul de afaceri Cornel Penescu. Cârcotaşii, ce-i pun piedici lui Solomon sunt lipsiţi de importanţă, dovadă clară fiind versurile, ce stârnesc melancolia, într-un final vădit apoteotic pentru fostul primar, în care acesta calcă piedicile în picioare.

    Apar cârcotașii,

    Mi se pun piedici

    Le calc în picioare.

    Voi face istorie:

    Ridic o biserică

    Și remodelez

    Un oraș.


  3. Despre tineret, azi

    mai 30, 2013 by anca.ungurenus

    919419_470314633042911_1567848154_oAndreea AGAPIE

    Când vine vorba despre tineret, se afirmă faptul că duce o lipsă totală de exemple demne de urmat. Dar ce se întâmplă atunci când tânărul devine el însuşi un exemplu pentru ceilalţi? Bianca Andreea Enescu, elevă în clasa a X-a la Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” a acceptat propunerea jiunimiştilor de a vorbi mai mult despre felul în care socialul îşi pune amprenta asupra individului şi despre cum poate un tânăr să împletească pasiunea pentru scris cu studiul.

     

    Lecţii de viaţă de la o tânără scriitoare

    Despre tânăra Bianca se poate spune că este un model demn de urmat, întrucât pasiunea pentru scris o împinge la a se perfecţiona cu fiecare zi ce trece, spre deosebire de majoritatea adolescenţilor, ce înţeleg propria perfecţionare ca pe un nivel crescut de adrenalină. Pentru ea, adolescenţa, implicit tinereţea, este ceva frumos, de care trebuie să se bucure într-o manieră corespunzătoare: ,, Viaţa de adolescent e lipsită de claritate, dar nu şi de profunzime, e lipsită de înţelegere, dar nu şi de nuanţă, e lipsită de forme aparent normale, dar nu şi de zâmbete abia schiţate”.

    Alegerea Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti” a fost una benefică, întrucât a ajutat-o să dobândească foarte multe cunoştinţe până în momentul actual. Cel mai mult a învăţat că propria opinie nu trebuie să fie învinsă de convingerile celorlaţi; a ajuns în locul în care şi-a propus, prin luarea unor decizii pe care nu le regretă.

    Când scrisul se împleteşte cu matematica…

    Pasiunea fetei pentru scris este la polul opus formulelor matematice şi totodată, cumulate, generază armonie. ,, Pasiunea pentru scris reprezintă mai degrabă o înţelegere a mea sub o altă formă, o definiţie a unui suflet care vrea să evadeze la fel de neînţeles, liber, indescifrabil, sensibil.Această tendinţă care polarizează dorinţele sub imaginile literelor împletite în cuvinte s-a născut în mine, a crescut cu mine, e definită prin mine”, a adăugat Bianca.

    Tineri-eroi

    Se poate spune că avem tineri-eroi, în măsura în care aceştia încearcă să facă ceva mai mult pentru ei şi pentru societate. Să fie speranţa de izbutire falsă? Îndoctrinarea nu o face mass-media, iar dacă o face, oamenii sunt cei care o primesc. Aceştia aplică principiul generalizării atunci când analizează fenomenul social şi felul în care se manifestă tineretul. Adolescenta Bianca reuşeşte să demonstreze că România nu este doar o ţară cu un număr însemnat de elevi picaţi la examenul de Bacalaureat; dacă vrei cu adevărat ceva, o sa reuşeşti, prin muncă. Şi alături de ea, milioane de tineri ne fac să rostim numele acestei ţări cu mândrie, convinşi că mai avem exemple, convinşi că se mai poate îndrepta ceva.

    Tinerii ne învaţă că totul este posibil, dacă există dorinţa de autodepăşire. Studiul, lectura, pasiunea pentru scris, sunt aşa-zise îndeletniciri care trebuie înţelese şi percepute de ceilalţi ca fiind utile pentru dezvoltarea proprie.

    E ceva eroic în a fi singură?Nici măcar tragic.Absurd,nici nu mai vorbesc.Poate doar infatuat.Şi sensibil.Şi neaprobat de o minte a inimii.Poate e vorba doar de o cantitate însemnată de curaj putred,care începe să devină închidere de sine şi încurajare a regretului continuu.

    Ca mai apoi să rămân mai mult sau mai puţin singură,sub o formă care nu are nimic de-a face cu o realitate a frumosului şi a spectacolului dintr-o inimă curată.Nu există aşa ceva.Există doar banal.Şi absurd îmbrăcat în zâmbete false,priviri care mănâncă inteligenţa sufletului,gesturi care te fac să te închizi în tine din ce în ce mai mult.Câte puţin..Ca să nu observe nimeni.Să nu vrea nimeni să observe.Să nu fie nevoie să observe cineva.Poate am nevoie de o atenţie stângace,greoaie,simplă,tăcută.Mai mult ca oricând.Şi de unde porneşte totul?În nici un caz de acolo unde ar trebui să se încheie totul.Gonesc în calea mea tot ce nu ar trebui.Şi,mai ales,alung.Aşa cum nu ar trebui.Aşa cum nu ar fi bine.Ca şi cum ar trebui să mă retrag dintr-o luptă cu mine pe care nu o pot învinge decât prin scris,într-un secret de o jumătate de oră.Am devenit o excepţie.


  4. Sistemul medical actual, „o catastrofă”

    mai 20, 2013 by anca.ungurenus

    photoAndreea AGAPIE

    Criza citostaticelor a fost un subiect amplu dezbătut în ultima vreme, însă totul a rămas la acest stadiu. Cu o experiență de mai bine de 20 de ani în domeniul farmaceutic, fostă absolventă a Facultății de Medicină și Farmacie din Craiova, actualmente medic farmacist, Eugenia Nisipașu a acordat un interviu pentru Jiunimea, spre a lămuri de ce domeniul sanitar este plin de lacune.

     

    Andreea Agapie: La nivel european se vorbeşte de o criză economică, iar mai nou, despre o criză de citostatice. Cum comentaţi acest fapt?

    Eugenia Nisipaşu: Criza de citostatice ţine foarte mult de producători, de costurile medicamentelor. Fiind foarte mari costurile de producţie, preţul nu nu le poate acoperi, iar eu consider că sunt probleme mai complicate. La nivelul ţării noastre ştiu că sunt probleme, în general, cu medicamentele.

     

    A.A.: Ce răspuns i-aţi da unui bolnav care nu-şi poate procura medicamentele, pe motiv că nu sunt fonduri suficiente?

    E.N.: La fel ca ceilalţi, dăm vina pe sistem. Aparent, în sistemul de sănătate românesc se lucrează, se elaborează, spre a se intra în rând cu sistemul din afară, unde lucrurile sunt mai bine puse la punct. Însă, nu cred că acest lucru l-ar putea consola pe săracul pacient, care nu are altă alternativă.

     

    A.A.: Poate să intre România în rând cu alte ţări, în care domeniul sanitar este bine pus la punct?

    E.N.: Eu sper; întotdeauna am sperat că se poate şi mai bine de atât. Există anumite domenii în care s-au produs unele schimbări. Pe unele ramuri din domeniul sănătăţii s-a cunoscut un progres. Au fost perioade în care, în fiecare lună se schimba ceva, de la sistemul de compensare, la elaborarea reţetelor. Din păcate, toată lumea avea ceva de comentat: pacienţii, pentru că erau nevoiţi să plătească sume mai mari, noi, pentru că trebuia să ne obişnuim cu noul sistem de eliberare a reţetelor.

     

    A.A.: Ce alte lipsuri sunt în farmaciile româneşti?

    E.N.: Medicamente sunt în farmacii, dar nu aş putea spune că întâlnim toată gama, în special cele pentru boli mai rare. Preţul acestora este foarte ridicat, iar pacienţii care îşi pot permite medicamentele nu sunt numeroşi, motiv pentru care întâlnim aceste lipsuri.

     

    A.A.: Cum aţi descrie sistemul medical actual?

    E.N.: Într-un cuvânt, catastrofă. În spital bolnavii şi aparţinătorii se confruntă cu lipsa totală a medicamentelor. Lipsesc multe, de la seringi, catetere, leucoplast, totul lipseşte. În primă fază trebuie rezolvate problemele spitalului, spre a se trece mai departe la procurarea de medicamente pentru bolnavii de cancer.

     

    A.A.: Ce modificări ar fi necesare pentru depăşirea crizei de medicamente?

    E.N.: Sistemul trebuie să găsească soluţii. Este necesară alocarea mai multor fonduri.Banii nu sunt suficienţi, iar viaţa oamenilor ţine de nişte pastile, pe care abia dacă şi le pot procura.


  5. Vizi Imre: „Dacă aș fi făcut Conservatorul atunci, m-aș fi făcut 100% actor”

    martie 27, 2013 by anca.ungurenus

    vizi si asztiAndrei Mihail COJOCARU 

    Vizi Imre, una dintre „vocile României” este o persoană care poate să îți cânte aproape orice melodie care îți vine în minte. El a venit în orașul nostru pentru a doua oară, pentru a participa la emisiunea „Roc(k)-ul de la A la Z” de la Radio România Oltenia Craiova. După ce a concertat timp de două ore, acompaniat de prietenul său percuționist Asztalos Zsolt, am stat de vorbă despre el, activitățile și planurile sale.

    Până a obținut locul al doilea la Vocea României, Imre a făcut mai mulți pași încă de mic. Primul pas spre debutul său l-a făcut în clasa a treia, când a primit cadou de ziua lui o chitară. Însă s-a lăsat de ea după trei luni. Șase ani mai târziu, s-a reapucat datorită prietenului lui Elutte, care l-a și învățat să cânte la chitară. „Cu el am făcut și o trupă de pop-rock unguresc, care e destul de cunoscută prin Ardeal. Trupa se numește Titan”.

    La vârsta de 22-23 de ani, după cum spune el, a început să cânte din nevoie. O oportunitate a prins atunci când trebuia să cânte într-un club la voce și chitară acustică. Atunci el și-a mai căutat o persoană cu care să cânte și a găsit-o pe Teodora Sântean. „Am început să cânt tot mai mult și să învăț tot mai multe piese până când am ajuns să pot cânta trei ore, că trebuia fac vreo trei reprize”. Cât despre genurile pe care le cântă, acesta a răspuns că „mai bine vorbesc despre genurile pe care nu le cânt și asta nu din răutate, ci din faptul că tehnica e dificilă, manelele sunt una, iar death metal nu cânt că vreau să-mi păstrez vocea pentru mult timp”.

    Între actorie și conservator

    Prima facultate la care Imre a dat a fost la Conservatorul la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj. „Dacă aș fi făcut Conservatorul atunci, m-aș fi făcut 100% actor. Eu am fost jumătate de an la Conservator, dar la ID. M-am dus, am făcut ce am făcut, dar nu am învățat. Când am văzut ce-mi cereau, am zis <gata, s-a terminat tot>”. După ce s-a retras de la Conservator, Imre s-a pregătit pentru admiterea la o facultate de fotografie, film și media. După două săptămâni, însă, după ce s-a pregătit, acesta a fost la o pregătire pentru persoanele care voiau să urmeze actoria . „M-am dus acolo, m-am simțit bine, m-am pregătit și am dat admitere la actorie. I-am zis mamei că mă duc la actorie, iar maică-mea mi-a răspuns «bă, o să mori de foame, dar dă-i înainte»”.

    Chiar dacă pasiunea lui pricipală este muzica, Imre nu s-a lăsat de teatru, ci chiar încearcă să-l combine cu muzica. „Eu acum m-am apucat de muzică de teatru și sper să se dezvolte chestia asta tot mai mult”.

    În ceea ce privește proiectele sale, acesta a vorbit despre planul său de a-și construi un studio, unde să înregistreze atunci când îi vine o idee de melodie și unde să producă muzică pentru alții. „Asta e o dorință mare de-a mea”. Acest lucru va deveni curând posibil, după cum ne spune el. De alte proiecte nu a vrut să vorbească. „ Acestea sunt chestii care sunt în faza de discuții. Până atunci nu zic mare lucru, că nu se întâmplă și, atunci, am vorbi degeaba”.